ALDE, formațiune politică cu reprezentanți la vârful Consiliului Județean Neamț, se află în această perioadă într-un proces de regăsire a propriei identități. Apropierea alegerilor locale și a celor parlamentare le dă prilejul liderilor partidului să se poziționeze față de restul jucătorilor politici, să încerce să prezinte în ce a constat activitatea partidului și care sunt planurile de viitor. Una dintre problemele cele mai sensibile care trebuie lămurită, pentru a nu exista dubii, se referă la colaborarea cu PSD, cu care au fost parteneri de guvernare și la nivel județean. Președintele filialei, Ion Asaftei, pe linie administrativă vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, face precizări importante din acest punct de vedere.
– Domnule președinte, multă lume, când se referă la ALDE, o face cu trimitere directă la PSD. Din afara fenomenului există percepția că ALDE există doar în jurul PSD, ca să-l sprijine când este nevoie și cam atât. Nu există pericolul de a vă pierde identitatea?
Este o percepție total greșită. Vreau să informez cetățenii că ALDE este un partid de centru dreapta, pe ideea unei platforme social liberale. Niciodată nu am fost la remorca sau în siajul PSD-ului. ALDE, în primul rând este un partid cu personalitate, cel puțin dacă ne raportăm la județul Neamț. În al doilea rând, lucru foarte important, noi am fost în cadrul unei alianțe, o alianță care a funcționat la nivel guvernamental până anul trecut. În cadrul acestei coaliții s-au luat decizii extrem de importante, atât la nivel național, pentru binele general, cât și la nivel județean. Din moment ce la nivel central se luau anumite hotărâri în condiții de unanimitate în cadrul coaliției, în aceeași manieră m-am comportat și eu la nivelul județului Neamț, vorbind efectiv de tot ce a însemnat proiecte pentru dezvoltarea județului. Eu nu puteam să fac o notă discordantă în cadrul acestei alianțe, dar în mod categoric nu am fost la remorca PSD-ului sau în siajul PSD-ului. Nu înțeleg de ce a apărut această percepție…
– Probabil, pentru că PSD a dat senzația că el conduce totul, că el inițiază și promovează toate proiectele. Dv. cum simțeați când se tăiau panglici și nu erați invitat în calitate de vicepreședinte, dar erați invitat la vot, în plen?
Eu am destulă decență și nu ține neapărat de mine, de personalitatea mea, să ajung la tăieri de panglici. Ideea este foarte clară, mulțumirea sufletească a mea și a partidului pe care îl conduc a fost și rămâne aceea că tot ce am votat în cadrul Consiliului Județean Neamț a fost în beneficiul județului, a cetățenilor. Dacă ar fi fost o hotărâre care ar fi adus daune referitor la dezvoltarea județului Neamț, în mod categoric nu aș fi votat. Se știa foarte bine acest lucru. Am votat peste 100 de proiecte care au fost în beneficiul județului, de ce m-aș fi opus?
– Eu vorbesc despre identitatea ALDE în cadrul unei structuri unde exista, cel puțin la nivelul faptelor din partea dv. și teoretic din partea partenerilor, o alianță…
Nu mi-a fost greu să păstrez identitatea ALDE, chiar dimpotrivă cred că am evidențiat identitatea ALDE. Oamenii de bună credință au sesizat asta. PSD-ul fără noi nu ar fi trecut niciun proiect, dacă este să ne amintim că la foarte multe proiecte s-au opus PNL-ul și o parte a PMP-ului. Mergând pe ideea că PNL-ul era un partid de opoziție. Tot ce s-a votat în județul Neamț în acești patru ani de la infrastructură, în școli, modernizare spitale și fondurile necesare pentru demersul normal al activităților, am votat și am fost alături de PSD. Problema se pune în felul următor. Nu eu sunt cel care trebuie să judec PSD-ul, vis-a-vis de imaginea lui și, sincer, nu mă interesează. Eu, ca partid, nu am acceptat niciodată să fiu la remorca lor și nici în siajul lor, dar am fost un partener loial, în sensul unei opoziții loiale, adică o opoziție în beneficiul cetățenilor. Repet și este important să se știe: fără ALDE, PSD nu ar fi trecut proiecte de dezvoltare a județului Neamț, și este vorba de peste 100 de proiecte.
– Care este domeniul în care v-ați implicat mai mult?
