Crăciunul este considerată cea mai fastuoasă şi mai aşteptată sărbătoare a românilor. Cel mai adesea, Crăciunul este imaginat ca un moş albit de vreme, posac și vesel deopotrivă, care aduce daruri copiilor și adulților. Dar, bonomia şi jovialitatea lui Moş Crăciun contemporan, atât de îndrăgit şi de așteptat de copiii de pe întreg mapamondul nu se regăsește în toate legendele și colindele tradiționale. El era descris ca fiind ranchiunos de cele mai multe ori. În legende, el îşi ceartă soția care i-a încălcat poruncile, iar în colinde, îşi dispută întâietatea cu Iisus şi cu ceilalţi sfinţi.
Tradiții ale Crăciunului de-a lungul și latului lumii
Similar cu cele 12 zile de Crăciun din SUA, Islanda are 13 zile de sărbătoare. În fiecare seară înainte de Crăciun, copiii islandezi sunt vizitați de cei 13 Yule Lads. Aceștia sunt un fel de spiriduși care pedepsesc sau răsplătesc comportamentul copiilor. După ce și-au așezat pantofii lângă fereastră, cei mici merg la culcare. Dimineața, fie vor primi bomboane, dacă au fost cuminți, fie vor avea încălțările pline cu cartofi stricați. Bieții părinți!
În Suedia Capra Yule este un simbol suedez de Crăciun. El este asociat cu vechile rituri păgâne. Cu toate acestea, în 1966, tradiția a căpătat o viață cu totul nouă după ce cineva a venit cu ideea de a face o capră de paie uriașă, denumită acum Capra Gävle.
Finlandezii se trezesc în dimineața de Crăciun, și mănâncă, în mod tradițional, o budincă din orez cu lapte, acoperită cu scorțișoară, lapte sau unt. Cine găsește migdalele așezate în interiorul uneia dintre budinci „câștigă”. Majoritatea părinților ascund migdale în toate budincile, să nu se supere copii. Sfârșitul zilei se încheie „fierbinte” într-o saună tradițională.
Înainte ca creștinismul să ajungă la danezi, Ziua de Crăciun era o sărbătoare a zilelor mai luminoase, denumite jól. Aceste zile luminoase sunt chiar înainte de Solstițiul de iarnă. Astăzi, casele sunt decorate cu personaje superstițioase numite „nisser”, despre care se crede că oferă protecție. În seara zilei de 24 decembrie, familiile daneze își așeză bradul în mijlocul camerei și dansează în jurul lui în timp ce cântă colinde.
În insula Martinica din Caraibe, la ribote este o tradiție străveche în perioada sărbătorilor de Crăciun. Acum, familiile își vizitează vecinii în timpul, dar și în ziua de Anul Nou. Ei merg în vizită cu mâncare de sărbători, cum ar fi ignami, boudin créole, pâtés salés și tocană de porc. Împreună, cântă colinde de Crăciun la primele ore ale dimineții.
În Norvegia, sezonul de Crăciun, numit julebord, începe pe 3 decembrie, umplând baruri și restaurante locale pe tot parcursul lunii. Nimic deosebit față de noi românii. Familiile sărbătoresc Micul Crăciun pe 23 decembrie. Fiecare are propriul ritual pentru ziua respectivă, care poate include decorarea bradului, realizarea unei case de turtă dulce și mâncarea de risengrynsgrøt (budincă de orez fierbinte).
Sinterklaas este numele olandez pentru Sfântul Nicolae. Acesta este recunoscut de copii datorită bărbii albe, lungi și pelerinei roșii. Copiii olandezi pun un pantof lângă coș sau ușa din spate și se trezesc în dimineața de Crăciun pentru a găsi turtă dulce, marțipan și litere de ciocolată.
Taina Colindatului la români
Colinda este o urare cântată vocal, cu caracter festiv, augural, de prevestire viitorului şi asigurare a norocului, de comunicare şi împăcare cu sufletele morţilor, de invocare a naşterii luminii, iar, odată cu venirea creştinismului, a Naşterii Mântuitorului. Colindatul înseamnă a umbla dintr-un loc în altul, a parcurge un drum ancestral circular. Se colindă noaptea, timp considerat magic.
