Prof. Aurelian Pintrijel – o viaţă în slujba sportului din Târgu Neamţ

Profesorul Aurelian Pintrijel nu-şi arată cei 86 de ani şi nici cei 22 de ani de când a ieşit la pensie. Asta şi poate pentru că, în calitate de profesor de educaţie fizică şi sport, toată cariera şi-a dedicat-o sportului şi instituţiilor şcolare pe care le-a reprezentat. Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Iaşi, promoţia 1962, prof. Aurelian Pintrijel a predat la Liceul „Ştefan cel Mare” timp de 8 ani, până în anul 1968. Apoi, a fost profesor la Şcoala Generală Nr. 2, iar din 1982 şi până în 1990 a fost şi directorul acestei şcoli. Şi cum viaţa bate filmul, actualul director a Şcolii Gimnaziale Domneşti Nr. 2 este chiar fiul său, prof. Eugen Pintrijel. Puţini ştiu că prof. Pintrijel este cel care a înfiinţat Clubul Sportiv Şcolar din Târgu Neamţ, unde a fost şi director la început. „Am înfiinţat clase dependente de şcoala nr. 2 devenind unitate cu personalitate juridică. Nu m-a ajutat nimeni la înfiinţarea acestei unităţi. Atunci clubul avea 10 catedre cu profil atletism, handbal, fotbal, tenis de câmp şi baseball cu 25 de norme”, ne confirmă domnul profesor. După 1990 acesta a fost timp de 8 ani consilier local al oraşului Târgu Neamţ şi 4 ani consilier judeţean.

„Obiectul educaţie fizică şi sport la nivelul oraşului Târgu Neamţ era bine reprezentat” 

– Domnule profesor, ce amintiri vă leagă din perioada de dinainte de 1989, în ceea ce priveşte cariera dv. didactică?

Ca învăţător am pregătit o generaţie de învăţători, pentru că am trecut şi prin Ardeal, şi prin Moldova. Am lucrat un an de zile la Păstrăveni şi un an de zile la Brusturi. Apoi, ca profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul „Ştefan cel Mare” eu zic că am făcut din activitatea sportivă la liceu un obiect de importanţă deosebită. Am introdus mai multe ramuri sportive precum gimnastică, atletism, fotbal. Apoi, ca profesor de educaţie fizică şi sport la Şcoala Generală nr. 2 am avut câteva rezultate deosebite. Elevul meu Dan Chirilă a obţinut medalie de bronz la 2.000 de metri pe stadionul Republicii din Bucureşti, Violeta Neamţu la cros pe ţară, locul întâi cu medalie de aur. Sunt rezultate cu care mă mândresc. La Clubul Sportiv Şcolar vă pot spune că am obţinut rezultate deosebite cu echipa de handbal feminin, unde am obţinut calificări la campionatul naţional de junioare. Sub comanda mea aş vrea să enumăr și câțiva profesori care au fost alături de mine şi care şi ei la rândul lor au avut rezultate deosebite: Gheorghe Neamţu, Alina Rîpanu, Luminiţa Huţanu. Ultimele două mari campioane ale handbalului românesc.

– Ce însemna atunci să fii profesor de sport în Târgu Neamţ?

În primul rând obiectul educaţie fizică şi sport la nivelul oraşului Târgu Neamţ era bine reprezentat de o pleiadă de profesori bine pregătiţi la facultatea din Iaşi. Ce era de apreciat atunci era că majoritatea directorilor de şcoli şi licee erau alături de profesorii de sport. Un mare merit l-a avut şi profesorul Emil Creangă, care a a pus echipa de fotbal de seniori pe picioare.

– O curiozitate. Statul, primăria vă ajuta, se implica în fenomenul sportiv la nivel de şcoli?

Nu. Eu am primit sprijin financiar pentru elevii mei cu care plecam la diferite competiţii de la fosta autobază IRTA, de la Volvatir, de la fosta fabrică de mobilă şi de la fabrica de cauciuc. Ştiam să discut cu ei şi foloseam şi comitetul de părinţi de pe şcoală.

– Aţi fost mulţi ani director la Şcoala generală Nr. 2. Cum era viaţa de director de şcoală înainte de 1989?

Ca director la Şcoala nr. 2 am înfiinţat clase speciale. Clase cu profil matematic şi cu profil uman. Erau 1.650 de elevi. Stăteam de dimineaţa la şcoală şi plecam seara acasă. Mâncam când apucam. Etapa pe care am trăit-o atunci a fost grea, dar frumoasă.

„Nimeni din instituţiile locale nu m-a căutat până acum să se folosească de experienţa mea”

– Cum aţi reuşit să obţineţi bani pentru susţinerea echipei de handbal în primul eşalon a cărui antrenor aţi fost?

Am fost timp de 8 ani de zile antrenor la echipa de handbal Cetatea Târgu Neamţ. Niciodată nu am fost mai jos de locul 2. Am fost de două ori la calificări pentru super ligă. Dar faptul că o echipă de la Târgu Neamţ a ajuns până acolo e ceva. Am apelat la unităţi de stat, dar am primit ceva bani şi de la primărie. Dar prea puţini.

– Dar Clubul Sportiv Şcolar cum aţi reuşit să-l înfiinţaţi?

