Tribunalul București l-a condamnat astăzi, 2 noiembrie, pe fostul deputat de Neamț Ioan Munteanu la 6 ani de închisoare, pentru trafic de influență și spălare de bani.
”Pedeapsa se execută în regim de detenţie în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal. În temeiul art. 35 alin. 3 Cod penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice) Cod penal din 1969, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice) Cod penal din 1969. În temeiul disp. art. 404 al. 4 lit. d Cod de procedură penală raportat la art. 257 alin. 2 Cod penal din 1969, confiscă de la inculpat echivalentul în lei, la data executării, a sumei de 350.000 (trei sute cincizeci mii) euro, precum şi suma de 261.373,40 lei, reprezentând sumă traficată. În temeiul disp. art. 404 al. 4 lit. c Cod de procedură penală menţine sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 347/P/2016 din 14/06/2017 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, asupra sumelor existente în contul deţinut la Raiffeisen Bank SA de inculpat până la concurenţa sumei reprezentând echivalentul în lei, la data executării, a sumei de 350.000 (trei sute cincizeci mii) euro, precum şi suma de 261.373,40 lei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. i Cod de procedură penală raportat la art. 25 alin. 3 Cod de procedură penală dispune anularea contractului de prestări servicii nr.2 din 02.05.2011 încheiat între SC Romsys SRL Bucureşti şi SC SUPORT MEDIA TOTAL SRL Piatra Neamţ, comanda de prestări servicii din 02.05.2011 şi procesul verbal de recepţie din 30.06.2011”, a decis instanța.
Ioan Munteanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploiești, după ce-a fost plasat sub control judiciar. Faptele de care a fost acuzat s-au petrecut în perioada 2009-2010 când ”în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) un procentaj de 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia și o societate comercială cu capital majoritar de stat”. Conform rechizitoriului ”în schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societății beneficiare a contractelor, față de care a pretins că are influență, pentru ca aceștia să facă demersurile necesare deblocării plăților restante către firma omului de afaceri. Procentajul respectiv, reprezentând 400.000 euro, a fost primit de inculpatul Munteanu Ioan, în trei tranșe, din care 350.000 euro i-au fost remiși personal. Pentru a disimula adevărata natură a provenienței ultimei tranșe de 261.373,40 lei (aproximativ 50.000 euro), în luna iulie a anului 2011, între societatea omului de afaceri și o firmă administrată de o rudă a inculpatului a fost încheiat un contract fictiv de prestări servicii”.
Decizia Tribunalului București poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea către părțile implicate în proces.
C.M.
8 comentarii
Nu va grabiti sa aruncati cu pietre!!!!Este si va ramane cel mai bun politician al regiunii nord est care a crescut alaturi de dumnealui o multime de profesionisti in toate domeniile.Un OM dedicat administratiei publice, un PROFESIINIST desăvârșit si unul din cei mai buni specialisti cu expertiza in domeniul agriculturii si dezvoltarii durabile.Domnule Deputat, noi cei care v-am fost vremelnic angajati, va multumim pentru toate eforturile care le-ati facut ca noi sa fim la inaltimea asteptarilor dv.Chiar si atunci cand ne-ati certat,jusficat de altfel, ati facut-o asemeni unui parinte care-si dojeneste copii si nu aroganta care o intalnesc astazi la.colegii dv. N -am simtit niciodata in tonul dv.aroganta valorii care o vad la politrucii actuali gen Bulai..etc care se erijeaza in atotcunoscatori…Domnilor deputati sau aspiranti la aceasta functie.DOMNUL DEPUTAT IOAN MUNTEANU, ESTE MODELUL DE URMAT.Va doresc puterea, forta si determinarea, alaturi de sanatate sa va dovediti nevinovatia.CRED IN NEVINOVATIA DV.SI SPER CA INTANTA DE JUDECATA SA FACA ACEASTA REPARATIE MORALA , NU MERITATI DV.ASTA.Va multumesc,
Cu stima, Cristina Vernica
Ps
Nu m-a platit nimeni sa scriu…
Adevărat !
unu care a furat tineretea mea si a multor ca mine, unu care mi-a refuzat dreptul la libertate, bunastare si un destin mai bun la mine in tara, un escroc , un parvenit care merita mai mult decat puscaria, el si clica lui de parveniti , escroci si politruci , doar pentru ei si clica lor the tip mafiot , acu si fiiusu se vrea la butoane ca sa continue traditia de familie . nu-i doresc debat sa aiba acelasi final ca si tatsu, pentru ca are aceasi motivatie de face politica, sa parvina, sa acumuleze bogatie financiara, nu sa faca ceva pentru cumunitate, pentru cei care-l voteaza
sa-i ascunda pe toti.
Nici nu credeam ca dupa atatea interventii si favoruri facute lui Munteanu acesta va primi in prima instanta o asemenea condamnare.Oameni buni ce s-a intamplat cu “marele om politic” de Neamt de a primit o asemenea lovitura.Daca doamne fereste se iau la mana “toate faptele ilicite ” a lui ion munteanu unde se poate ajunge.Nici nu ma gandesc la noua lege promulgata privind extinderea raspunderii.Acum inteleg de ce atata staruinta ca fiisu sa devina parlamentar.
E vina noastra ca l-am ales! Daca nu-l alegeam, nu avea acces la banii publici, deci nu avea de unde sa fure si nu era in aceasta situatie. Aviz celor care fara munca cinstita se gandesc ca se pot imbogati !
ce sa faca? si-o ajutat copchilasii …..
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive există prezumția de nevinovăție.
Asta i problema cea mare, se pare ca era profesionist și în a lua șpagă. Pacat ca nu avem pedepse ca in China pentru corupție ( adică execuția).Auzi la ,,ăla ,, de mai sus, ii mulțumește , ce sa mai spui, asta i nivelul de educație. Nastase condamnat de 2 ori cu executare,încă apare la Tv si da sfaturi sau critică. Eu as inchide toți politicienii corupți intr o rezervație, departe de cetățenii onești.