Sărbătoarea Vârtolomeii nu trebuie confundată cu seria de zile cuprinse între 11 şi 14 iunie, patronate de adevărați sfinți protectori ai grânelor. Sărbătorile creștine s-au suprapus peste cele strămoșești rezultând o serie de zile sacre dedicate grânelor: Vartolomeul grâului (11 iunie), Nunta şoarecilor (12 iunie), Eliseiul grâului (14 iunie).
Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu este consemnată în Calendarul creștin ortodox la data de 25 august. Sfântul Bartolmeu a făcut parte dintre cei 12 sfinți apostoli, ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos.După sfârșitul mucenicesc al Sfântului Apostol Vartolomeu în cetatea Armeniei, credincioșii au luat cinstitul lui trup, l-au pus într-o raclă de plumb și l-au dus în aceeași cetate. La moaștele apostolului se făceau multe miracole de vindecare și mulți păgâni alegeau să creadă în Hristos. Atunci preoții păgâni au luat racla de plumb în care erau puse moaștele și au aruncat-o în mare. Prin Voia Sfintei Treimi, racla în loc să se scufunde, a plutit până la ostrovul Lipar. De acolo racla a fost adusă în cetatea Venenda
Sărbători populare pierdute – Vârtolomeii
Fiindcă-i vorba de „întoarcere”și numele Vârtolomei aduce aminte de (în)vârtire. În popor se zicea că „se sucește ziua, ca puiul în găoace”, „dă ziua înapoi și crește noaptea”, făcând referire la pierderea puterii verii și instaurarea toamnei. În această zi de Vartolomei țăranii de altădată nu lucrau nimic ce s-ar face cu sucire sau învârtire, „ca să nu se sucă (sucească) vitele la cap”. Deci, nu se torcea, nu se înturna la tocilă, nu se făcea mămăligă, că și acolo ar trebui să-ntoarcă cu melesteul. Printre ciobani această zi era una dintre sărbătorile oilor. Ei țineau ziua pentru ca oile să nu capete amețeală, să se învârtă aiurite. Se spunea că atunci când zboară ciorile în cârduri, ba în sus, ba în jos, ba se învârtesc, se credea că se va schimbă vremea. Iar când doi sau trei cocostârci se învârtesc în aer, de asemenea era considerat semn de ploaie. Moașele spuneau că, dacă trece cineva peste o femeie îngreunată și nu-și aduce degrabă aminte, copilului i se învârte buricul pe după grumaz.
Gospodinele care aveau oi se păzeau ca seara să nu facă ghem, crezând că, după cum se învârtește ghemul, așa se învârtește oaia, adică înnebunește.
„Calendarul lupului”
În Calendarul popular urmează o serie de zile care, fără a-i fi consacrate în mod direct și exclusiv lupului, au legătură cu teama ancestrală față de acesta. Țăranii de altădată încercau prin diferite interdicții și ofrande să îmbuneze acest animal, considerat sacru de străbunii daci.
Viața Sfântului Mucenic Lup
Duminică, 23 august, Calendarul creștin ortodox consemnează praznicul Sfântului Mucenic Lup (Lupus). Acest slujitor de Hristos a trăit la sfârșitul veacului al III-lea și începutul celui de-al IV-lea d.H. Tradiția îl amintește pe Sfântul Mucenic Lup ca fiind servitorul credincios al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru) din Tesalonic, prăznuit la 26 octombrie). Sfântul Mucenic Lup a fost martor la mucenicia Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Lup și-a înmuiat hainele în sângele stăpânului său și i-a luat inelul din mâna sfântului. Cu acestea, Sfântul Mucenic Lup a făcut multe vindecări și miracole în Tesalonic, rugându-se la Mântuitorul Iisus Hristos și la stăpânul său, pentru mijlocirea rugăciunilor. A distrus multe statui idolești și a scăpat nevătămat din mâinile torționarilor. Sfântul Mucenic Lup s-a predat singur în mâinile chinuitorilor săi care i-au tăiat capul.
Superstiții uitate despre lupi
Până la sărbătoarea Sfântului Mucenic Lup din 23 august, Calendarul popular amintește de Circovii de vară sau Circovii Marinei (între 15 și 17 iulie), care sunt răi de piatră, trăsnet, foc, dar și de lupi. Apoi sunt menționate sărbătorile Teclele (22 septembrie), Berbecarii (26-28 septembrie), Lucinul (18 octombrie) și Sfântul Dumitru (26 octombrie). Prin sate de munte se mai povestește că atunci când se strâng mai mulți lupi la un loc, de urlă, se zice ca se roagă lui Sfântul Petru să li rânduiască prada. Când din întâmplare intră vreun lup în curtea cuiva, acesta era un semn de mare pagubă pentru familia din acea curte. Se credea că spre a scăpa de lupii care s-au luat după cineva, este bine a tălăncăni cu un clopot, sau, în lipsa acestuia, a aprinde un foc. Tinerii spuneau că cel care va vedea urma de lup, să mănânce pământ din ea, ca să poată mânca mult cât un lup, spre a merge bine corpului lor. Când îți iese lup în cale, îi a bine.
