Cartierul Țărăncuța din Piatra-Neamț, care are o sonoritate duioasă – în fond toată lumea a auzit de șlagărul lui Dan Spătaru – este departe de ceea ce și-ar imagina cineva ghidându-se după numele rural. Totuși cartierul este parte a unei așezări urbane și reședință de județ pe deasupra, așa că nimeni nu s-ar aștepta să găsească pe străzi fete desculțe în costum popular, cu coronițe de sânziene în păr. Dar nici bălării și gunoaie la tot pasul, nici oameni care și-au construit singuri străzi sau au curățat albia pârâului ani în șir, iar acum se uită, neputincioși cum a invadat vegetația malurile.
Strada Florilor – drumul spre ”junglă”
Capătul străzii Florilor, paralel cu albia pârâului Borzoghean, ar merita, pe deplin, numele de strada Junglei. Exceptând firul de asfalt care duce spre ultimele două gospodării, totul este năpădit de vegetație. Scaieți, brusturi, buruieni de tot felul, orice altceva în afară de flori. Pe malul pârâului este o cărare, mărginită de un gard din beton, care duce spre un teren viran situat undeva în vecinătatea fostei mori. Acum, dincolo de gard este curtea magazinului Lidl, care arată civilizat. Puțină lume și-ar închipui că peste gard dovezile de grijă pentru aspectul urbei se manifestă la aceeași amplitudine și din partea locuitorilor, și din partea primăriei. Începând chiar de la noile containere în spatele cărora sunt depozitate saltele și perne rezultate probabil dintr-un ”adăpost” proaspăt desființat și până la terenul viran, sunt grămezi de gunoaie și peturi, haine vechi și doze de bere, ”asortate ” cu inscripții culturale de genul ”Florin parizer”. Albia, care a fost cândva betonată, dar evident neîntreținută de mulți ani, este traversată de un podeț cel puțin la fel de vechi ca prima amenajare hidrotehnică, al cărui aspect este absolut incompatibil cu ideea de municipiu. Și cum un loc neîngrijit devine tentant pentru oricine are nevoie de un tomberon, cursul pârâului a ajuns să ”găzduiască” de la resturi de construcții, în partea dinspre Cimitirul Eternitatea până la varza murată anul trecut și aruncată acum întru eliberarea butoiului.
”Pe aici s-a curățat ultima oară cu vreo 2-3 ani în urmă”, ne-a declarat Vasile Pruteanu, un om care are acum 85 de ani și nu mai poate munci în locul primăriei, cum a făcut o viață.
”Uitați-vă, drumul ăsta de aici până la strada principală e deschis de mine, pe banii mei, eu l-am făcut. Puteți să le întrebați pe doamnele de la Direcția Apelor care încasează bani, cine a făcut drumul de pe Florilor 13 și doamnele de acolo o să vă spună. Asta se întâmpla acum vreo 30 de ani. Mi-au spus atunci de la Direcția Apelor: «Domnul Pruteanu, dacă nu erai dumneata să deschizi drumul acela, să știți un singur lucru, noi nu puteam să canalizăm pârâul». Până să fac drumul, venea apa până în gard aici. Dacă nu făceam eu drumul, nu aveam drum până în fața casei, era numai o cărare de picior. Înainte când veneau cei de la Direcția Apelor să curețe pârâul, veneau și cei care curățau pe aici boscheții, da` acuma n-au mai venit de ceva vreme. Eu cred că are primăria fonduri ca să trimită oameni să facă curățenie, dar dacă nu-i trimite și nu-i plătește, cine să facă? Asta-i treaba, eu vă spun un lucru, cât am putut, am făcut, acuma nu mai pot”.
”Scările au ajuns paragină, nu am sentimentul că trăiesc în oraș, e urâcios”
Ascunse sub crengile unor arbuști care aproape formează un tunel, niște trepte din piatră duc din strada Florilor spre zona în care se află Liceul auto. Este scurtătura folosită de elevii care aleargă în pauze să-și cumpere mâncare de la Lidl. Preferințele lor culinare – majoritatea produse de brutărie – sunt vizibile după ambalajele lăsate pe fiecare treaptă, alături de doze de Red Bull și, evident, de măști că doar suntem în pandemie. Dar, asta nu e tot.
