Doresc să încep acest raport prin a adresa mulțumiri încă o dată pentru încrederea pe care am primit-o în anul 2016, de a reveni în fruntea comunei și prin faptul că oamenii locului au simțit că aceasta este șansa comunității de a rezolva în următorii patru ani proiecte noi, de mare valoare, care au dus și vor duce la modernizarea acestei comnități, la creșterea bunăstării locuitorilor ei. Așa cum am promis în primăvara anului 2016, împreună cu membrii Consiliului Local am demarat o serie de proiecte pentru care m-am străduit să obțin finanțare din fonduri guvernamentale și europene, proiecte care au fost realizate sau sunt în curs de finalizare. Proiectele pe care le-am inițiat își propuneau, după cum o să vedeți în continuare, modernizarea drumurilor, eliminarea efectelor inundațiilor, sănătatea populației, școala, agricultura, igienizarea comunei, dotarea cu noi utilaje, amenajarea pășunilor pentru animale, etc. Motivat de faptul că în perioada 2012-2014 nu au fost accesate fonduri pentru proiecte și investiții, în majoritatea sectoarelor s-a simțit stagnarea, iar acest fenomen a necesitat un efort suplimentar din partea noastră și, implicit, un consum mai mare de fonduri.
INFRASTRUCTURA LOCALĂ
– în ceea ce privește infrastructura rutieră, prioritară a fost și este asfaltarea tronsoanelor rămase nemodernizate din drumul judetean DJ 155B şi din care s-a asfaltat porțiunea Drăgănești-Șoimărești și pentru cele două tronsoane rămase de modernizat încă mai insistăm la Consiliul Județean.
Tot la capitolul infrastructură, am realizat două proiecte pentru drumurile sătești și anume:
* un proiect pentru o distanță de 6 kilometri depus la AFIR Iași (fonduri europene), pentru care nu am primit punctajul necesar finanțării, în prezent, proiectul este depus la Guvernul României, unde a fost aprobat și finanțat.
* al doilea proiect de modernizare drumuri este de 5,5 kilometri, cuprinde și un pod din beton peste pârâul Culesa, în punctul Șes Drăgănești și este finanțat de Guvernul României, în valoare de 7.641.724,00 lei, lucrările sunt în fază de finalizare.
Drumurile pietruite au fost întreținute permanent, inclusiv cele agricole frecventate mai des au fost amenajate prin balastare;
* Un alt proiect foarte important pentru comunitatea noastră, respectiv, “Alimentarea cu apa potabilă în comuna Drăgănești”, lucrare începută în anul 2011 și nu știu din ce motive până în anul 2016 a bătut pasul pe loc. Din anul 2016, am reluat lucrările și am reușit să finalizăm cei 22 de kilometri de rețea, stația de captare, pompare și de tratare. În scurt timp, vom începe racordarea la locuințele cetățenilor. Aceasta investiție a costat 4.000.000 lei.
* O altă preocupare a fost decolmatarea albiilor pârâurilor care traversează comuna, ape care, în anii ploioși, aduceau daune imense gospodăriilor și culturilor agricole.
Astfel, au fost decolmatate albiile celor trei pârâuri, care provocau daune astfel: pârâul Culesa, pe o lungime de 1 kilometru; pârâul Râșca, 4 kilometri; pârâul Târzia, 2 kilometri.
Această investiție a fost realizată cu ajutorul celor de la “Apele Române” și a costat aproximativ 150.000 lei.
Am făcut, pe pârâul Râșca, la punctul “La Florea” o punte pietonală, dar pe care se poate trece și cu un autovehicul ușor, precum și pe pârâul Ulia, la punctul “Jorj Anton” un podeț din tuburi.
* O altă realizare cu care ne mândrim și, în opinia mea cea mai importantă, este investiția “Construire dispensar uman”, pe care în doi ani am reușit să-l ridicăm de la zero.
Investiția a costat 1.127.689 lei, proiectul fiind realizat cu fonduri guvernamentale și în această clădire își vor putea desfășura activitatea medicul de familie, farmacia, un cabinet de stomatologie și vor fi puse la dispoziție două apartamente pentru personal.
Un aport deosebit în realizarea acestui obiectiv l-a avut administratorul societății SC Carpat Agrom, domnul Radu Gheorghiu, prin donarea terenului.