Sunt mai multe domenii, dar aș începe cu marea durere a județului, infrastructura rutieră. Am fost unul dintre oamenii cu inițiativă în această zonă, am bătut tot județul, am identificat problemele și acum am marea satisfacție să spun că sunt 90% dintre ele asfaltate, se circulă modern, se circulă în siguranță. Repet, este o satisfacție pentru mine. Mai ales că știu cu ce efort colosal se fac aceste drumuri, și nu mă refer aici numai la costuri. M-am implicat direct atunci când am promovat proiectele pentru dezvoltarea școlilor, pentru dotarea spitalelor, pentru rețele de apă și canal, proiecte care au venit prin intermediul Guvernului. Pentru că, repet, a existat o coaliție PSD-ALDE sau ALDE-PSD, cum preferați. Și ALDE a fost întotdeauna pentru, când a fost vorba despre asemenea proiecte necesare comunităților locale.
– Poate ar fi necesară o mai bună comunicare cu privire la rolul ALDE în Consiliul Județean Neamț. Că PSD-ul, prin președintele Arsene o face aproape zilnic…
Haideți să fac eu o precizare importantă. Într-un fel, cel mai bun agent electoral al ALDE este domnul Ionel Arsene. Noi suntem bucuroși că el prezintă fiecare proiect în parte, în detaliu. Cu mențiunea că ne rămâne nouă datoria să facem o precizare absolut necesară, tot ce spune el că a făcut, de fapt noi, am făcut! Să fie foarte clar. Fără voturile noastre, a celor de la ALDE, majoritatea proiectelor nu ar fi trecut. De altfel, dl. președinte Arsene a avut decența să recunoască, într-o declarație făcută la barajul Bicaz, pe vremea când dl. Cuc era ministru: „Cu domnul Asaftei am construit proiectele în Neamț”, ceea ce a însemnat o recunoaștere implicită a faptului că nici nu am fost la remorcă PSD, nici în siajul său, că am fost o echipă și am contribuit din plin la realizarea investițiilor din județ.
Dezvoltarea turismului în zona Bicaz-Izvorul Muntelui-Durău
– Fiecare om are un proiect de suflet, la care ține cel mai mult… Care ar fi proiectul lui Asaftei?
Eu sunt un om care înțelege foarte bine fenomenul turistic și, de foarte mulți ani, am susținut că o șansă imensă a Neamțului ar fi valorificarea potențialului turistic existent în zona Bicaz-Izvorul Muntelui-Durău. Acum vreo 6 ani, când eram în PNL, îi exasperam pe toți vorbind despre aceste lucruri. Acum, din calitatea de președinte ALDE, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, sunt bucuros și, de ce să nu recunosc, mândru că la această oră se lucrează pe Axial și se lucrează bine. Va fi făcut un drum după toate regulile, un drum strategic pentru județ, pentru că Durăul reprezintă chintesența turismului nemțean. Ar trebui ca această stațiune să ajungă de interes național și din momentul în care va fi acces și din această zonă, o să vedeți cu cât va crește afluxul de turism și cum se va dezvolta zona. Dacă vom avea și o pârtie în jur de 1.900 de metri, stațiunea va fi tot timpul plină și va renaște. Dar a urca până sus pe Ceahlău cu telegondolă este un proiect de viitor pentru care mă voi bate. Întregul areal al lacului Bicaz ar trebui adus în zona turistică. Avem această mare între munți. Dacă aș ajunge la șefia Consiliului Județean sau să fiu în coaliția de conducere, voi lupta pentru aceleași idei. Eu am inițiat scoaterea din lacul Bicaz a peste 270 de tone de mizerii și de deșeuri acum doi ani. Am adus membri ai Guvernului pe baraj pentru a vedea dezastrul care este la lac. Au venit miniștri, au venit secretari de stat. Cum să nu intervin când ALDE avea ministru la mediu și ministru la energie? Încă mai avem multe de făcut în ceea ce privește protecția mediului. Nu sunt de acord cu tot ce zice Bruxelles-ul, dar trebuie să luăm măsuri drastice în acest domeniu.
– O întrebare cu care ar fi trebuit, poate, să începem. Veți candida la președinția Consiliului Județean?
Eu sunt pregătit să candidez, pot să spun că mă pregătesc de patru ani de zile. Nu este un scop în sine și nici nu am urmărit un asemenea scop. În patru ani de zile de activitate la Consiliul Județean, cu decență, cu modestie, ca un om normal într-o funcție de decizie, am încercat să fac lucrurile să fie bune pentru comunitatea nemțeană. În acest moment, hotărârea mea este să candidez la Președinția Consiliului Județean. Dar trebuie să trecem prin etapele normale și statutare, validarea de către Biroul Politic Teritorial ALDE și, bineînțeles, și de o validare de la București. (Rep.)
Un comentariu
Cine să vă laude dacă nu o faceți voi între voi, adică psd-alde ? Chiar nu simțiți că vremea voastră a trecut ? psd 25%, alde 2%(alde nu a fost remorca psd, ci roaba cu care psd își ducea gunoaiele)! Visați, doar este gratuit visul, ca și cel erotic, nu plătești dar ești ud !