Una din cele mai înalte distincții din cariera unui pompier – Emblema de Onoare a IGSU – a fost acordată, anul acesta, de Ziua Pompierilor, plutonierului adjutant Constantin Mihăiluc, de la Garda de Intervenție I Târgu Neamț. Comandantul subunității, maiorul Mihai Burdulea, îl descrie ca fiind un militar de o ținută morală ireproșabilă, un subofițer care, în cei 14 ani de activitate, s-a implicat „la un standard ridicat în toate sarcinile şi misiunile încredinţate, pe funcţia de comandant de echipaj şi conducător autospeciale de lucru cu apă şi spumă, autoscară de intervenţie şi salvare de la înălţime, autocamion de intervenţie, cât şi pe funcţia de paramedic pe ambulanţa SMURD din cadrul subunităţii”. Sunt atribuții inerente odată cu avansarea în cariera militară, dar pompierul s-a remarcat și în activitatea sportivă, nu doar în misiuni.
„În 30 de secunde trebuia să fiu îmbrăcat și ieșit pe platou”
Drumul până la a ajunge pompier a fost unul ocolit. Constantin Mihăiluc, născut în orașul Târgu Neamț, pe 14 februarie 1979, a cunoscut prima dată ce înseamnă să fii salvator în timpul serviciului militar obligatoriu. După absolvirea Colegiului Tehnic „Ion Creangă” a preferat să mai studieze doi ani la postliceală, specializarea agroturism montan, decât să meargă un an la armată. La recrutare, a fost repartizat la Garnizoana Piatra-Neamț, arma pompieri. După depunerea jurământului, a ajuns la subunitatea din Târgu Neamț și, fiindcă jucase fotbal la CSȘ Târgu Neamț, la Cetatea Târgu Neamț, echipă din divizia a II-a, a fost selectat în lotul sportiv al pompierilor care se pregăteau pentru concursul profesionist.
„Când am venit din viața civilă, în armată, la 21 de ani, și am văzut că în 30 de secunde trebuia să fiu îmbrăcat și ieșit pe platou, a fost dificil. La început încurcam hainele, din dorința de a ieși cât mai repede. La alarmele de noapte, în 2 minute și 10 de secunde trebuia să ieșim cu mașina pe poartă. Acum a devenit o rutină: hainele îmi sunt așezate, totul e pus la punct. De asta trebuie să avem răbdare cu colegii noi, nu se mai face armată, ei vin din școala militară și inevitabil se lovesc de lucruri noi. Trebuie să-i ajutăm, pentru că împreună mergem la intervenție, depindem unul de altul”.
În anul 2001 a scăpat de armată și a preferat civilia: „Aș fi putut rămâne în sistem, dar atunci nu am vrut, eram tânăr. După care am vrut să mă întorc mai devreme de 2006, dar nu se mai putea. Mi-am dat seama că mă regăsesc cumva în armată, în ordine, în disciplină. Și în anul 2006, prima dată când s-au făcut angajări din afară, am dat examenul și pe 1 septembrie am fost încadrat la ISU Neamț, la subunitatea din Târgu Neamț”.
Trecuse deja prin botezul focului, încă din timpul armatei: „Prima intervenție ca pompier profesionist a fost în cele două luni de pregătire, după angajare, cei care făcuserăm armata la pompieri eram și la intervenție. A fost un incendiu la o casă, în Ocea – pentru mine a fost doar adrenalină, n-a fost șocant, eram pompier profesionist! Botezul pentru mine a fost pe vremea când eram militar în termen. La început, chiar, am participat la stingerea unor stoguri de fân. Colegii m-au lăsat lângă autospecială, ei s-au dus să stingă focul și când au dat cu apă, normal că a ieșit abur. M-am panicat, fiindcă deodată nu i-am mai văzut și m-am dus să-i caut. Ei erau acolo și-și vedeau de treabă! Bineînțeles că m-au udat cu apă și ăla a fost «botezul focului» pentru mine. Acum nu se mai practică.”
„În unitatea noastră contează camaraderia care se construiește cu fiecare misiune”
Ambițios și pasionat, Constantin Mihăiluc s-a remarcat rapid. Imediat după angajare, a dat concurs și a fost încadrat comandant de echipaj. În anul 2008 a obținut permisul auto C și E, devenind și șofer de autospecială, curând îndeplinind și funcția de ajutor de șef de tură.
Primele două grade le-a primit la excepțional, începând cu anul 2009: „Din 2007 s-a format din nou lotul subunității, iar cu echipajele ISU Neamț ne-am calificat la naționale an de an, cu excepția anului 2015. Anul acesta n-au mai avut loc, din cauza pandemiei. În anul 2015, eu m-am calificat la proba de duel: primii 10 din țară care nu se calificau la națională intrau într-o competiție, în care media timpilor la proba scara la fereastră și pista cu obstacole te putea propulsa spre națională. M-am clasat pe locul IV, dar exista și posibilitatea să fii selectat în lotul național pentru balcaniadă. Asta e singura mea dezamăgire, că nu am participat niciodată la balcaniadă. Am doi colegi, mai tineri, au 22 de ani, pe care sper să-i pregătesc în așa fel încât măcar unul să ajungă la balcaniadă și să-mi povestească: sergenții major Florin Moldovan și Samuel Gavriluț. În profesia noastră se pune mare accent pe pregătirea fizică, este nevoie de oameni tari, puternici”.
