“Dragi cetăţeni ai comunei Timişeşti! Vin în faţa dumneavoastră cu o sinteză a activităţii mele de primar din ultimii ani, o activitate ce s-a bazat pe dezvoltarea comunei. Mai sunt multe de făcut, dar cu ajutorul echipei din primărie şi cu ajutorul dumneavoastră voi duce la îndeplinire tot ce mi-am propus pentru comuna noastră. Aşa cum mă ştiu mulţi dintre dumneavoastră, eu am făcut, fac şi voi face şi în continuare doar politica comunei şi a cetăţeanului. La primăria Timişeşti nu se face politică. Se face administraţie. Vreau să mulţumesc echipei din primărie pentru implicare şi sprijin în realizarea proiectelor, vreau să mulţumesc cetăţenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o şi mi-o acordă în continuare, şi nu în ultimul rând vreau să mulţumesc familiei mele pentru înţelegere şi răbdare” – Vasile Mărculeţ, primarul comunei Timişeşti.
Stadiul proiectelor de investiții – iulie 2020
Referitor la proiectele de investiții, situatia acestora este următoarea:
- Alimentarea cu apă a localității Dumbrava
Denumire proiect: „Extindere şi modernizare sistem de alimentare cu apă potabilă în comuna Timișești, județul Neamț”. Sursa de finanțare: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Valoare totală a investiției: 5.050.000,00 lei – proiect finalizat și recepționat în anul 2019; (investiție în procedură de predare către furnizorul de servicii apă-canal Apa vital)
- Construirea sistemului de canalizare în Timișești
Denumire proiect: „Extindere și modernizare sistem de canalizare și epurare ape uzate menajere în comuna Timișești, județul Neamț”. Sursa de finanțare: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Valoare totală a investiției : 5.055.000,00 lei
– lucrări rămase de executat: construcții și instalații precum și montaj utilaje și echipamente tehnologice; (urmează a se recepționa lucrarea).
- Asfaltare în localitatea Timișești și a drumului între localități, Timișești-Zvorănești.
Denumire proiect: “Reabilitare și modernizare drumuri comunale și sătești DC21, DS1, DS2, DS4, DS164, în lungime totală de 6,145 km, comuna Timișești, județul Neamț”. Sursă de finanțare: fonduri europene – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin AFIR. Valoare eligibilă nerambursabilă FEADR (Fondul European agricol pentru dezvoltare rurală) = 1.000.000 euro; (lucrări în curs de execuție).
- Asfaltare în localitatea Dumbrava pe o lungime de 5,347 km
Denumire proiect: „Modernizare drumuri locale sat Dumbrava, comuna Timișești, județul Neamț”. Surse de finanțare: – Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și FondurilorEuropene, PNDL, Subprogramul Modernizarea satului românesc; – bugetul local al comunei Timișești. Finanțare de la bugetul de stat – cofinanțare bugetul local 5.388774,49 lei (TVA inclus).
- Reabilitare Dispensar Timișești
Denumire proiect: „Reabilitare și modernizare dispensar uman în comuna Timișești, județul Neamț”. Surse de finanțare: – Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, PNDL, Subprogramul Modernizarea satului românesc; – bugetul local al comunei Timișești. Finanțare de la bugetul de stat – cofinanțare bugetul local 3.115.778,00 lei (TVA inclus); (lucrări în curs de execuție).
- Construire grădiniță cu program prelungit în localitatea Plăieşu
Denumire proiect: „Construire grădiniță cu program prelungit în comuna Timișești, județul Neamț”. Surse de finanțare: – Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și FondurilorEuropene, PNDL, Subprogramul Modernizarea satului românesc; – bugetul local al comunei Timișești. Finanțare de la bugetul de stat – cofinanțare bugetul local 2.262.360,00 lei (TVA inclus); (lucrări în curs de execuție).
