Președintele PRO România, Victor Ponta, a prezentat duminică, 1 noiembrie, primele două măsuri din planul pentru ieșirea din criză: venitul minim de criză pentru persoane fizice și sprijinul economic de criză pentru companii.
„Cred că este important să le spunem oamenilor ce câștigă ei după 6 decembrie, ce câștigă politicienii știm. Mi-am propus să venim cu două măsuri foarte clare, foarte simple, care se aplică pe tot anul 2021 și care merg țintit către oamenii care au nevoie de sprijin și către firmele care au nevoie de susținere. Aceste două măsuri vor fi condițiile PRO România pentru a vota în noul Parlament un guvern”, a declarat președintele PRO România.
Una dintre cele două măsuri este intitulată venitul minim garantat și presupune asigurarea, pentru fiecare român, a cel puțin 2000 lei lunar și 1500 lei/membru de familie.
„Oamenii cu venituri mici trebuie să știe că există programe concrete, foarte clare, foarte simple, care să-i ajute să treacă peste anul 2021. Propunem asigurarea unui venit minim de criză, care să asigure fiecărui român cel puțin 2000 lei lunar și 1500 lei/membru de familie. Acest venit minim se calculează ca diferență dintre venitul realizat și nivelul garantat menționat și se acoperă în proporție de 50% prin bani și 50% prin tichete valorice”, a explicat liderul PRO România.
Cea de a doua măsură prezentată astăzi de președintele PRO România este denumită sprijinul economic de criză și se adresează IMM-urilor, firmelor cu capital privat și capital românesc.
”Noi venim cu trei măsuri foarte concrete și clare pe care orice întreprinzător în această țară le poate simți. În primul rând, și aici este vorba despre HORECA și producătorii din industria alimentară, cota de TVA redusă de la 9 % la 5% – este un sprijin concret. Acești 4% reprezintă, de fapt, nu doar niște bani, ci și un sprijin, psihologic dacă vreți, pentru sectoarele cele mai afectate de această criză. A doua facilitate este eliminarea pentru 2021 a impozitului pe profit specific, impozitul pentru microîntreprinderi, taxele și impozitele datorate pentru activele corporale neutilizate din cauza restricțiilor și interdicțiilor administrative. Al treilea lucru, extrem de important, este să acoperim minimum 50% pentru chiriile aflate în plată pe perioada nefuncționării din cauza restricțiilor. Nu este normal să lăsăm firmele mici să lupte în procese cu proprietari care le spun ”nu ne interesează că v-au închis, plătiți-ne chiria!”. Este o bătălie inegală și trebuie să intervenim să salvăm aceste firme” , a explicat președintele PRO România.
Victor Ponta susține că există o singură condiție esențială pentru toate aceste firme ca să beneficieze de sprijin, și anume să păstreze în cursul anului 2021 același număr de persoane angajate.
”Propunerea noastră, ca partid, este ca oamenii și firmele să nu fie abandonate în 2021, să acționăm de la 1 ianuarie să facem sisteme extrem de simple și extrem de ușor de aplicat în practică. Și dacă facem asta, din 2021 putem să construim”, a concluzionat Victor Ponta.
Comunicare PRO România Neamț