În Calendarul popular, sărbătoarea Pocrov marca intrarea în luna lui Brumărel și deopotrivă în anotimpul rece. Acum era perioada în care se acoperă pământul de zăpadă, iar fetele doreau să primească și ele un acoperământ pe cap (basmaua), ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată. Pentru că acum era sezonul nunților și fiecare fată își dorea ca alesul să-i ceară mâna.
Istoric. Acoperământul Maicii Domnului este menționată în Calendarul creștin-ortodox la 1 octombrie. Această sărbătoare este rânduită de Biserica creștină pentru a aminti și proslăvi amintirea apariției Sfintei Fecioare Maria în biserica din Vlaherne. La 1 octombrie 911 d.H. credincioșii participau la priveghere în această biserică, rugându-se Sfintei Treimi și Sfintei Fecioare Maria pentru salvarea cetății aflate sub asediu. La ora patru dimineața, Sfânta Fecioară Maria s-a arătat celor din biserică, deasupra tuturor, rugându-se cu lacrimi. Sfântul Său Acoperământ era ținut în Mâinile Fecioarei, deasupra capetelor credincioșilor. Sfânta Fecioară Maria era înconjurată de un alai format din Sfinții Apostoli, sfinți și mucenici.
Brumărel spiritual
În decretul dat de Mihail Comneanul, la 1166, sunt menționate trei sărbători în care era interzisă orice muncă în octombrie: la 6 octombrie, de praznicul Sfântului Apostol Toma, la 9 octombrie, de praznicul Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu și la 18 octombrie, de praznicul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca. În același decret, mai erau menționate două sărbători în Brumărel: praznicul Sfântului Iacob, ruda Domnului, din 23 octombrie și praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, din 26 octombrie. În aceste zile erau permise unele munci, fără a se specifica felul acestora. Prin 1786, la dorința împăratului Franz Iosef, Episcopul creștin-ortodox de la Sibiu, Ghedeon Nichitici, recomandă ca sărbătoarea „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Gavril” să fie ținută fără obligații de muncă, adăugând în calendar și un „sfânt național român”, pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, cu praznicul la 14 octombrie.
Gromovnic de Brumărel
Mare parte a lunii octombrie stă sub semnul zodiei Balanței. Din bătrâni se cunoaște că această perioada este propice pentru nunți și călătorii. Se spunea că, dacă nu cad frunzele din copaci, înseamnă că iarna va fi tare și Iute. Se credea că dacă vor fi omizi, era considerat semn că vor fi și mai mulți viermi. De o să fie ploaie cu piatră, dacă bate gheața, era semn că rodul semănăturilor nu va fi nici prea rău, dar nici prea bun. Cei care citeau mersul stelelor pe cer, spuneau că, dacă va ploua după apusul Cloștii, vara va veni târziu, dar nu va fi rea. Cei care cunoșteau agricultură, țineau minte ziua din Brumărel când cădea prima zăpadă. Iar de acolo numărau câte zile mai sunt până la început de Brumar (noiembrie). Se credea că tot atâtea zile vor fi cu ploaie și zăpadă peste toată iarna. Prima ninsoare în ţara noastră în această lună, conform meteorologilor, a fost înregistrată la 15 octombrie 1970, iar primul strat de zăpadă s-a aşternut la 26 octombrie 1988. Luna octombrie este luna în care țăranii se preocupă în special de treburile gospodăriei.
