Conducerea Gărzii Naționale de Mediu a decis ca funcția de comisar șef interimar al Gărzii de Mediu Neamț să fie preluată de Neculai Bucșă, începând din ziua de 5 august. Până acum instituția a fost condusă, tot în regim de interimat, de comisarul Irimia Iacob. Schimbările dese de la vârful Gărzii de Mediu Neamț sunt consecința faptului că Iftimie Petrariu a fost suspendat, de anul trecut, de când a intrat în concediu medical. El a trecut printr-o intervenție chirurgicală dificilă, care nu i-a permis continuarea serviciului.
”Acum sunt bine, în perioada de recuperare, mai am concediu medical până pe 23 octombrie, după care mă întorc la serviciu”, ne-a declarat titularul funcție de conducere a Gărzii de Mediu Neamț.
C.M.