Un nou focar de infecție Covid-19 a izbucnit în județul Neamț, după testarea copiilor și a personalului din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Roman. Până astăzi, 21 august, sunt 23 de copii pozitivi din cei 46 îngrijiți în centru, iar pentru trei ar trebui repetată testarea, restul având teste negative. Din cei 17 angajați, a venit rezultat pozitiv pentru o persoană. Inspectorul școlar general Mihai Obreja declară că în acest moment nu se pune problema internării copiilor în spital: „Ei sunt fără simptome și, pentru că au diverse dizabilități, s-a luat decizia, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Neamț, să rămână în centru în carantină. Sunt supravegheați medical, iar cei infectați sunt izolați de restul copiilor. Sunt rezultate pozitive după testarea făcută conform protocolului, din două în două săptămâni. Am informat și la ministerul Educației, sperăm să depășim situația fără alte complicații”.
Spațiile centrului au fost dezinfectate și urmează ca ancheta epidemiologică să stabilească dacă se impun măsuri suplimentare.
C.I.