Marea fami(g)lie romașcană social-democrato-liberal-liber schimbistă

Motto: ”Important este modul cum se naște ideea; restul devine o chestiune de efort!”- Ștefan Cazimir, fost președinte al Partidului Liber-Schimbist

Marea fami(g)lie romașcană reușește încă o dată să surprindă prin consecvență în idei, prin modul în care se organizează atunci când interesele transpartinice îi sunt atacate de diverse personaje care nu înțeleg că membrii cupolei nu trebuie deranjați în nici un chip.

La început a fost ideea de conservare: Lucian Micu rămâne primar cu binecuvântarea directă a lui Laurențiu Leoreanu, atotvotatul și atoatedătătorul de voturi. Indirect, cu consecințe județene, binecuvântarea venea și dinspre curtea Arhiepiscopiei, via câteva binecuvântări din zona de înaltă spiritualitate a Grumăzeștilor.

În momentul în care ideea a displăcut, în sensul că liberalii nemembri ai familiei s-au gândit că din punctul lor de vedere n-ar fi bine ca voturile liberalilor să fie negociate pe ascuns și atunci l-au provocat pe Leoreanu să candideze direct, nu prin interpuși! Jale mare și durere, așa că fami(g)lia a reacționat imediat și respectivul deputat adunător și dătător de voturi, după ce a acceptat (parol, se aude bine cum însuflețea masele la ședința cu pricina în care a fost nominalizat) candidatura, s-a sucit ca la Ploiești, că el e republican de la ’48, dacă nu de la Ștefan întemeietorul de dinastii electorale, și a anunțat că renunță la onoare. Pardon, la onoarea de a candida!

Apropo de onoare. Don Leoreanu a asigurat că, pardon, chiar dacă nu candidează, el rămâne fidel prințipurilor liberale, în sensul de libertate de gândire și alegere, că el sprijină pe cel căruia i-a băgat șișul electoral în vintre și că don Lucian Micu va rămâne la fel de liberal ca și el, chiar dacă nu candidează!

Asta a fost în ziua de luni. Că știm cu toții că la început a fost cuvântul, ideea.

Marți s-a făcut lumină. Domnul Micu, liberal convins precum/ca și Leoreanu, a acceptat să devină social democrat, pe baza prințipurilor liber schimbismului politic. Iar partea de familie romașcană pesedistă i-a șters de praf scaunul de rezervă pregătit din timp. Dintr-o mare grabă, au încurcat la început scaunele, pe cel scos la lumină scria Laurențiu, nu Lucian. Pentru orice eventualitate, citește aici alegeri parlamentare, au lăsat scaunul în sala mare de ședințe și au așezat pe el ulcica cu agheazmă mare primită la Bobotează, din care au scos florile de nu mă uita!

Evident că au urmat pupăturile anticovid: Micu cu Manoliu (la ureche, fără să audă presa, unul a spus, nu stim care, ai văzut, 4 ani nu te-am deranjat, bine ai venit, că din mare belea m-ai scos”), Oana Bulai cu Micu, aici nu știm ce șoapte au fost, că totuși, nu se face să tragem cu urechea, Arsene cu toată lumea (aici nu mai e vorba de șoapte, toți îl laudă în gura mare la chestia de strategie și spun, precum Mitropolitul, vrednic este la purtat crucea liberală la vremuri grele), Alexandru Rotaru cu cine mai apucă. Pe margine, candidatul discutat până mai ieri, Alin Antochi, caută în dicționarele politice deosebirile ideologice între stânga cu care dai și dreapta care primește.

Finalul, tot ca la Ploiești. A fost revoluție, a învins ideea de fami(g)lie locală, în care deosebirile ideologice sunt doar în zona financiară. Pe stânga dai la cei aleși, pe dreapta te alegi ca să poți fi de stânga.

Concluzie: pe cine interesează dacă Micu este liberal sau pesedist? În definitiv contează că Arsene  a fost și este mult mai comunicativ și convingător decât orice liberal. Întrebare de final, mai convingător decât Leoreanu?