Astăzi, 11 decembrie, a avut loc o nouă ședință extraordinară la Consiliul Județean neamț, convocată de președintele Ionel Arsene. Probabil enervați că președintele a considerat o urgență majoră să stabilească prețul mediu al ierbii (masei verzi), consilierii USR, Pro România și PNL au votat doar proiectul prin care se rezolvau salariile la DGASPC, trimițând restul proiectelor spre analiză într-o ședință ordinară .
Cătălin Chiței (Pro) și Florin Zaharia (USR) au ieșit și cu explicații.
”Cerem respectarea legii și a consilierilor județeni de la toate partidele, nu doar PSD. Ionel Arsene nu este ”președintele Consiliului Județean al celor 77.000 de nemțeni care l-au votat”, ci președintele Consiliului Județean Neamț, respectiv a tuturor nemțenilor care au trimis reprezentanți în plen.
Astăzi a avut loc încă o ședință de extremă urgență a Consiliului Județean Neamț. Este a treia de acest tip în ultimele două săptămâni și deja a devenit o obișnuință să fim convocați pe excepția legală a forței majore/maximei urgențe.
Pentru ședințele ordinare termenul de transmitere a materialelor este de cinci zile. Pentru cele extraordinare de trei zile. Pentru cele de îndată sub 24 de ore. Și asta tocmai pentru a da timp consilierilor să studieze materialele și să voteze în cunoștință de cauză.
Consilierii județeni nu s-au opus proiectelor supuse aprobării. Ne-am abținut și am cerut amânarea pentru miercuri.
Care erau extremele urgențe și de ce nu puteau fi supuse dezbaterii și votului miercuri, 16 decembrie, în ședința ordinară? Nu ne-a explicat nimeni sau explicațiile încercate au fost neconvingătoare.
1. Rectificarea bugetară cu scopul principal de a acoperi salariile la DGASPC. Am asimilat caracterul urgenței și am trecut proiectul cu unanimitate de voturi.
2. Execuția bugetară la 4 decembrie. Adică, modul în care CJ Neamț a cheltuit banii publici. Urgent? Nu prea. A fost amânată pentru miercuri.
3. Prețul mediu al ierbii (masei verzi) și a altor produse agricole în anul 2021. A fost amânată pentru miercuri.
4. Modificarea unei hotărâri mai vechi a CJ Neamț privind participarea la un proiect cu finanțare europeană.
Proiectul a fost inclus la cerea lui Ionel Arsene pe ordinea de zi a ședinței de pe 26 noiembrie, tot în regim de maximă urgență. A fost scos de pe ordinea de zi de Ionel Arsene în aceeași ședință. A fost introdus din nou în extremă urgență pe ordinea de zi în ședința de astăzi. A fost amânată pentru miercuri.
Constat cu neplăcere că la CJ Neamț din nou se forțează limitele legii. Ședințele de pe o zi pe alta sunt o excepție pe care legea o permite în cazuri de extremă urgență/forță majoră (calamități, război, rectificări urgente, termene în proiecte și procese ș.a.). Prețul ierbii, execuția bugetară și un proiect deja retras o dată de inițiator nu sunt forță majoră”, a scris Chiței, iar Zaharia a completat: „Au fost cinci puncte pe ordinea de zi, conform listei atașate. Materialul, însumând peste 240 de pagini, a fost trimis consilierilor județeni cu mai puțin de 24 de ore înaintea ședinței.
Deoarece din motivările înaintate de aparatul de specialitate nu a rezultat caracterul de forță majoră al proiectelor, pentru a fi discutate într-o ședință de îndată, a fost aprobat doar un singur proiect de hotărâre, numărul 1. Acesta prevede o alocare bugetară pentru plata unor salarii restante de la DGASPC și reprezintă singurul proiect cu caracter urgent de pe ordinea de zi.”
De la ședință la ședință lucrurile par să fie tot mai grele pentru executivul de la Consiliul Județean, care dacă lucruile vor merge la fel, va avea reale greutăți în a mai forța hotărâri cu proiecte care nu sunt depuse la timp și cu toate documentele necesare în anexă.
Valentin Bălănescu
Un comentariu
Urgența pentru votarsa proiectului de HC privind stabilirea prețului masei verzi este de o importanță vitală pentru fermierii din domeniul zootehnic, în special pentru cei implicați in creșterea bovinelor, ovinelor, caprinelor, deoarece în funcție de stabilirea acestui preț se calculează nivelul redevenței pentru concesionarea pășunilor la nivelul tuturor UAT din județ și se pot organiza ulterior licitațiile publice pentru concesionarea pășunilor către fermieri sau asociațiile de crescători de animale.
Doar că cei din USR, PNL și ProRomania nu au știut care este legătura între proiectul de HC, coada vacii și prețul masei verzi la ha?
Suntem siguri că pot mai mult decât atât și mai ales că dacă nu știu despre ce este vorba în anumite situații nu vor ezita să se documenteze!