Dintre cei 104 candidați din județul Neamț care au susținut proba scrisă din examenul de definitivat, un singur profesor a obținut nota 10. Este vorba de Alexandra Ghiuzan, profesor de cultură civică la Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” Horia, care predă de un an. S-au înscris 121 de profesori, iar dintre cei 115 candidați prezenți, 11 s-au retras din concurs.
Din primele rezultate, promovabilitatea înregistrată în Neamț este peste cel națională, de 69,17%: „În județul Neamț, procentul de promovare este de 77,88%, înainte de contestații. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 81 de candidați cu medii între 8 și 10. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă”, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
Astăzi, 29 iulie și mâine, 30 iulie până la ora 12, pot fi depuse contestațiile și online la CN „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț, acolo unde s-a desfășurat examenul. Rezultatele finale vor fi publicate în data de 4 august.
Nota la scris contează 70% din calculul mediei finale, care trebuie să fie minim 8 pentru ca un candidat să fie declarat promovat. După obținerea definitivatului, profesorul trece de stadiul de debutant și obține dreptul de a preda, apoi poate promova profesional. Rezultatele la proba scrisă au fost afișate pe site-ul definitivatului.
C.I.