Șeful Serviciului Salvamont Neamț a fost ales vicepreședinte al Salvamont România, cu 420 de voturi din 500, în cadrul Congresului național al serviciilor publice Salvamont, la care au participat reprezentanții celor 38 de structuri de salvare montană din țară. Delegații l-au ales ca președinte al Salvamont România pe Sabin Cornoiu de la Gorj, iar ca vicepreședinți pe Robert Kovacs, șeful Salvamont Mureș, și peRaul Papalicef. Mqndatul este de 4 ani.
”Eu am ocupat, în ultimii 4 ani, funcția de președinte al comisiei de acreditare a serviciilor publice, acreditare care s-a făcut împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență”, ne-a declarat Raul Papalicef, proaspătul vicepreședinte al Salvamont România. ”O să mă ocup în continuare de această comisie, dar am predat funcția de președinte, și probabil am să mai primesc în subordine una sau două comisii. De asemenea, voi gestiona în continuare relația externă la care am lucrat și până acum”.
Din noua funcție, Raul Papalicef și-a propus să rezolve cel puțin 3 probleme cu care se confruntă salvamontiștii din toată țara: dreptul a de folosi girofarul în deplasările din trafic, pensionarea anticipată și angajarea de personal suficient.
”Nu este normal ca în toate celelalte structuri de urgență, pensionarea să se facă la maxim 55 de ani, iar structura care operează cu cel mai mult efort fizic și în situațiile cele mai periculoase, la 65 de ani. Sunt deja structuri în țară unde media de vârstă este 48-50 de ani. Eu pledez pentru 55 de ani maxim, pentru că nu cred că un salvator montan, care are intervenții de dificultate și iarna, și vara, poate funcționa până la 65 de ani. Se ajunge în situația ca atunci când merge la intervenții , coechipierii mai tineri să se miște mai încet oleacă, ca să poată și el. În altă ordine de idei, nu este normal ca o structură care are sute de cazuri anual să opereze cu 16-18 salvatori montani. Acești oameni au dreptul să plece în concediu, să aibă și ei o vineri și o sâmbătă lângă familie, au dreptul și ei să stea acasă de Crăciun, ceea ce noi nu prea facem de ani de zile”, a mai precizat Raul Papalicef.
C.M.