Specialiștii de la INSEMEX Petroșani au primit termen de 30 de zile, prin ordonanța procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să efectueze expertiza în cazul incendiului din Secția ATI a Spitalului Județean Piatra-Neamț. Având în vedere, însă, complexitatea expertizei – inclusiv simularea incendiului în laborator -, este posibil ca termenul să fie prelungit. În tot acest timp, secția ATI rămâne sub sigiliu, pentru că locul faptei trebuie conservat, în cauză existând un dosar penal în lucru pentru ucidere din culpă. Abia după finalizarea expertizei tehnice, implicit după stabilirea clară a cauzei și împrejurărilor producerii incendiului, se vor putea contura vinovățiile și se va putea dispune trimiterea în judecată.
În incendiul izbucnit în seara de 14 noiembrie au murit 10 pacienți aflați în două saloane ale secției de reanimare, iar medicul Cătălin Denciu a suferit arsuri grave, fiind transferat ulterior la Spitalul Militar “Regina Astrid” din Bruxelles. Alţi 6 pacienţi au fost duși la spitalul de la Leţcani, iar 5 dintre ei au murit în primele 10 zile după incendiu. În primă etapă, Guvernul României a dispus acordarea unor ajutoare financiare de 5.000 de lei pentru familiile victimelor, însă în cadrul dosarului penal rudele pacienților se pot constitui părți civile și pot solicita despăgubiri. O singură familie a făcut acțiune separată și a pretins un milion de euro, însă cel mai probabil acțiunea va fi conexată dosarului penal existent.
C.M.