Elevii nemțeni care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, au fost premiați astăzi, 24 septembrie, cu diplome de merit și sume de bani. Premiul pentru excelență în cazul elevilor cu medii de 10 la Evaluarea Națională a fost de 1.000 de lei, în timp ce elevii care au obținut media 10 la Bacalaureat au primit 3.000 de lei.
Au fost premiați 21 de elevi de la școlile și colegiile din Piatra Neamț, Tîrgu-Neamț și Roman pentru rezultatele excelente la Evaluarea Națională, iar pentru rezultatele obținute la Bacalaureat au fost premiate 2 eleve ale Colegiului Național ”Petru Rareș” și o elevă de la Colegiul Național Roman Vodă, din Roman.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat în curtea interioară a Colegiului Național ”Petru Rareș”, iar evenimentul a fost găzduit de directorul Oniciuc Grigoruță, alături de inspectorul școlar general, Mihai Obreja, inspectorul general adjunct, Elena Irimia și prefectul județului Neamț, George Lazăr.
”Nu mă pot lăuda cu rezultate ca ale dumneavostră, adică cu nota 10 pe linie și vă felicit din inimă pentru ceea ce faceți și pentru tot efortul pe care-l depuneți. Să vă ajute Dumnezeu, ca în următorul ciclu, pe de-o parte ce-i care intrați la studiile liceale, pe de alta, cei care mergeți la universități, să fiți la fel de prestigioși, să învățați la fel de bine și mai departe. Îmi doresc ca generațiile voastre cu rezultate excepționale în învățământ să rămână în țară pentru a da un plus de valoare a tot ceea ce înseamnă dezvoltarea României și a județului Neamț și să avem și noi cu ce ne mândri în Europa, în lume…”, a transmis prefectul George Lazăr.
Buzdugan Tudor Ștefan se numără printre elevii premiați ai Colegiului Național ”Petru Rareș” și este mândru că face parte din a doua generație din familia lui care învață la acest liceu. ”Familia mea are un istoric la Colegiul Naționl ”Petru Rareș”, și unchiul meu și părinții mei au învățat aici și am fost bucuros să aflu că și eu voi face parte din istoria liceului. Sunt sigur că reușitele noastre nu ar fi fost fără efortul tuturor profesorilor, pentru că este un lucru în echipă, e o muncă apreciată, e o muncă făcută cu iubire, cu patos, cu dragoste și cred că despre asta e tot liceul Petru Rareș, despre ani întregi în care oamenii și-au dorit să exceleze într-un mediu prietenos, iubit, cum este de altfel și cartea…”, a spus Tudor.
La festivitate au fost premiați și directorii instituțiilor de învățământ din care fac parte elevii cu rezultate excelente. Pentru ei însă, s-au acordat doar diplomele de merit.
Lista cu elevii care au fost premiați o puteți consulta mai jos.
A.H.