Astăzi, 22 octombrie, municipiul Piatra-Neamț a depășit pragul de 3 cazuri Covid la mia de locuitori. Sunt cel puțin 55 de persoane cu teste pozitive, astăzi.
Urmează o serie de noi restricții ce vor fi decise în ședința de mâine a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț. Printre noile reguli ce se vor aplica în Piatra-Neamț sunt suspendarea cursurilor fizice și trecerea în online în toate școlile, purtarea măștii și în aer liber, închiderea la interior a restaurantelor, cinematografelor și teatrului. Vor fi interzise nunțile, botezurile și alte festivități. Măsurile se aplică pe o perioadă de 14 zile.
C.I.