Dan Toma, candidatul la funcţia de primar al comunei Agapia din partea Pro România a obţinut prin redistribuire numărul necesar de voturi pentru a intra în Consiliul Local.
Chiar dacă în ziua votului Dan Toma a fost în centrul unor episoade cu iz de scandal electoral, acesta a dorit să asigure cetăţenii comunei că va face o opoziţie constructivă: „Având în vedere că m-am decis cu câteva zile înainte de campania electorală să candidez, consider că am obţinut un rezultat bun, în faţa altor competitori care au avut în spate ani de administraţie locală şi experienţă în politică. Vreau să-i asigur pe toţi locuitorii comunei, pe noii consilieri locali şi conducerea primăriei, că voi face o opoziţie constructivă în Consiliul Local, voi susţine toate proiectele care sunt în interesul comunităţii, indiferent că sunt iniţiate şi propuse de către aleşi locali din PSD sau PNL, sau de către primar. În Consiliul Local voi face doar administraţie, nu politică. Felicit câştigătorii de la aceste alegeri şi le doresc mult succes pe mai departe! Vreau să mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi care au avut încredere în mine!”
La Agapia rezultatele alegerilor locale sunt mai mult decât grăitoare. La funcţia de primar Neculai Nastasă a obţinut 72% din numărul total de voturi valabil exprimate, iar la Consiliul Local componenţa arată astfel: PSD-9 consilieri, PNL-3 consilieri şi Pro România-1 consilier.
C.T. STURZU