În România sunt omniprezente cazurile în care oamenii de afaceri se plâng că administrația nu-i sprijină, ba chiar le pune bețe în roate. Și în foarte multe cazuri, lucrurile exact așa stau. Există, însă, și situații în care administratorii unor firme nu respectă contractele pe care le încheie, fac ”slalom” printre obligațiile pe care le au și apoi pozează în victime. Unul dintre cei care ”țipă” destul de des pe Facebook, folosind un limbaj acuzator la adresa conducerii și funcționarilor din Primăria Dobreni este Lucian Dârloman, administratorul SC Cătinofort SRL. După rezilierea unui contract de concesiune pentru 30 de hectare de teren, Lucian Dârloman a postat un mesaj cu limbaj la limita ”urbanului”, din care am omis pasajele în care se referea la anumite persoane din primărie: “Animale dacă ar fi în Primăria Dobreni și în Consiliul Local nu ar fi făcut gestul de a rezilia un contract de concesiune a unui teren pe care s-au investit câteva sute de mii de euro, o primăriță blondă la minte și un grup de 11 consilieri locali au dat ei o hotărâre prin care șterg munca de 10 ani și banii unei familii care are de crescut 3 copii. Pentru că pot”.
Afacerea în Dobreni, sediul…fictiv
Povestea afacerii cu arbuști de cătină a început în 2009, când SC Cătinofort SRL Bodești a concesionat 30 de hectare de teren în Dobreni. Conform contractului, concesionarul avea, din start, obligația de a-și schimba sediul social al firmei în comuna Dobreni și de a înmatricula utilajele la Primăria Dobreni, ”în vederea achitării impozitelor aferente”. Drept consecință, pe 16 aprilie 2010, SC Cătinofort a încheiat contractul de închiriere nr. 164 cu Școala Dobreni, având ca obiect ”închirierea pe o perioadă de 2 ani a unui spațiu din incinta Școlii vechi Dobreni, iar în baza acestui contract Oficiul Registrului Comerțului a eliberat certificatul de înregistrare care atesta că sediul social al SC Cătinofort este în comuna Dobreni. Este necesar de precizat că în discuție este un spațiu din școala veche, care nu mai este folosită pentru instruirea elevilor și urmează să fie demolată. Firma nu a achitat chiria decât pentru prima lună, iar contractul de închiriere a expirat în anul 2012. În anul 2017, noua directoare a Școlii Dobreni a trimis o adresă către societatea chiriașă, prin care solicita achitarea chiriei restante – 1.440 de euro, însă conducerea firmei nu a reacționat. În 2019, Primăria Dobreni s-a adresat ORC Neamț și a aflat că SC Cătinofort SRL a făcut dovada deținerii «unui drept de folosință asupra spațiului cu destinație sediu social având la bază contractul de închiriere nr. 373 din 30.03.2017»”.
Niște simple verificări la Școala Dobreni au evidențiat că la numărul 373, în registrul instituției, figurează un document intern și nu există niciun alt contract de închiriere în afară de cel încheiat în 2010. Pornind de la aceste constatări, Primăria Dobreni și Școala Gimnazială ”Prof. Mihai Emilian Mancaș” au făcut plângere penală împotriva SC Cătinofort SRL, a lui Lucian Dârloman și a Marei Antonia Dârloman, pentru falsificare de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații.
Contract fals ”conform cu originalul”
”Numitul Dârloman Lucian a fost unic asociat și administrator al societății comerciale de la înființare și până la transferarea acesteia către fiica lui Dârloman Mara Antonia, însă, chiar și după ce s-au făcut modificările în acționariat și în administrare, tot acesta a fost cel care a relaționat cu toate instituțiile prezentându-se ca fiind reprezentant și administrator al SC Cătinofort SRL: la fel a acționat și în relația cu alte instituții ale statului, cum ar fi APIA și Ministerul Agriculturii”, se arată în plângerea penală. ”Prin aceste falsuri, pârâții au putut continua derularea contractului de concesiune nr. 1988/01.07.2010 încheiat cu Comuna Dobreni pentru suprafața de 30 ha teren agricol, obținând beneficii materiale, totodată au încasat de la APIA subvențiile acordate pentru culturile declarate pe aceste suprafețe, sume deloc de neglijat. (Conform site-ului APIA, subvenția pentru înființarea unei culturi de cătină este de 20.000 lei/ha – N.R.) La o simplă privire aruncată asupra Contractului de închiriere nr. 373 din 30.03.2017, anexat de către ORC Neamț ca fiind documentul pe baza căruia SC Cătinofort și-a făcut dovada stabilirii sediului, se poate observa că prima pagină are caractere și spațiul dintre rânduri diferit de restul documentului, iar ultimele două pagini sunt identice cu cele din contractul anterior, cel încheiat în anul 2010 și care este în arhiva Primăriei Dobreni, în copie, depus de către Dârloman Lucian la dosarul de taxe și impozite al SC Cătinofort SRL. Pe fiecare pagină din acest contract fals este scris și semnat de către numitul Dârloman Lucian «conform cu originalul». Observăm că ștampila folosită pe Contractul de închiriere din 2010 are înscris «Școala cu Clasele I-VIII Com Dobreni – jud. Neamț – România – Ministerul Educației, Cercetării și Inovării», iar ștampila ce s-a folosit în anii 2016-2017 are înscris «Școala Gimnazială comuna Dobreni, județul Neamț – Ministerul Educației Naționale – România», așadar contractul anexat de către pârâți la ORC Neamț în anul 2017 ar fi trebuit să poarte o cu totul altă ștampilă decât cea prezentă”.