”Elevii își fac nevoile aici, în locul de lângă gardul omului, cred că n-au toalete la liceu”, ne spune o doamnă care locuiește în apropierea ”râpei” traversate de trepte. ”Îmi zicea soțul meu să nu mă mai iau de ei că poate îmi sparg geamurile. E de groază, trăim niște vremuri tare urâte. Eu mă judec cu primăria de 12 ani pentru terenul din curte. E râpă, mie dacă mi-l ia, nu mai am pe unde să ies din casă. Drumul ăsta tot e făcut de noi (n.r. – alt drum) de părinții mei, primăria nu a făcut nimic. Eu când am văzut că voiau să asfalteze doar în partea de sus a străzii, m-am dus și m-am luat de ei «Fraților, dar suntem plătitori de taxe și impozite, suntem oameni și noi». Bucata asta de teren unde-și fac elevii nevoile a fost luată de cineva în concesiune să-și facă casă și cică ar fi fost arestat, avea o fabrică de cherestea, și pe urmă a murit. Soția lui nu s-a mai ocupat și a rămas așa, în paragină. Eu în fiecare an plăteam pe cineva care să vină să cosească și să curețe pe aici, dar pe urmă am zis, «stai frate, că eu nu-s miliardar». Toată lumea spunea ce bine am făcut că am curățat, dar nimeni nu voia să ajute. Acum am vecini care vin și-mi spun ce dezastru e pe scări, iar eu le spun că dacă vor să fie curat, le dau cleștele și să meargă să curețe, că eu în fiecare an am făcut, dar anul ăsta nu am mai vrut să fac. Scările au ajuns paragină, nu am sentimentul că trăiesc în oraș, e urâcios. Proaspătului primar i-aș transmite succes, dar nu știu cât succes o să aibă, el pare un un tip blând, liniștit, cuminte, nu e de ăsta bătăios, trebuie unul mai «mână de fier». În primul rând dacă te duci la primărie, nu te primește nimeni în audiență, e o problemă de ani de zile, s-a luat de la Ștefan, nu poți vorbi cu nimeni să spui ce probleme sunt. Se plâng și vecinii de mai sus, că elevii când ies de la școală, tare urât vorbesc… Eu nici nu m-am gândit vreodată că o să avem așa o circulație pe scările astea, am zis că până la urmă dacă mă supăr astup aici, să văd pe unde mai merg, că numai mizerie fac, pe cuvânt”.
”Eu sunt sătul de toate și de toți primarii care au fost. Nu mai este nicio speranță pentru Piatra-Neamț”
Buruienile, boscheții și gunoaiele constituie o problemă pentru întregul cartier. Inclusiv pentru Liceul auto, al cărui gard a devenit un suport ideal pentru plantele agățătoare pe care nu le ”deranjează” nimeni. În rest, străzi înguste, case aproape fără curți, ceea ce demonstrează că e dificil de găsit teren pentru construcții, zona fiind destul de căutată în acest scop, și câteva locuințe noi – una cel puțin spectaculoasă din punct de vedere arhitectural. Cu atât mai mult, peisajul de vizavi, unde un trotuar se întrerupe brusc din cauza copacilor crescuți anapoda, face notă discordantă. Ca de altfel și puntea din lemn care duce spre străduța ce iese lângă sediul Inspectoratului Județean de Poliție și, din nou, malurile pârâului care și în acea zonă sunt lăsate pradă buruienilor și boscheților, numai buni de ”adăpostit” tot felul de deșeuri.
Pe strada Cârlomanu, una din cele mai generoase ca lățime, o avarie la rețeaua de alimentare cu apă a determinat specialiștii de la Apaserv să oprească traficul. În mijlocul străzii – o groapă dreptunghiulară, destul de mare în dimensiuni, va deveni probabil o zonă de evitat pentru că e greu de crezut că, în scurt timp, asfaltul ce pare să nu aibă vechime, va fi refăcut ca la carte. Dar un astfel de ”obstacol” s-ar înscrie armonios în aspectul întregului cartier, lăsat exclusiv la îndemânarea și cheful de muncă al locuitorilor. Este greu de înțeles de ce societățile primăriei și oamenii care primesc ajutor social și ar trebui, în schimb, să presteze niște ore de muncă în folosul comunității nu ajung niciodată în Țărăncuța. Este, într-adevăr un cartier fără blocuri, deci nu există nici asociații de proprietari care să ”țipe”, dar primăria nu are nicio scuză pentru lipsa de implicare care se vede la tot pasul, pe spațiile publice. Dar, de altfel, când este vorba despre terenurile din curțile oamenilor, primăria este prezentă. În procese. Ne-a povestit un bărbat, care locuiește vizavi de o casă părăsită, pe strada Cârlomanu: ”Proprietarul e din Piatra-Neamț, dar lucrează tocmai la Constanța, la Cernavodă. Casa e moștenire de la maică-sa, ea e moartă de vreo 8-9 ani, și el a dat-o la o agenție imobiliară, a fost un număr de telefon afișat, dar l-au luat că s-a judecat cu primăria pentru că este niște pământ mai mult pe acolo. Despre cum arată cartierul ce să spun? Eu sunt sătul de toate și de toți primarii care au fost. Nu mai este nicio speranță pentru Piatra-Neamț”.
Cristina MIRCEA, Alina HOANOȘ
