dr. Diana Georgiana Butură: „Înainte de a fi medic, trebuie să fii om!”

Interviu cu dr. Diana Georgiana Butură, singurul medic pentru bolnavii de leucemie din două județe

Sute de bolnavi de leucemie din județele Neamț și Bacău au rămas cu un singur  medic hematolog. Dr. Diana Georgiana Butură lucrează doar de doi ani la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț și a ajuns nu doar să-și cunoască pacienții mai bine decât pe prietenii de care nu mai are timp. Dar și să fie singura lor speranță. Născută pe 13 octombrie 1988 la Piatra Șoimului și absolventă de „Petru Rareș”, dr. Diana Georgiana Butură a venit în ianuarie 2018 pe postul de la Piatra-Neamț. A venit cu toată experiența de la Iași și cu dorința de a-și îngriji pacienții cu toată priceperea. Este înscrisă la doctorat din 2015, dar a fost nevoită să îi acorde mai puțină atenție, pentru a se dedica pacienților. Și reușește chiar minuni în unele cazuri.

– Foarte greu v-am prins pentru acest interviu, mi-ați spus că sunteți cu pacienții, la consultații până seara, de ce?

La insistența colegilor și a unor pacienți, de vreo două săptămâni merg și-n privat. Dacă e vreun pacient, merg acolo o oră-două, deoarece în policlinică consultațiile programabile au ajuns în februarie. Sunt foarte mulți pacienți și eu sunt singurul medic. Până acum am refuzat consultațiile în privat, fiindcă nu aveam timp liber absolut deloc, în perioada de până la coronavirus lucram de la ora 7, la 8 seara ca să pot să rezolv pacienții pe care-i aveam. Sunt singurul medic care deservește două județe, Neamț și Bacău, din luna august 2019, dupa ce o colegă foarte bună a plecat de la noi. Pacienții din Bacău se adresează serviciului de hematologie fie la Iași, fie la Piatra-Neamț.

– De ce se întâmplă asta?

Hematologia este o specialitate foarte grea, sunt multe responsabilități și necesar de cunoștințe din mai multe specialități conexe. Partea oncologică dă hematologiei o notă aparte și întreaga dificultate. Sunt puțini medici hematologi, mai mult de jumătate dintre colegi renunțând în perioada rezidențiatului. Este și o specialitate destul de nouă, din anii `70 în țară și de aproximativ 25 ani datează prima secție de hematologie din Iași. Hematologia este greu înțeleasă și de colegii din alte specialități, dându-le deseori bătăi de cap.

Eu acum lucrez împreună cu colegii oncologi, pe partea non-Covid. Suntem singura zonă din spital non-Covid și putem astfel continua tratamentul pacienților – chimioterapia. E mai greu, pentru că sunt lucruri pe care nu le avem. Consultații interclinice, de pildă: restul colegilor mei de care aș avea nevoie lucrează în Covid. Pacientul cu afecțiune hematologica sau oncologică este un pacient cu risc crescut de infecție, atât din cauza bolii în sine, cât și ca urmare a tratamentului. Este unul din cei mai sensibili pacienți! Dar ne-am organizat și dacă sunt situații urgente, solicitam medicul specialist din spital, cu rugămintea să vină dimineața direct la noi, ca să nu treacă prin Covid. Dacă nu e urgent, de obicei cu bilet de trimitere, la colegii din policlinică, cu care vorbim în prealabil. Nimic nu ar fi fost posibil fără echipa cu care lucrăm, asistenți medicali și infirmiere, oameni dedicați pacientului.

– Cât de dificil este în pandemie pentru acești pacienți?

