Joi, 15 octombrie, ora 19,30, butonând, ajung la un post TV, unde Răzvan Dumitrescu prezintă un documentar bombă cu inventatorului testului Real Time PCR, dr. Kary Mullins, interesant, nu intrăm în amănunte. Nu intrăm în subiect, o vom face cu altă ocazie, întrucât la dezbateri, pe undeva, pe ecranul împărţit în şase al televizorului este invitat şi domnul deputat Laurenţiu Leoreanu, un omniprezent de la noi, de la Neamţ. Mai stăm oleacă cu mâna pe telecomandă, până i se dă cuvântul. Iar ce zice domnia sa despre situaţie, despre covid, testări, alegeri, alte alea, este în strictă în rezonanţă cu ce spune domnul prim Orban şi domnul preşedinte Iohannis, la care mai adaugă, de la el, o perlă. Adică, spune domnia sa, testele astea PCR sunt destul de discutabile, totuşi, depinde de fiecare individ în parte, de rezistenţa naturală, nativă, a fiecăruia (asta o spunem noi), el spunând că depinde de fizionomia fiecăruia în parte. Adecăăă, omul, prins în discuţii oarecum specifice, a spus-o şi el, cum a ştiut mai bine.
Desigur, zâmbetele înţelegătoare ale celorlalţi invitaţi de pe ecran, mi-au picat greu la stomac.
Cristian TIMOFTE
N.R.: Este o onoare pentru Mesagerul de Neamț să găzduiască pixul gazetarului Cristian Timofte
2 comentarii
Are dreptate, intr-un fel dl. deputat, dar in alt sens. Fizionomia spune multe, mai ales in cazul dansului !
Nu încetez sa mă minunez și mă mir foarte de cât adevăr avea expresia aceea antică ( și nu sunt atât de deștept încât să știu repede acum cărui popor aparținea ea ), care spunea aproximativ de genul că, chipul dezvăluie caracterul posesorului .
O imagine face cat o mie de cuvinte și valabilitatea expresiei e indubitabil probată in ilustrație .