Bătrânii de altădată povesteau nepoților că, mai înainte vreme, foarte multe răutăți făceau oamenii, din pricină că își uitaseră de Dumnezeu. Pentru a-i scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină neapărat la urechile oamenilor și astfel să se abată de la calea răutăților. Se credea că, atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieși diavolii și astfel lumea va încăpea pe mâna lor. În alte părți se crede că toiagurile ornate ale pițărăilor, duse de aceștia, după colindat, la cimitir, unde erau înfipte în morminte, sunt folosite pentru amenințarea demonilor. În alte legende, se povestea cum diavolii, care rod furcile pământului, amenință în toată clipa să dărâme lumea. Noroc numai de Maica Domnului, că ia aceste nuiele de la Crăciun și le arată diavolilor. Atât cât dracii se uită la ele, Maica Domnului așază la loc furcile pământului.
Obiceiul colindului
În seara Moș Ajunului, toți copiii cereau să li se facă opinci, să li se dea obiele și alte haine noi. Își pregăteau fiecare ciomege de alun, pe care le despoiau de coajă, le înfășurau cu tei, în formă de spirală, le udau și le puneau la fum spre a ieși pestrițe. Și așa gătiți cu trăiști după gât, cu ciomege în mână, bine încălțați și bine îmbrăcați, cum începea să se însereze, plecau cârduri, de se strângeau la marginea satului, la o cârciumă sau la vreun om mai al lui Dumnezeu, unde stăteau până la miezul nopții, când începe cântatul cocoșului. Aici, adunați făceau focuri, se încălzeau, alții cântau cu fluiere, cu cimpoi ori cu vioara, alții făceau hore și jucau, alții spuneau basme și alte povești, ca să le
treacă mai iute vremea. Cum auzeau cântatul cocoșilor, cel mai în vârstă din colindători, care se numește vătaf, și de care ascultau ca de un șef toată ceata colindătorilor, dădea ordin de se strângau toți ciopor în curtea gazdei și încep a cânta colindele.
Pomana colindețului
Bețele de alun, numite „colindele” sau „colindețe”, folosite în general de copii la colindat, colorate în alb și negru, se dădeau și de pomană sau se înfigeau în morminte, lângă cruce, pentru a fi morților la îndemână în noaptea de Ajun a Crăciunului. Credințele vechi spuneau că în Noaptea de Ajun se deschid mormintele și sufletele morților colindă printre cei vii.
Credințe străvechi de Crăciun
Colacul de Crăciun era și este un simbol des întâlnit în lumea satelor și orașelor. Astfel că, numeroase superstiții au apărut în legătură cu acesta. Din tărâțele și fărâmiturile primului colac se dă la vite și păsări „ca să le ferească de rău“, iar troaca în care a fost frământat se punea în fânul care se dă la vite și „vor fi spornice“. Copiii care umblau cu steaua se numeau stelari, colindători sau crai. Purtau pe cap coroane din hârtie colorată. Prin Vicleim sau Irozi se înțelege datina tineretului de a reprezenta la Crăciun Nașterea lui Iisus Hristos, venirea Magilor după stea, poftirea lor de către Irod, șiretenia acestuia de a afla pruncul prin mijlocirea celor trei Crai și, adesea, înfruntarea necredinței, personificate printr-un copil sau un cioban. Un obicei pierdut era ca în ziua de Crăciun să nu se mănânce carne, altfel vitele se vor îmbolnăvi.
Cum să cinstești nașul de botez sau de cununie a doua zi de Crăciun
Tradiția din vechime ne învață că în a doua zi de Crăciun se duceau oamenii cu colac la naș. „Colacul” era constituit din șapte pâini, un cocoș sau alte orătănii, două-trei sticle cu țuică și vin, o coastă de porc, doi-trei trandafiri (cârnați) și alte mărunțișuri. Când ajungeau acolo, finul săruta mâna nașii și a nașului și, când acesta din urmă lua desagii din spatele finului, îi adresa cuvintele: „De la noi puțin, de la Dumnezeu mult“. Pe urmă, se așezau la masă, petrecând până seara, venind acasă cu căciula pe nas, ca de la naș. Nu că ar fi fost vreo regulă…
La mulți ani veseli, sănătoși, tuturor celor care își serbează onomastica (Eugen, Eugenia, Jeni, Jenica), în Ajunul Crăciunului!
La mulți ani tuturor celor care își serbează onomastica (Cristian, Cristina, Cristiana) în ziua Nașterii Domnului!