* altă prioritate a noastră a fost ȘCOALA, cu care am avut o relație permanentă pentru buna funcționare, cât și cu copiii, cadrele didactice și părinții. În fiecare an, am alocat fonduri suplimentare de la primărie pentru cheltuielile curente ale școlii și pentru elevi am oferit premii la sărbătorile de iarnă, în vacanțe și la sfârșitul anului școlar. Sunt mulțumit de felul cum a decurs colaborarea cu directorul unității, prof. Cristina Țugui și cu celelalte cadre didactice, cărora le mulțumesc pentru efortul depus și care s-a materializat în rezultatele copiilor și în faptul că au fost admiși la licee bune și niciun copil nu a rămas la nivelul de “8 clase”.
AGRICULTURA, SINGURA ACTIVITATE ECONOMICĂ
* Agricultura este, după cum bine știm, ocupația de bază a cetățenilor comunei noastre. Avem deținători de suprafețe mari de teren, dar îmbătrânirea populației face imposibilă valorificarea potențialului agricol și, ca o mană cerească, a venit în comuna noastră SC Carpat Agrom. Nu vreau să o luaţi ca pe o laudă, dar acesta este adevărul, pentru că eu am adus această firmă în comună. Această firmă lucrează în mare parte terenurile cetățenilor cu contract de arendă, oferă și locuri de muncă pentru cetățeni și cu investițiile noi, acestea vor fi suplimentate.
Demni de laudă sunt și arendașii privați din fiecare sat care fac ca nicio palmă de pământ din comună să nu rămână nelucrată.
De agricultură se leagă și pășunile comunale de pe care se hrănește o parte din zootehnia care încă mai există în comuna noastră.
Am găsit în anul 2016 întreaga suprafață de pășune comunală abandonată, neîntreținută de cei care o foloseau și, bineînțeles, în pericol de degradare. Prin urmare, se impunea de urgență luarea unor măsuri concrete și rapide. Astfel, am organizat licitație urgentă în vederea concesionării, iar în următoarea perioadă, pășunile au revenit la starea normală. S-au construit împrejmuiri noi, fântâni, uluce pentru adăpat, s-au achiziționat și montat pompe pentru scos apa, tabere de vară și curățarea lor de două ori pe an de spini și mușuroaie.
DOTAREA CU UTILAJE
* Un alt proiect pe care ni l-am propus și care s-a realizat cu foarte mare efort a fost achiziționarea unui buldoexcavator nou, pentru primărie. Valorea utilajului a fost de 65.000 de euro, bani care provin din fonduri europene și este câștigat prin GAL.
* Referitor la protecția mediului și igienizarea comunei, s-a insistat pentru desființarea, în totalitate, a spațiilor unde cetățenii mai abandonau gunoaie. De aceea, s-au defrișat și igienizat cursurile de apă.
Pentru o mai bună colectare selectivă a gunoiului de la populație, am achiziționat tomberoane și saci menajeri pe care i-am distribuit populației.
* O altă investiție realizată din bugetul local este aceea de montare a opt camere de luat vederi, cu funcționare pe timp de noapte şi de zi, amplasate la intersecția de la sediul primăriei și cea de la Căminul cultural, cu scopul de a preveni infracționalitatea și de a-i proteja pe cetățeni.
* Activitatea de urbanism și modernizare a unei comunități se coordonează după un Plan Urbanistic General și după un Regulament Local de Urbanism, lucrări ce sunt aproape de finalizare și pentru care s-a parcurs un drum anevoios și lung.
* Cu privire la culte, după cum stiți, în comuna noastră cetățenii sunt creștini-ortodocși pe stil nou și pe stil vechi. La cele șapte biserici existente, am căutat în fiecare an să alocăm în funcție de bugetul comunei câte o sumă, pe care i-au folosit credincioșii unde au avut nevoie.
Mulțumesc pe această cale membrilor Consiliului Local al comunei noastre, pentru susținerea oferită în realizarea acestor investiții în acești patru ani de mandat.
De asemenea, funcționarilor din primărie le mulțumesc pentru că au dat dovadă de profesionalism, au avut un comportament civilizat față de cetățeni și au contribuit la toate aceste realizări și la buna funcționare a instituției.