Tradiții și obiceiuri de Pocroave
Pocrovul era una dintre sărbătorile anuale respectate și de către bărbați. Aceștia nu lucrau la câmp în această zi, sperând că omătul va cădea din belșug pentru a ocroti semănăturile de toamnă. Femeile posteau în ziua Acoperământului Maicii Domnului, crezând că Sfânta Fecioară Maria le va ocroti de năpaste şi boli, iar fetele posteau pentru „a se vedea acoperite”. Aceasta avea un dublu înțeles: în primul rând, fetele sperau ca Pocroavele să le acopere capul cu păr frumos, mătăsos și îmbelșugat, iar în al doilea rând, sperau să se învelească cu năframa de nevastă cât mai curând. Pocroavă se mai ținea și pentru ca vitele din gospodărie să fie protejate de boli, iar oamenii să fie feriți de toate primejdiile: de înec, de foc, de cumpănă, de năpastă, de ducă-se-pe-pustii, de ucigă-l-toaca și de vrăjmașul cel rău.
Exorcismele, necesitate sau superstiție?
„Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă”. (Matei 10:1).
Plaiurile nemțene poartă încă amprentele trăitorilor cu Hristos care alungau duhurile rele din oameni, animale și locuri. Prin sacralizarea vieții proprii alungăm duhurile rele și invităm Îngerii lui Dumnezeu să ne ghideze pe Calea îndumnezeirii.
Sfântul Cuviosul Părintele Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) a fost un monah și mare duhovnic grec contemporan de la Muntele Athos. A adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe de la Schitul Sfintei Treimi din Kavsokalivia de la Muntele Athos, la orele patru și treizeci dimineața, în ziua de 2 decembrie 1991. Începând cu anul 2013, prăznuirea sa se face în ziua trecerii sale la Domnul, pe 2 decembrie. Într-o zi, Părintele Porfirie s-a întâlnit cu un preot care avea o problemă gravă ce îl preocupa de mult timp, neputându-şi da seama că boala unei persoane era de natură neurologică sau simptomul unei demonizări. Părintele Porfirie şi-a dat seama de îndată despre ce era vorba: acel preot, fără a fi pregătit suficient, realiza multe exorcizări în fața oamenilor. Părintele Porfirie l-a dojenit pe acest preot și l-a sfătuit: „…de ce tulburi demonii cu exorcismele, iar apoi laşi victima pe mâna lor să o chinuie? Ascultă-mă, părinte – continuă Bunicuţul (așa i se spunea Sfântului Porfirie) – este un mare păcat, cu totul inacceptabil, ceea ce fac astăzi unii care se hirotonisesc pe sine exorcişti, exorcizând public, în faţa unor mari mulţimi de oameni. Nu ştii că demonii îi pot asalta şi pe cei sănătoși care sunt de faţă la exorcizări, începând să creadă că sunt şi ei demonizaţi? Şi încă îi ispitesc şi pe preoţii care îi alungă? În ultimul timp vin la mine foarte mulţi oameni care cred că sunt demonizaţi, fiindcă au asistat la o exorcizare publică, în anumite locuri. De aceea părinte, fiindcă te văd tânăr, îţi voi da o învățătură despre exorcisme. Trebuie avut în vedere faptul că preotul care face exorcizarea se adresează nemijlocit demonului şi, prin puterea sa preoțească, îi poruncește să iasă. Dacă nu este priceput, poate fi vătămat el însuși. Cel mai bine şi mai cuminte este ca, în loc să poruncească demonului şi să-l amenințe, să se roage lui Dumnezeu, prin intermediul Sfintei Liturghii, a Tainelor şi a altor rugăciuni, să-şi trimită Harul celui aflat în suferință. Astfel, Harul lui Dumnezeu îl acoperă ca o rouă pe cel suferind, iar preotul nu mai este în primejdie de a fi prins în capcana ispitelor şi de a cădea în semeție sau în vreo rătăcire. Atenţie! Nu spun să nu se mai citească exorcisme oamenilor, care nu se mai pot ajuta deloc pe sine, ci să se citească, dar cu mare discernământ şi, mai degrabă, în tăcere, spuse Bunicuţul în încheiere”.
Sursa: Anastasios Sotirios Tzavaras, „Amintiri despre Bătrânul Porfirie, părintele nostru duhovnicesc, străvăzător şi înaintevăzător”, Bunavestire, Bacău.
