Prima naștere de Crăciun a fost la ora 10.35, când un băiețel a fost adus pe lume, la Spitalul Municipal de Urgență Roman. „Nou-născutul zilei de 25 decembrie este sănătos, are nota 10 și o greutate de 3,3 kg. Mama a născut prin cezariană”, a declarat Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al spitalului romașcan.
Doar 7 nașteri au fost de Crăciun, anul acesta, toate la spitalul din Roman. Mamele au născut la termen, cei patru băieți și trei fetițe având greutăți între 2,38 și 3,65 kg. Toți au avut stare generală bună și au primit note între 9 și 10. Patru dintre copii au fost aduși pe lume prin cezariană.
La Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț nu s-a înregistrat nici o naștere, spitalul fiind pentru pacienți Covid și nici o gravidă nu a avut nevoie de asistență medicală de urgență. La Spitalul Târgu Neamț nu s-a prezentat nici o gravidă care să nască în prima zi de Crăciun.
Anul trecut, primul născut de Crăciun a fost o fetiță, adusă pe lume la Maternitatea din Piatra-Neamț.
C.I.