Situația în centrele pentru copii și pentru asistenții maternali din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț devine tot mai încordată.
În jur de 1.000 de salariați și asistenți maternali n-au nici o perspectivă, în acest moment. Mai grav este că nici conducerea direcției nu știe când și dacă vor veni banii: „Nu avem nici o informație privind plata salariilor. Am făcut solicitări inclusiv la Ministerul Finanțelor. Nici bugetul pentru alimentele beneficiarilor din centrele de copii nu ajunge, decât până la sfârșitul acestei luni. Așteptăm rectificarea bugetară”, ne-a declarat Cristina Păvăluță, șefa DGASPC Neamț.
Situația în centre este tensionată, mai ales că și infectările cu coronavirus decimează beneficiarii și personalul de îngrijire. Sindicaliștii din asistența socială anunță o acțiune de pichetarea Prefecturii Neamț, în semn de protest: „Luna aceasta n-am primit salariile, suntem circa 1.000 de angajați, inclusiv asistenți maternali, care nu ne-am primit drepturile salariile. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în 20 de ani. Banii de alimente se termină. Nu avem nici un răspuns! Vom face o acțiune de protest, cu 100 de sindicaliști care vom picheta Prefectura Neamț, în ziua de 20 octombrie. Solicitările noastre principale sunt plata salariilor și a stimulentului de risc, de 2.500 lei brut, ce nu s-a acordat nici până acum”, ne-a declarat Bogdan Tărniceru, șeful Complexului de servicii pentru persoane adulte cu handicap Roman și purtătorul de cuvânt al Sindicatului salariaților CSPAH Roman, afiliat Columna.
Între timp, și sindicaliștii de la Sanitas decid astăzi continuarea conflictului declanșat prin greva japoneză din 7 octombrie.
C.I.