În plus, contabila Adam Liza Andreea, a cărei semnătură figurează pe contractul din 2017, nu mai este angajata școlii din 2010, iar directoarele s-au schimbat între timp. Contractul fals are, însă, aceleași semnături ca în 2010: Georgeta Morar ca director, deşi fusese înlocuită cu Daniela Secară între timp, iar Adam Liza Andreea în calitate de contabil. Practic, doar prima pagina a vechiului contract a fost modificată, celelalte două fiind aceleași din contractul încheiat în urmă cu 7 ani.
Primăria Dobreni a cerut dizolvarea SC Cătinofort
Existența contractului fals a ieșit la iveală după ce Primăria Dobreni a cerut, pe 22 aprilie 2019, Oficiului Registrului Comerțului să formuleze o acțiune în instanță. ”Vă rugăm să formulați cererea adresată Tribunalului Neamț prin care să solicitați dizolvarea Societății Comerciale CĂTINOFORT SRL, în conformitate cu Legea 31/1990, art 237, alin 1, lit c «nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării duratei actului care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social ori transferului dreptului de folosință sau proprietate asupra spațiului cu destinație de sediu social»”. La această cerere a fost anexat contractul de închiriere nr. 164 din 16.04 2010.
Răspunsul Oficiului Registrului Comerțului a fost că societății Cătinofort nu i se pot aplica prevederile art 237, alin1, lit c, deoarece ”actul depus ca dovadă de deținere a unui drept de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social este contractul de închiriere nr. 373 din 30.03.2017, încheiat între societatea anterior menționată și Școala cu clasele I-VIII Dobreni, în termen de valabilitate”. Așa s-a aflat că un contract, despre care nu știa niciuna din instituțiile implicate din Dobreni, fusese ”încheiat” pentru o perioadă de 5 ani, la prețul de 1 euro/mp/lună. În condițiile în care, anterior anului 2017, administrarea Școlii vechi a fost preluată de primărie, deci nu mai era posibilă încheierea vreunui tip de contract direct cu școala. Cu toate acestea, și în ziua de astăzi, în certificatul de înmatriculare al SC Cătinofort SRL, sediul social figurează în Dobreni, Școala veche. După depunerea plângerii penale, va urma o anchetă la capătul căreia procurorul va decide pe cine trimite în judecată pentru falsul descoperit, care a produs consecințe menținând firma în activitate.
Rezilierea contractului de concesiune-obligații nerespectate
Conform contractului de concesiune, încheiat pe 01.07.2009, SC Cătinofort SRL trebuia să plătească o redevență de 2.005 euro/an, cu mențiunea că ”neplata redevenței în totalitate (inclusiv a majorărilor de întârziere) pe o perioadă mai mare de 6 luni conduce la rezilierea de plin drept a contractului fără nici o altă formalitate prealabilă”. De asemenea, concesionarul avea obligația ca, în termen de cel mult 2 ani să-și schimbe sediul social al societății în comuna Dobreni și să înființeze plantația de cătină, urmând ca în 4 ani întreaga suprafață să fie plantată. În plus, pe plantație trebuia construită o anexă agricolă, cu autorizațiile necesare, în termen de 6 luni de la încheierea contractului.
