Astăzi, 5 septembrie, de la ora 19:00, în Curtea Domnească din Piatra-Neamţ, Neamţ Art Festival continuă cu recitalul “Pianul călător”, susţinut de Horia Mihail. Prezentarea artistului poate fi lecturată AICI.
Programul zilei de astăzi cuprinde şi următoarele manifestări:
- Street Art, cu Laurenţiu Dimişcă (9:00-12:00 şi 17:00-20:00, Curtea Domnească);
- Atelier “Terapie prin Caligrafie”, cu Gabriela Zamă (15:00-19:00, Curtea Domnească);
- Lansarea “Caietului de dramaturgie”, prezentare de Maria Hibovski şi Emil Nicolae (17:00, Curtea Domnească);
Neamţ Art Festival are loc în perioada 3-6 septembrie, în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ. În afară de evenimentul din această seară, amatorii de muzică mai pot participa la concertul “Vioara lui Enescu” (duminică, 6 septembrie, ora 19:00). (M. CONSTANTINESCU)