Exorcismele, necesitate sau superstiție?
„Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă”. (Matei 10:1) Plaiurile nemțene poartă încă amprentele trăitorilor cu Hristos care alungau duhurile rele din oameni, animale și locuri. Prin sacralizarea vieții proprii alungăm duhurile rele și invităm Îngerii lui Dumnezeu să ne ghideze pe Calea îndumnezeirii.
Pustnicul de la Icoana
Protosinghelul Iosif Crăciun de la Mănăstirea Neamț a viețuit între anii 1864 și 1944. Acest cuvios părinte a fost un mare sihastru, duhovnic şi exorcist din obştea Mănăstirii Neamţ. S-a născut în comuna Gârcina, judeţul Neamţ. În tinereţe a fost căsătorit. Apoi murindu-i soţia, în anul 1911, urmând sfatul vestitului pelerin Gheorghe Lazăr al cărui ucenic era, a luat jugul vieţii călugăreşti în obştea MănăstiriiNeamţ. După doi ani de slujire în mănăstire, cu binecuvântarea stareţului, schimonahul losif Crăciun s-a retras la linişte în pădurile seculare de lângă schitul Icoana Veche. Aici s-a nevoit aproape zece ani în pustie, singur cu Dumnezeu. Cea mai mare nevoinţă a lui era postul îndelungat, unit cu privegherea de noapte şi citirea psaltirii. Cu aceste trei arme izgonea de la sine toate ispitele trupeşti şi diavoleşti, ajungînd cunoscut în tot ţinutul Neamţului. Pentru răbdarea şi smerenia lui, părintele losif s-a învrednicit de la Dumnezeu de Darul izgonirii duhurilor rele din oameni. De aceea alergau la chilia lui tot felul de epileptici şi oameni bolnavi lipsiţi de mângâiere. Iar bătrânul îi primea pe toţi cu dragoste şi se ruga pentru sănătatea lor până se vindecau.
„Rețeta spirituală” a părintelui losif pentru bolnavi
Mai întâi trimitea bolnavul în mănăstire să-şi mărturisească păcatele şi să-i facă preoţii Sfântul Maslu. Apoi, bolnavul se întorcea la chilia părintelui din pădure unde era pus la post şi rugăciune trei zile şi trei nopţi. Împreună cu el posteau toate rudele bolnavului şi însuşi sihastrul losif. Împreună citeau la psaltire ziua şi noaptea. A treia zi, cei mai mulţi bolnavi se vindecau. Cei care nu se vindecau repetau aceeași nevoință până se izbăveau de diavol, că nu poate răbda vrăjmaşul rugăciunea şi postul celor smeriţi. Pentru vindecările realizate cu puterea rugăciunii, care dovedesc faptul că ruga sa era ascultată de Sfânta Treime, dar şi pentru sfaturile sale pline de înțelepciune, părintele losif ajunsese vestit în toată Moldova sub numele de „Pustnicul de la Icoana”.
Bolnița de la Mănăstirea Neamț
În anul 1926 schimonahul losif a fost chemat în obşte şi după doi ani a fost hirotonit diacon şi preot. Astfel, pustnicul losif a devenit cel mai căutat duhovnic şi exorcist al Mănăstirii Neamț, între anii 1928-1944. Zilnic veneau credincioşii la chilia lui: ţărani şi orăşeni, sănătoşi şi bolnavi, tineri şi bătrîni, călugări şi mireni, cerşetori şi avuţi. Pentru primirea şi îngrijirea bolnavilor, părintele losif avea o casă dată de mănăstire, afară de incintă. Era o adevărată bolniţă. Acolo îi primea bătrânul pe toţi, iar el stătea în mijlocul lor ziua şi noaptea, cu crucea în mână şi cu epitrafirul pe piept. Mulţi din cei bolnavi se vindecau, iar ceilalţi se întorceau uşuraţi de păcate şi mângâiați la casele lor. Mijloacele de vindecare pentru toţi erau aceleași: cât mai multă rugăciune, spovedania, Sfântul Maslu, moliftele Sfântului Vasile, Sfântă Împărtăşanie şi neapărat, trei zile de post. Duhovnicul Iosif Crăciun s-a remarcat și prin lucrarea cea de taină a rugăciunii lui Iisus, dar şi prin milostenia către cei nevoiași. În primăvara anului 1944, părintele Iosif Crăciun s-amutat la cereştile locașuri.