Gradul de plutonier adjutant l-a primit la termen, chiar pe 1 august 2020. Ca militar, consideră că performanța la care a ajuns se datorează oamenilor care l-au pregătit: „Am avut șansa, privilegiul și onoarea, încă de la început, să fac pregătirea de specialitate cu plt. adj. șef Vasile Alucăi. Mi se părea un tip sever și dur, dar în timp l-am înțeles. Mereu ne spunea că o să ajungem să conducem intervenții și trebuie să fim pregătiți. Mi-a fost șef de tură, câțiva ani buni, înainte de a ieși la pensie. Cu toții am avut ce învăța de la el, nu doar eu. Un alt model este domnul lt. col. Dumitru Gavrilescu, care mi-a fost comandant înaintea actualului comandant, domnul maior Mihai Burdulea. Am avut oameni care m-au inspirat, dincolo de ierarhie, în unitatea noastră contează camaraderia care se construiește cu fiecare misiune”.
„E ușor să devii din salvator victimă, dar atunci când fiecare este pregătit, nu pot apărea surprize”
Secundele sunt vitale și această duritate este esențială, crede pompierul de onoare Constantin Mihăiluc: „Trebuie să ai viziune, să fii responsabil, să știi cum îți dozezi echipajele la misiuni. Oricând trebuie să știi ce face fiecare om din echipaj, fiecare are rolul lui. Dacă unul greșește, intervenția e compromisă, misiunea durează și pagubele sunt mai mari. Responsabilitățile sunt mari, fiindcă ne întâlnim cu pericolul la orice intervenție. Mi-amintesc de Mihai Gavrilescu: era un incendiu la Văratec, s-a anunțat că este o persoană în casă, el a intrat o dată, nu l-a găsit, a intrat a doua oară și atunci a fost surprins de o explozie. Avea echipamentul și aparatul de oxigen, altfel… A suferit arsuri la brațe și a stat spitalizat un an la Spitalul Floreasca. A fost un cumul de factori și, din fericire, unul din puținele episoade la ISU Neamț, pe care nu-l pot uita. Asta m-a făcut să fiu și mai precaut, nici o intervenție nu seamănă cu alta, dar siguranța salvatorului este primordială. E ușor să devii din salvator victimă, dar atunci când fiecare este pregătit, nu pot apărea surprize. Domnul general Ioan Nițică – Dumnezeu să-l odihnească! – mereu insista pe pregătirea individuală. Pregătirea teoretică și fizică individuală sunt esențiale. În afară de programul de la sala unității, merg la sală cel puțin o dată pe săptămână și cât voi putea alerga, n-o să renunț”.
Sub asprimea necesară, subofițerul Constantin Mihăiluc este un om empatic: „În afară de discuțiile periodice cu doamna psiholog a inspectoratului, noi ne consiliem între noi, în cadrul echipajului. După o intervenție mai complexă, sau când unul dintre noi are o problemă personală, mereu discutăm între noi. Suntem ca o familie: o treime dintr-un an o petrecem împreună, e mai mult decât stăm acasă și când ești alături de colegi 24 de ore, n-ai cum să nu știi tot despre toți. Asta ne leagă, suntem camarazi”.
Iar fermitatea și seriozitatea sunt completate de un dezvoltat și sănătos simț al umorului, care îi ascunde modestia: „Când am fost anunțat că voi primi Emblema de Onoare, am fost oarecum surprins. Am mai primit o plachetă de onoare în anul 2015, dar atunci nu am fost la minister. Inițial, m-am întrebat și eu cum de am fost nominalizat. Sunt un om vesel, glumeț, dar, în momentul când am o intervenție, sunt maxim de serios, chiar dur, fiindcă eu vreau ca în acele momente să dăm tot și să ne facem treaba cât mai bine”.
„Cea mai mare împlinire este atunci când omul îmi spune un simplu mulţumesc”.
Dincolo de nenumăratele medalii, distincții și realizări profesionale, cel mai fericit este atunci când cei pe care-i salvează îi spun un singur cuvânt: „Oamenii sunt recalcitranți, când trec prin nenorociri, ne apostrofează, ne spun ce avem de făcut. Pentru mine, însă, cea mai mare împlinire este atunci când, la finalul misiunii, omul îmi spune un simplu „mulțumesc”. Eram la intervenția de la inundațiile din Poiana Teiului, din vara anului 2017. Scoteam apa dintr-un beci și a venit vecinul panicat, fiindcă torentul își schimbase brusc cursul și-i amenința casa. Ne-am dus câțiva colegi și cu niște plăci de lemn am reușit să deviem apa. Un torent de un metru lățime, care avea viteză și antrenase bolovani, ar fi făcut prăpăd. Omul ne-a mulțumit – este cea mai mare apreciere, pentru mine”.
La 41 de ani, Constantin Mihăiluc se consideră împlinit. S-a căsătorit cu iubirea lui din liceu, Loredana, asistentă medicală la Pediatrie, în cadrul Spitalului Orășenesc Târgu Neamț. Au doi copii – Raluca Elena, în vârstă de 16 ani și Denis Ștefan, de 12 ani, fiecare cu pasiunile lui: „Cu doi salvatori în familie, copiii sunt mândri. Fata ar vrea psihologie. Băiatul e pasionat de matematică, înscris la Centrul de excelență, nu mă va urma. Eu, ca părinte, îi susțin, orice aleg. Și ei sunt alături de mine și asta mă ajută. Familia și atitudinea pozitivă sunt stâlpii mei: înaintea fiecărei misiuni, gândul că mă duc să ajut, să salvez oameni, bunurile pentru care au muncit, pe mine mă întărește. Am colegi care s-au transferat la Poliție, dar eu peste 10 ani tot pompier mă văd, un pic mai sigur, cu mai multă experiență și sper la fel de sănătos”.
Cristina IORDACHE
Un comentariu
Respect si numai de bune!