Pasajele orașului și drumul spre Gospodine. Sărăcie, abandon, improvizație, nepăsare…

Locuitorii cartierelor din Piatra-Neamț spun, adesea, că primăria se concentrează doar pe centrul orașului și, în rest, nu face destul. Nu ne-am propus să-i contrazicem, dar centrul, versiunea underground – pasajul din coasta primăriei, cu parcarea aferentă – nu arată deloc municipal, civilizat și turistic. Cuvântul ”european” nu are cert nicio legătură cu zona în cauză. Totul pare o improvizație nefuncțională, în mijlocul căreia n-ar fi de dorit să nimerească vreun german sau vreun englez. La fel de neprimitor arată pasajul de la Pietricica și drumul spre Cercul Gospodinelor. Ne-am propus să alegem, ca locuri de studiat, punctele cele mai joase și cele mai înalte din oraș, în care ar putea ajunge un turist. Sigur că există unii care ar prefera telegondola. Doar că-i duce spre nicăieri, pentru că opțiunile din punctul de sosire sunt mult sub nivelul Cercului Gospodinelor, și ca aspect, și ca meniu.

Pasajul Pietricica – ”suedez” romantic

Cine nimerește în pasajul de la Pietricica trebuie să ignore măștile ”scăpate” pe jos și să fie foarte atent pe unde calcă în timp ce coboară pe treptele știrbe – un risc serios pentru glezne. Nici platoul din partea dinspre piață nu trebuie tratat cu indiferență, mozaicul crăpat și plin de ”șanțuri” fiind la fel de periculos. Dar în pasaj, romantismul năvălește cu o forță copleșitoare, care șterge orice altă impresie. Mesajele de iubire – de ce ar putea fi zidurile unui pasaj un loc ”romantic” numai semnatarii acelor declarații pot ști -, se împletesc cu urări ”suedeze” pentru ”gardă”. Dacă mai adăugăm și efectele umezelii sau ale infiltrațiilor (probabil există și niște conducte care ”scapă” apă), peisajul nu este deloc prietenos. Cel puțin pentru oamenii care vin din ”cealaltă Românie”, unde merg prin pasaje pline de senzori, marmură și inox. Ca să nu mai vorbim despre turiștii străini, care ar fi definitiv ”încântați” să studieze un asemenea loc, decorat cu mesaje motivaționale de genul ”Femeia la putere” sau ”Trebuie să fii o persoană, nu neapărat cuminte”.

Pasajul din coasta primăriei – complet defect

În pasajul de pe strada Ștefan cel Mare, situat sub Curtea Domnească, rod al unui proiect european menit tocmai să atragă turiști, este ideal să nu ai nicio nevoie. Parcarea este anostă, gri, rece, întunecată, cu vopsea scorojită, o movilă de antiderapant uitat lângă un perete, în plină vară, niște piese ruginite depozitate într-un colț, reflectoare acoperite cu pânze de păianjen, întregul fiind completat de un lift înghesuit, care nu are bec. Casa scării este victima unor încercări timide de a acoperi, cu var, inscripțiile graffiti de pe pereți, iar treptele, largi de altfel, încep să dea semne de oboseală. Vizavi, peisajul sumbru e completat de scările rulante defecte, descrise, printr-o bucată de tablă drept ”șantier în lucru” și de toaletele absolut infecte. Dacă astfel de băi ar exista într-o școală rurală, toată România ar sări în sus. Într-un oraș care se vrea turistic, toaleta femeilor are afișe pe 4 uși cu textul ”defect de închidere”, apa băltește pe pardoseală – la fel ca în tot pasajul la orice ploaie rezonabilă cantitativ, iar tavanul stă să cadă. La bărbați, peisajul la fel de ”inundat” este completat cu omniprezentele graffiti, rugină, miros și mucegai. Dacă mai adăugăm și ”scrierile” de pe stâlpi, de genul ”paznicul e prost”, plasate lângă un coș de gunoi ruginit, puteam avea o imagine completă a ansamblului.

Drumul spre ”Cercul Gospodinelor”: gospodar absent

Restaurantul ”Cercul Gospodinelor” este un reper pentru municipiul reședință de județ, pentru că este singurul loc la ”înălțime” unde se poate lua masa, pe terasă, în fața unei priveliști superbe spre Lacul Bâtca Doamnei. Drumul, însă, este un chin. Mai ales la pas. Autoturismele ajung acum, fără dificultăți, la destinație, având în vedere că s-a nivelat oarecum ultima porțiune care, cu doar o lună în urmă, era dificil de parcurs. Însă omul care urcă la pas, trece de Colibele Haiducilor, unde se termină asfaltul, și continuă pe piatra cubică de pe vremea lui Nicu Albu, ferindu-se de gropi și observând lipsa unei mâini de gospodar. Zidurile de sprijin, care”țin” pământul să nu ajungă în drum încep să cedeze, pădurea este neîngrijită – sunt copaci care stau să cadă peste firele electrice, sunt stâlpi înclinați, sunt bănci de piatră dezmembrate. La punctul de belvedere, care arăta mult mai bine când era o simplă platformă din beton, este un depozit de gunoi și o expoziție de graffiti, la fel de inspirată ca în pasajul Pietricica. În plus, nu se poate vedea absolut niciun colțișor de oraș, vegetația obturând total peisajul, la fel ca și în al doilea punct, din care ar trebui să se vadă cartierul Dărmănești. La primul punct de belvedere se văd, în schimb, mici copăcei care cresc în ulucele acelui ”spațiu” a cărui destinație este incertă și sumedenia de gunoaie aruncate într-un loc ”protejat” cu gratii.

Pe platoul de recreere situat în apropierea restaurantului, unde sunt montate mese și bănci, pentru popas, iarba și buruienile dau aceeași impresie de lipsă a unei mâini de gospodar, iar unul din coșurile de gunoi are o gaură generoasă, care-l face, practic, inutil. Detalii, care par insignifiante luate separat, dar împreună creează un ”tot” care transmite sărăcie, abandon, improvizație, nepăsare…

Cristina MIRCEA