Noi tot timpul mergeam prin concursuri şi m-am dus la inspectorul şcolar Constantin Ţapu. El îmi sugerează să înfiinţez secţii cu profil sportiv la Şcoala nr. 2. Şi aşa am făcut o grupă de handbal şi una de atletism. Iar anul care a urmat am înfiinţat Clubul Sportiv Şcolar. Dacă cei de la club ar ţine legătura cu profesorii de la şcoli ar fi alta situaţia. Nu mai există acele concursuri pe şcoli. Păi eu toamna cu profesorii Tololoi şi Mingiuc mergeam la şcoli din Brusturi şi Răuceşti, unde mai cunoşteam profesori de sport. Şi le spuneam să facă sâmbăta un concurs de atletism cu elevii lor. Şi mergeam şi noi şi vedeam câte un elev talentat, cu potenţial. Şi-i selectam. Am ajuns şi pe la şcoli din Ţibucani şi selectam elevi. A fost greu dar, dacă îţi place meseria, este imposibil să nu obţii rezultate.

– Vă simt puţin dezamăgit de perioada actuală.

Da. Pentru că instituţiile locale de acum nu apreciază oamenii oraşului care s-au străduit şi au lăsat ceva în urmă. Asta mă supără enorm. Nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare. Eu am defect mare. Spun lucrurilor pe nume şi din cauza asta mulţi s-au supărat. Poate şi de aceea nimeni din instituţiile locale nu m-a căutat până acum să se folosească de experienţa mea.

– Dacă aţi fi acum director la o şcoală din oraş ce măsuri aţi lua?

Un plan de măsuri pe viitor, dar un plan urmărit, apoi săptămânal analiza muncii. Plan înseamnă ca ora să fie pregătită, lecţia să fie lecţie şi ţinută permanentă legătura cu părinţii şi instituţiile locale.

„Astăzi din păcate se ajunge politic pe funcţiile de director”

– Înainte de 1989 funcţiile de directori de şcoli erau politice?

Nu. Tatăl meu a fost închis, fratele meu a fost preot iar cumnatul meu a făcut 20 de ani de puşcărie, dar asta nu m-a împiedicat să nu am o carieră profesională. Nu am avut oprelişti din cauza asta. Astăzi, din păcate, se ajunge politic pe funcţiile de director. Când se schimbă un partid la putere îşi pune oamenii lui pe funcţiile de director. Şi ar mai fi o problemă. Nu mai există acel patriotism local.

– Daţi o notă de la 1 la 10 fostului sistem de învăţământ de dinainte de 1989 şi o notă actualului sistem de învăţământ.

Nota 9 pentru fostul sistem de învăţământ şi nota 5 sau 6 pentru actualul sistem de învăţământ.

– Ce sfaturi i-aţi da unui profesor de sport?

Dacă vrea să facă performanţă să-şi pregătească elevii sumar în şcoală, dar apoi să-i îndrume spre profesori de sport din diferite ramuri sportive. Dar nu e suficient. Trebuie angrenaţi şi părinţii. Părinţii trebuie să ştie ce calităţi şi aptitudini sportive are copilul lor. Iar cei de la Clubul Sportiv Şcolar trebuie să organizeze concursuri de masă, altfel nu vor avea niciodată rezultate. De fapt sfatul meu pentru orice profesor de sport este să se gândească bine dacă vrea sau nu să facă această meserie. Ca profesor de sport trebuie să stai permanent pe terenul de sport, fie că îţi vin 3 sau 30 de elevi. Ca profesor de sport trebuie să ţii permanent legătura cu clubul sportiv şcolar.

– Cum s-a schimbat relaţia dintre profesor şi elevi cu şcoala?

Au apărut telefoanele, internetul, televizorul. Asta îi atrage pe copii acum. În situaţia asta este nevoie ca şi profesorul să se implice, să le atragă atenţia că mişcarea produce sănătatea. Iar dacă profesorul şi directorul ştiu să-i atragă şi pe părinţi în procesul educativ al copilului este şi mai bine. Pe copii trebuie să ştii să-i atragi spre sport, spre mişcare. Orice ar fi orele de sport trebuie să se mărească, nu să se reducă. Chiar şi cu această pandemie sportul şi mişcarea înving virusul.

„Şcoala trebuie să fie o pepinieră pentru cluburile sportive şcolare”

– Care ar fi principalele lipsuri ale învăţământului românesc actual?

La ora actuală profesorii trebuie să-şi facă datoria. Mulţi dintre ei şi-o fac, dar sunt şi mulţi care nu şi-o fac. Apoi, acum lipseşte controlul la ora de clasă, asistenţa. Nu se mai fac ore de asistenţă pe la diferite obiecte.

– Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Dacă printr-o întâmplare aţi ajunge ministrul Tineretului şi Sportului care ar fi primele măsuri pe care le-aţi lua?

În primul rând aş mări orele de ansamblu sportiv unde vin cei mai buni elevi. Apoi pregătirea celorlalţi elevi în afara orelor de curs, aşa cum se procedează în Anglia. Indiferent că vin 5 elevi. Şcoala trebuie să fie o pepinieră pentru cluburile sportive şcolare.

– Acum cu ce vă ocupaţi timpul?

Pe acasă. Am o mică grădină şi nişte păsări. Mai ies în oraş şi mă mai întâlnesc cu câţiva profesori care mai trăiesc. Am 22 de ani de când am ieşit la pensie şi am 60 de ani de căsătorie.

A consemnat Ciprian Traian STURZU

Material apărut în ediția scrisă a săptămânalului ”Mesagerul de Neamț”, nr. 461, 8-14 septembrie 2020