În primul rând, au fost foarte speriați. Bolnavii oncohematologici primesc cu totul altfel de tratamente decât bolnavii oncologici. Ca status imun, complicații, sunt aproximativ la fel. Dar pacienții hematologici sunt mult mai sensibili, pentru că boala vizează direct sistemul imun. În leucemie, celula tumorala, celula afectată este chiar celula sistemului imun, la care se adaugă chimioterapia, celelalte tratamente – automat statusul pacientului este foarte sensibil și de aceea bolnavii sunt foarte speriați de această infecție. Eu am stat în izolare în luna martie, după o gardă în care am intrat în contact cu o pacientă Covid pozitivă, eu am fost negativă. Și mă sunau pacienții acasă: „Ce facem, doamna doctor, dacă nu sunteți dumneavoastră?!”, ”Cine ne dă tratamentul?”, ”Ce-o să se întâmple cu noi?”. Faptul că ne-am unit cu Oncologia ne-a ajutat și pe noi, și pe pacienți. Dacă eu îmi iau o săptămână de concediu de odihnă, acum are cine să-mi țină locul, colegii mei oncologi mă pot suplini în anumite aspecte. Eu nu pot fi mereu, singură, 24 din 24 cu pacienții. Mă sunau și la ora 1 noaptea. Pe de altă parte, spitalul vechi a devenit spital Covid și am luptat foarte tare să rămân medic non-Covid, fiindcă altfel pacienții mei rămâneau fără medic și n-aveau cum să ajungă la Iași sau în altă parte. Sunt foarte mulți pacienți cronici, o parte nu vin periodic la spital, ci măcar o dată pe lună în ambulator. Un  pacient oncohematologic parcurge un drum lung și îi ești alături nu doar ca medic, ci și ca partener în lupta cu boala. Leucemia, limfoamele nu sunt boli pe care să le neglijezi și uiți de ele. Cu tratament, pacientul poate ajunge la remisiune completă. Dar trebuie urmăriți ani de zile, 5 sau 10, fiindcă boala poate reveni în unele situații. Sunt și pacienți pe care trebuie să-i revăd, dacă sunt în tratament, măcar lunar. Având sute de pacienți, o parte dintre ei dacă trebuie să-i văd lunar, tot sunt foarte mulți. Iar din cauza acestui virus, au avut temeri mari.

„Le spun pacienților că nu pot să fac mai mult decât rânduiește Dumnezeu”

– Poate sunt și cheltuielile pe care le au de suportat?

Sunt și pacienți care nu-și permit financiar, care trăiesc dintr-o pensie de 200-300 de lei. Și mai e un aspect: nici la Iași nu sunt atât de mulți medici încât să acopere toată Moldova. La Iași sunt 15 medici, la Botoșani este un medic, la Suceava doi, Focșani unul, Vaslui unul. Plus că îi este foarte greu unui medic să preia un caz de la zero. Eu am pacienți la Piatra-Neamț pe care îi urmăresc de când eram rezidentă, la Iași, știu toată viața lui, prin tot ce trece. Orice medic l-ar prelua, trebuie să-i știe toată povestea. Or, suntem foarte puțini medici, sunt  foarte mulți pacienți, oricui îi este greu să preia foarte mulți pacienți deodată.

– Din câte am înțeles, reușiți nu doar să vă ocupați de fiecare pacient, dar ați avut și  cazuri complexe în care ați intervenit spectaculos.

