Actualizare: Din cele 1.283 de persoane izolate la domiciliu, 557 au semnat Procesul Verbal de luare la cunoștință a Deciziei CCR nr. 458 din 25.06.2020, respectiv 726 sunt în curs de informare.
Știre inițială: Decizia Curții Constituționale a României care a stabilit că persoanele aflate în carantină, cele asimptomatice aflate în spitale dar și cele bolnave internate obligatoriu a dat peste cap activitatea din spitale, modul în care era concepută lupta împotriva noului coronavirus.
În Neamț, în acest moment, doar 26 de persoane testate pozitiv mai sunt internate. Dacă ar fi să încercăm o sinteză, până astăzi 4 iulie la ora 15.00, în Neamț au fost testate 6376 de persoane, din care 977 au fost confirmate pozitiv. Sunt 832 declarate vindecate și au decedat 59.
De asemenea, au ieșit din carantină 1.686 de persoane, din izolare stabilită de DSP 8.206 și, extrem de important, ieșite din izolare conform deciziei Curții Constituționale din 3 iulie 1283 de persoane.
Având în vedere situația existentă, se pune întrebarea ce se va întâmpla cu persoanele purtătoare ale virusului care părăsesc spitalul, cu cele bolnave asimptomatice și în ce măsură mai putem vorbi despre un control și despre măsuri epidemiologice.
În aceste condiții, devine și mai absurdă situația prin care Spitalul Județean de Urgență rămâne spital COVID, cu toate restricțiile stabilite pentru această situație. Până la apariția unei noi reglementări totul rămâne la latitudinea cetățeanului și la modul în care acesta înțelege să respecte măsurile de prevenție.
(V.B.)
8 comentarii
CAMPANIA NEGATIONISTA ȘI DE OPOZIȚIE LA MĂSURILE DE PREVENȚIE CONSTITUIE UN ATENTAT LA SIGURANȚA NAȚIONALA
susținut de Curtea Constituțională subordonata intereselor PSD si de un “Advocat al Poporului” slujind aceluiași partid. Interesul societății este sa asigure o viata cit mai sanatoasa membrilor ei ferind-o , pe cit se poate de boli ce pot fi prevenite prin măsuri simple: vaccinare, izolare, internare. Dacă suntem , ca medici, torpilați de obscurantiști care evoca libertăți pentru a induce populația în eroare, aducând argumente “științifice” nevalidate, emanând de la “specialiști” obscuri. Totul pentru a torpila mișelește măsurile noastre preventive pe care cu totala bunăcredință le instituim, nu pentru folosul nostru, al corpului medical ci în interesul pacienților noștri, chiar încă sanatosi (clinic). E o crimă să eliberezi în societate vectori potențiali ai unor boli contagioase, în contextul clar al unei epidemii. Atitudinea voastră de antivacciniști , negaționiști….. e un ATENTAT LA SIGURANȚA NAȚIUNII !!!. Dacă as vrea sa cuceresc un teritoriu cu cheltuieli minime as submina prin unii ca voi, cu ani înainte sistemele medicale de prevenție construind cu răbdare o POPULAȚIE RECEPTIVĂ . Ulterior as trimite câțiva purtători (eventual sanatosi) ai unei boli infecțioase si as putea anexa un teritoriu populat de bolnavi si muribunzi fără tancuri, rachete , avioane, eventual cu niște “zise” convoaie de ajutoare sanitare….Propaganda voastră servește inamicilor noștri si pe lângă crima contra sănătății si vieții, CONSTITUIE ȘI CRIMA LA ADRESA SIGURANȚEI NAȚIONALE !!! Aceasta din urma, măcar, trebuie pedepsita exemplar .
Politicienii își arată mușchii,90% din populație este inconștiență iar 10% suporta consecințele.Doamne ajuta !
Corect și la obiect domnule doctor Plesa! Uite că mai avem și medici onești și cu bun simț care judecă foarte corect. Mulțumim!
Corect și la obiect domnule doctor Plesa! Uite că mai avem și medici onești și cu bun simț care judecă foarte corect. Mulțumim!
Excesele totalitariste ale regimului au luat sper sfârșit, si democratia, drepturile cetățenești si libertatea pentru care s-a luptat in 89 revin in Romania .
Sub masca grijilor mimate se fac bisnitareli nerusinate si afaceri de milioane de euro, sub pretextul asa zisei pandemii pe care însăși Oms nu o recunoștea la început .
Nu mai faceți pe miloșii ca stim cu toții ce medicina avem la Neamț .
Nu de mult se carau cu duba eroii de la ortopedie .
Domnu’ democratu’
Cifrele astea iti spun ceva?
21.000 de infractori eliberati inainte de termen din care 7000 erai condamnati pentru crime, violuri si talharii…500 au recidivat comitand alte crime si violuri…mai raman 6500 in libertate
Iti doresc sa te intalnesti noaptea cu unul dintre ei intr.un gang, pe intuneric…sa vezi ce romantic va fi pentru tine 🤭…sau nevasta.ta 😁.
PS – Sa nu uiti cutia de Nivea acasa. Ajuta. Si sa fii cat poti de relaxat 😈😈😈
Daca nu ai inteles, e vb de Legea Recursului Compensatoriu.
Tot un exercitiu/exemplu de democratie si ala.
No offence.
Stima si succes !
9 imb*cili politici, cu un trecut cel putin obscur, le dau drumul pe strazi unor idi*ti care nu stiu sa foloseasca apa si sapunul…sa foloseasca funia si sapunul. Impreuna.
Hai (r)Romania.
Voi cei inconștienți aveți drepturi,dreptul să împrăștiați virusul,sa împroșcați cu noroi.
Oare noi ceilalți nu avem dreptul la sănătate,la viață ?Noua cine ne garantează aceste drepturi ?Crezi tu că asta înseamnă democrație,sa omori oameni ?Daca ați citi și altceva înafara de Facebook și v ar ajuta creierul sa și înțelegeți ceea ce citiți,ați înțelege că acest virus nu doar că omoară te și lasă tarat pe viața,viața care se poate scurta considerabil după întâlnirea cu el.