Tot mai multe semnale publice privind faptul că unele firme de transport public îi lasă pe elevii cu abonamente în stații sau îi obligă să-și cumpere bilet, au ajuns în atenția autorităților.
Comisarul șef Paul Tablan, șeful IPJ Neamț, a declarat astăzi, 20 octombrie, în emisiunea live „Cafeaua de dimineață”, că transportatorii care procedează astfel își pot pierde licența: „Am discutat cu domnul Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț și o să verificăm anumite firme de transport care efectiv refuză să ia copii cu abonament, din stație, solicitându-le bilet. Este o încălcare flagrantă a legislației și se poate ajunge până la suspendarea licenței de transport. Stă în puterea noastră de a gestiona și acest aspect, cu sprijinul celor care monitorizează transportul public și pe cel privat. Nu vrem să ajungem la sancțiuni. Cred că și un program diferențiat pe ore diferite de începere a cursurilor ar putea să fluidizeze zona și să asigure distanțarea necesară în zona școlilor”. Declarația șefului Poliției Neamț poate fi vizionată de la minutul 24 aici.
Deși ar trebui să se bucure de noua facilitate și să facă naveta gratuit, elevii ajung și de-această dată la mijloc, între intenția legiuitorului de a preveni abandonul școlar și interesele economice ale firmelor de transport public. Există discuții potrivit cărora unii transportatori sunt sceptici în privința recuperării banilor cu abonamentele. Mai ales că, pe fondul scăderii profitului din cauza restricțiilor impuse de pandemie, transportatorii se plâng că trebuie să-și asigure cheltuielile până le vor fi decontate de la bugetul de stat. Când anume și exact cum se va proceda, nu se știe, întrucât normele de aplicare încă nu au fost adoptate.
C.I.