Pacienții care vin la Piatra-Neamț au 90% tratamentele necesare. Aceleași tratamente care se fac și într-un centru universitar. Ce nu pot să fac aici nu ține neapărat de lipsa tratamentului sau de deschiderea mea de a administra acel tratament, cât de faptul că nu avem condiții. Mă refer la pacienții cu transplant, la cazurile de leucemie acută la pacienții tineri cu doze mari de chimioterapie, fiindcă asta presupune echipă complexă de medici și condiții speciale pentru pacienți. Ce nu pot rezolva eu la Piatra Neamt, mă ajută foarte mult colegii mei de la Iași. Bolile hematologice sunt severe, sunt și pacienți pe care îi diagnostichez la vârste tinere și se pierd. Aici e tragedia hematologiei. Eu cunosc și ce s-a întâmplat acasă, și ce-i face nepotul sau dacă vrea să-și vadă nepotul. E greu, te poate afecta foarte mult. Oricât aș vrea, nu le pot face nici bine tuturor, nici toate bune. Sunt boli care, oricât de mult te-ai lupta, la un moment dat biruiesc ele. Dar, sunt tratamente noi ce schimbă perspectiva. Eu am lucrat în studii clinice cât am fost la Iași, trei ani în timpul rezidențiatului. Studiile clinice presupun tratamente noi în anumite faze de cercetare. Dacă am nevoie de un tratament nou pe care nu-l avem la spital, facem demersurile, iar colegii mei de la Iași trateaza pacientul până se achiziționează. Când am stat în izolare, în martie, mă suna toată lumea, chiar dacă medicul de familie avea aviz să elibereze rețete, le este frică și pe bună dreptate, sunt rețete de milioane de lei. Când a fost cu telemedicina, consultam telefonic o parte din pacienți, îmi lăsau analizele – pe care și le făceau în privat – la farmaciile alese de ei, din oraș, eu ridicam analizele, scriam rețeta, îi lăsam rețeta la farmacie, își luau tratamentul. Am nevoie neapărată și urgentă de încă un coleg, fiindcă sunt mulți pacienți și sunt suficient de gravi. Nu sunt Dumnezeu și asta spun fiecărui pacient.

– Cum este să iei deciziile medicale singur?

Bolile hematologice, de obicei, țin de o comisie, sunt anumite decizii care se iau în comisie. Eu sunt singură, dar îi am pe colegii de la Iași cu care mă sfătuiesc, deși responsabilitatea este a mea. Uneori nu pot să stabilesc singură diagnosticul, nu sunt suficiente analizele efectuate la Piatra-Neamț și trimit pacientul la Iași. Încerc mereu să-i dau pacientului toate șansele posibile: dacă nu am ceva sun, întreb, caut, dacă este nevoie de transfer în altă secție sau spital cu mai multe resurse – o fac. Ce ține de mine, ca medic, încerc să rezolv. Dar le spun pacienților că nu pot să fac mai mult decât rânduiește Dumnezeu.

– Iar pandemia și distanțarea fac probabil și mai dificilă relația cu pacienții?

Pot să vă spun că față de anul trecut, am mai puțini pacienți, deși sunt mai multe cazuri noi și cazuri grave. Nu toți pacienții ajung la mine, din cauza Covidului întârzie să vină la medic. Sau nu reușesc să-i internez pe toți, oricum distanțarea ne obligă să reducem numărul pacienților. Plus că înainte făceam mai multe investigații de diagnostic pentru pacienții nononcologici. Acum, unii refuză să mai vină în spital, din cauza Covidului. Dar, sunt pacienți mulți oncologici cu necesar de chimioterapie, asta reiese și din faptul că sunt tratamente noi aduse în spital. Sunt și pacienți care se pierd și nu din cauza Covidului – am avut și pacienți cu Covid -, ci fiindcă n-au mai răspuns la tratament. Unii s-au pierdut, dar nu din cauza infecției Covid, ci evoluției bolii și lipsei răspunsului la tratament. Alții, deși cu forme severe, au supraviețuit infecției. Totuși, pacientul oncohematologic rămâne pacientul cel mai vulnerabil în fața pandemiei.

– Sunteți într-o postură dificilă, anul acesta mulți medici s-au pensionat, alții au plecat, vă gândiți și dumneavoastră să plecați?

Nu, în acest moment sub nici o formă. La Iași eram şi asistent universitar, mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu studenții. Dar, după 4 ani, am pus familia pe primul loc și m-am întors acasă. În al doilea rând, am vrut să fac ceva pentru acești pacienți și  să aduc la Piatra-Neamț ce făceam la Iași. Să fiu lângă pacient ca medic și ca om, să fiu lângă el după ce i-am dat cea mai proastă veste. Cred că înainte de-a fi medic, trebuie să fii om! De asta, în hematologie luptăm în echipă: medic-pacient-familie.

A consemnat Cristina IORDACHE