Nu în ultimul rând, mulțumesc domnului viceprimar Posmoșanu Constantin și personalului auxiliar al primăriei, care, motivat de faptul că în comuna noastră sunt puțini beneficiari ai venitului minim garantat, conform Legii 416/2001, au efectuat de multe ori și activități care nu erau prevăzute în fișa postului.
PROIECTE PENTRU VIITORII PATRU ANI
Pentru următorii patru ani, dacă Dumnezeu o să ne ajute să formăm iarăși o echipă pentru comunitate, mi-am propus să realizăm următoarele investiții prin proiectele ce le-am început și unele propuse spre inițiere:
- Asfaltarea a 6 kilometri de străzi, care mai sunt de modernizat, și care, după cum v-am spus este proiectul depus la Compania Națională de Investiții, a fost aprobată finanțarea și urmează să demarăm licitația pentru execuție.
- Modernizarea iluminatului public prin amplasarea de lămpi economice cu led la fiecare stâlp, proiectul este depus la Ministerul Mediului și așteptăm finanțarea.
- Înființarea rețelei de gaz metan în comună (proiectul este realizat în asociere cu comuna Răucești). Acum asteptăm răspunsul de la Ministerul Fondurilor Europene, deoarece acolo este depus proiectul.
- Extinderea rețelei de apă pe străzile unde nu există coloană și înființare sistem de canalizare și stație de epurare.
- Modernizarea centrului comunei, prin construirea de șanțuri betonate, alei cu flori și arbuști ornamentali pe tronsonul de la Pod la Brutărie.
- Modernizarea șanțurilor prin betonare pe toate drumurile asfaltate din comună.
- Reabilitarea Căminului cultural și a școlii din satul Drăgănești.
- Dotarea cetățenilor cu pubele necesare pentru colectarea selectivă a plasticului și a cartonului.
- Reabilitarea și extinderea sediului primăriei.
- Sprijinirea substanțială a lăcașurilor de cult.
- Amplasarea de camere de supraveghere video în toate satele componente ale comunei.
- Modernizarea drumurilor agricole, prin atragerea de fonduri europene.
- Scoaterea la licitație în vederea închirierii a spațiului fostului magazin sătesc, în vederea desfășurării unei activități private, care să creeze locuri de muncă pentru tineri.
- Achiziționarea unei mașini de transport balast și alte materiale.
- Decolmatarea și canalizarea pârâului Râșca de la Pănurești la podul din satul Râșca.
- Construirea unui podeț în satul Ortăști, peste pârâul Ulia.
- Plantarea de arbori pe drumurile principale, în intravilan, cât și în extravilan.
- Recompensarea elevilor de la Școala Gimnazială Drăgănești cu merite deosebite la învățătură sau activități culturale, cu excursii și diverse premieri.
- Susținerea investitorilor ce vor veni în comună, în vederea creării de locuri de muncă pentru tineri.
- Înființarea unui Centru de îngrijire pentru bătrânii rămași fără sprijin familial, în localul școlii din satul Șoimărești, prin accesarea de fonduri europene.
- Modernizarea drumului din satul Râșca la iazul de la râul Moldova, acolo unde va fi amenajat un spațiu de recreere.
- Activitatea de urbanism și modernizarea unei comunități se coordoneză după un Plan Urbanistic General și după un Regulament Local de Urbanism, lucrări ce sunt aproape de finalizare.
- Înființarea unui parc de recreere pentru tineri și adulți lânga Dispensarul uman.
“Am fost și sunt aproape de cetățeni”
Provocarea principală a mandatului meu a fost modernizarea comunei Drăgănești și, implicit, bunăstarea cetățenilor și de aceea am luptat cu toate mijloacele de care am dispus, să accesez fonduri de investiții naționale, dar și ale Uniunii Europene.
Am văzut și coordonat administrația locală mai mult din stradă și nu de pe fotoliul de primar, deoarece, în primărie nu prea am stat. Am fost și sunt aproape de cetățeni, iar problemele lor au devenit problemele mele.
Sunt mereu deschis la nou și accept ușor orice provocare când este vorba de bunăstarea cetățenilor.
Mulțumesc echipei formate în jurul meu și trebuie să știe că sunt mândru de ei. Mulțumesc încă o dată pentru colaborare și ajutor.
Ion NECHIFOR, primarul comunei Drăgănești