După 2 ani de la semnarea contractului, Lucian Dârloman a solicitat o prelungire a termenului de înființare a plantației, angajându-se ca, în 4 ani, întreaga suprafață de 30 de hectare să fie plantată cu arbuști. Dar nu a îndeplinit nici această obligație
”El și-a pus piedică singur, tot insistând să-i dăm adeverința pe care s-o prezinte la APIA, ca să obțină subvenția”, ne-a declarat primarul Vasilica Crețu. ”De la APIA, după control în teren, ni s-a spus că a avut porumb, floarea soarelui, grâu, iar cătină are câteva rânduri lângă gard. Și tot el a făcut reclamații peste tot și ne terfelește pe Facebook pe toți din primărie. Am avut controale de la Ministrerul Agriculturii, de la APIA, de la Prefectură. Peste tot ne-a reclamat că nu vrem să-l susținem. Ca să nu mai spun de câte ori a venit cu scandal la primărie, o data l-a scos poliția și i-a dat pe loc amendă”.
Săptămâna trecută, în ziua documentării noastre, consilierul juridic al Primăriei Dobreni tocmai fusese să studieze dosarul întocmit în urma depunerii plângerii pentru contractul de închiriere fals. ”Am aflat că s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui, are calitatea de inculpat, a fost invitat să dea declarație și nu s-a dus, i s-a emis mandat de aducere pentru data de 22 iulie, nu l-au găsit la domiciliu agenții, într-un târziu a sunat el la polițiști, a spus că este plecat la București și-o să vină el să dea declarație. Procurorul a opinat că nu este cazul să se facă vreo expertiză, pentru că este clar că acel document este un fals. Între timp, prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 44 din 02.06.2020 s-a dispus rezilierea contractului de concesiune, pentru încălcarea prevederilor contractuale”, ne-a declarat Octavian Mancaș.
”Vă scriu acestea cu superioritatea celui care știe că nu sunteți decât niște năpârci”
Din scandaluri, contracte, neîndeplinirea obligațiilor și, mai ales, falsuri, ceea ce a înțeles Lucian Dârloman este sintetizat într-unul dintre mesajele postate pe Facebook. Trecem peste partea cu nume primar, viceprimar și consilieri, plus adjectivele de rigoare, și ajungem la Post Scriptum: ”Ați crescut ca niște vipere la sânul acestui neam, iar singurul lucru pe care îl știți este să otrăviți tot ceea ce este mai bun. În timp ce voi vedeți doar puturoșii și bețivii și nu îi vedeți pe cei care muncesc pământul să le dea de mâncare și altora. Voi priviți mereu în jos, cu plăcere, la gropile de gunoi, încercând să trageți și pe alții în ele, dar vă deranjează să vă uitați în sus. Rânjiți satisfăcuți la orice nereușită a mea și îmi blestemați orice succes. Alogeni fără suflet, vă doare când cineva încearcă să realizeze ceva. Vă scriu acestea cu superioritatea celui care știe ca nu sunteți decât niște năpârci. Nu pentru ca ați întelege ceva, ci pentru faptul că va veni ceasul când veţi da socoteală”.
Lucian Dârloman este convins că este o victimă a primăriței și e hotărât să obțină despăgubiri pentru culturile care acum au rămas în paragină: ”De când a venit doamna primar în funcție, am avut numai probleme. Eu am 10 hectare de cătină și urma să extind această cultură. Când am solicitat adeverință de la primărie, pentru că-mi este necesară la APIA, doamna primar n-a vrut să-mi elibereze. A trebuit să fac plângere la Ministerul Agriculturii. Este clar că dumneaei are ceva personal cu mine, pentru că a eliberat adeverințe tuturor celor care aveau nevoie pentru APIA, numai mie nu. Am făcut sesizare și la Prefectura Neamț, iar Corpul de control al prefectului, după verificările de rigoare, a formulat o plângere penală împotriva ei pentru abuz în serviciu. Rezilierea contractului de concesiune nu trebuia să se facă așa, fără notificări, fără să mă anunțe în niciun fel. Eu am investit 520.000 de euro în terenul pe care l-am concesionat, de la împrejmuire, până la achiziția de arbuști certificați pe care i-am plantat, am angajamente cu APIA, primesc subvenție de 13.000 de euro anual, dar am obligații. Acum am s-o acționez în instanță pe doamna primar și i-am făcut și plângere la DNA. Contractul de închiriere, despre care susține dumneaei că este fals, nu e treaba ei. E treaba mea cu școala (cu contractul – n.r.) și nu are nicio legătură primărița cu asta. Ea să-și vadă de treaba ei și să nu se mai ambiționeze să-mi facă rău”.
Subprefectul Doru Ungureanu ne-a confirmat că a existat o reclamație, corpul de control a fost la Dobreni și că, în urma controlului, a rezultat o plângere penală.
Cristina MIRCEA