Declarație de presă
”Am militat mereu pentru responsabilitate în politică, indiferent de nivelul la care aceasta este practicată.
Parte a politicii, discursul public trebuie să fie unul constructiv, nicidecum unul jignitor, ori care să creeze falii în societate, chiar dacă acesta este exprimat de oameni cu viziuni diferite.
Din păcate, în județul Neamț asistăm – oare a câta oară? – la derapaje inadmisibile, de netolerat, din partea celui care conduce Consiliul Județean, Ionel Arsene, președintele PSD.
Ultima sa ieșire publică la adresa PNL, a mea personal, conține o serie de etichetări incompatibile cu bunul simț.
Fără a mai face alte comentarii pe marginea celor afirmate de Ionel Arsene, în fapt minciuni grosolane, îmi rezerv dreptul de a-l acționa în judecată. S-a mers prea departe, iar asemenea poziții publice jignitoare trebuie să rămână de domeniul trecutului.
Cu siguranță că la această vârstă Ionel Arsene nu mai poate fi educat, dar o instanță de judecată poate să-i potolească apucăturile.”
Eugen Țapu Nazare,
Viceliderul grupului PNL din Senatul României
Un comentariu
Poate veti fi colegi candva , undeva ….