- Reabilitare pod peste râul Ozana din localitatea Dumbrava
Denumire proiect: „Reabilitare pod peste râul Ozana, în sat Dumbrava, comuna Timișești, județul Neamț”. Surse de finanțare: – Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, PNDL, Subprogramul Modernizarea satului românesc; – bugetul local al comunei Timișești. Finanțare de la bugetul de stat – cofinanțare bugetul local 626380,30 lei (TVA inclus)
(este emis ordinul de începere a lucrărilor – urmează să înceapă lucrările de execuție)
- Centru de zi în localitatea Dumbrava și locuințe protejate în localitățile
Zvorănești și Plăieșu
Proiect: „Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate” – proiect realizat de Consiliul Județean în colaborare cu Comuna Timișești; (licitație în curs de desfășurare)
- Construirea unui bloc ANL cu 24 de locuințe, P+3
Denumire proiect: „Construire de locuințe pentru tineri, destinate închirierii în comuna Timișești, județul Neamț”. Sursa de finanțare: – Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice prin Agenția Națională pentru Locuințe. Valoare totală a investiției 4.753.560,89 lei (TVA inclus); (s-a predat amplasamentul către ANL la 25.09.2019);
- Construirea unei platform pentru gestionarea gunoiului de grajd cu o capacitate de 2.000 m3;
Denumire proiect: „Platformă comunală pentru depozitarea și gospodărirea gunoiului de grajd în comuna Timișești, județul Neamț”. Acest proiect include și achiziția de utilaje: un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o mașină de împrăștiat gunoi, o cisternă vidanjabilă, un cântar rutier. Valoare totală a obiectivului de investiție-Finanțare de la bugetul de stat şi cofinanțare din bugetul local: 2.012.171,38 lei (TVA inclus). (contract de finațare semnat; s-a emis autorizație de construire; documentația este la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor pentru verificare și organizarea licitației de atribuire a lucrărilor).
- Alimentarea cu gaz a comunei Timișești
Denumire proiect: ”Înființare distribuție gaze natural și racorduri în comuna Timișești, cu satele Timișești, Dumbrava, Plăieșu, Preutești și Zvorănești, județul Neamț”. Valoare totală a obiectivului de investiție conform devizului general 11.272.792,39 lei (TVA inclus). (proiect inițiat în anul 2017; s-a obținut de la TransGaz Avizul de Principiu privind racordarea și accesul la Sistemul Național de Transport al Gazelor Naturale, obiectivul de investiții aflându-se pe lista proiectelor eligibile; s-a iniţiat procedura de licitatie privind lucrările de execuţie.
- Asfaltare în toată comuna Timișești, fiind vizate toate drumurile neasfaltate din intravilan
Denumire proiect: „Modernizare drumuri de interes local în comuna Timișești, județul Neamț”, în satele Plăieşu, Preuteşti, Dumbrava, Timişeşti şi Zvoroneşti (contract de finanțare semnat; proiect aflat în licitație de atribuire a execuției lucrărilor); Valoare totală a obiectivului de investiție conform devizului general 23.754.548,65 lei (TVA inclus).
- Amenajare teren sport în sat Dumbrava, comuna Timișești, județul Neamț
Sursa de finanțare: fonduri europene prin GAL Ținutul Zimbrilor și AFIR (contract de execuție semnat, urmează să înceapă lucrările de execuție).
- Cămin cultural în localitatea Preutești
Denumire proiect: „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare așezământ cultural, sat Preutești, comuna Timișești, județul Neamț”. Sursa de finanțare: Compania Națională de Investiții (s-a obținut avizul favorabil de la Consiliul tehnico-economic de avizare al CNI; urmează licitația).
- Construire bazin de înot în localitatea Timișești
Sursa de finanțare: Compania Națională de Investiții. (proiect depus în vederea obținerii finanțării – lista sinteză; proiect în proceduri de obținere a avizelor solicitate prin certificatul de urbanism).
- Complex sportiv în sat Timișești, comuna Timișești
Sursa de finanțare: Compania Națională de Investiții (proiect depus în vederea obținerii finanțării – lista sinteză; proiect în proceduri de obținere a avizelor solicitate prin certificatul de urbanism).
- Reabilitare sediu primărie Timișești, județul Neamț
Sursa de finanțare: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (proiect depus pe 11.05.2017). SF finalizat; proiect în proceduri de obținere a avizelor solicitate prin certificatul de urbanism; licitație în curs de desfășurare.
- Vestiare sportive Dumbrava
Contract de execuție semnat; urmează să înceapă execuția lucrărilor de execuție după emiterea autorizației de construire
- Baza sportivă Școala Timișești
Sursa de finanțare: Compania Națională de Investiții (proiect depus în vederea obținerii finanțării).
Un comentariu
Pe strada “Morii” in Timisesti cand se asfalteaza? Strada aceasta a cam fost ocolita de ani buni.