Potrivit unei împuterniciri transmise presei împreună cu un comunicat al PSD Neamț, Vasile Panaite, fostul prefect de Neamț, actualmente secretar de stat, și-a descoperit rădăcinile romane și va reprezenta Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților în scopul desemnării membrilor în birourile electorale de circumscripție în numele Asociației Italienilor din România.
Probabil că îi va destul de greu să găsească peste 400 de italieni în Neamț, dar, cum poporul român s-a format în urma contopirii dacilor cu romanii, probabil va găsi suficienți urmași ai Romei care să-și exercite vigilența în secțiile de votare din Neamț.
În comunicatul de presă al PSD există un pasaj care arată că partidele au memorie scurtă și, cu câteva ore înainte de vot, o folosesc doar în interes electoral. PSD îi acuză pe liberali că au numit oameni în secțiile de votare pe lista UDMR-ului, după ce timp de mai multe runde de alegeri, exact PSD-ul făcea acest lucru.
Iată fragmentul la care facem referire din comunicatul PSD:
„Există informații că și pe reprezentanții UDMR în secții, tot PNL i-a nominalizat, adică sunt tot oamenii lor.
Cu același scop, al păstrării puterii cu orice preț, a fost emisă o împuternicire a Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților, prin care este nominalizat Panaite Vasile să desemneze membrii Organizației Asociația Italienilor din România, în birourile electorale de circumscripție și în cele de secție de votare de pe raza județului Neamț. De precizat că Vasile Panaite este candidat pe listele PNL.
Membrii Partidului Social Democrat consideră ca sunt grave probleme de moralitate pentru PNL în organizarea acestor alegeri. Având în vedere tertipurile la care s-a apelat inclusiv astăzi, se ajunge în situația de a fi câte 4 oameni puși de liberali în fiecare secție de votare din județul Neamț.
Reprezentanții PSD întreabă public – câți din cei 490 de nominalizați de astăzi au sau au avut adeziune la PNL? Câți unguri trăiesc în județul Neamț, având în vedere că au reprezentanți în fiecare secție? Dar italieni, câți sunt în județ? Este posibil ca și aceștia să fie actuali sau foști membri PNL?”.
2 comentarii
Așa cum descoperise Ionel Arsene că toți ne tragem de la Budapesta… Spun asta pentru ca e dd notorietate faptul că, in virtutea unor schimburi, Ionel Arsene trimitea pesediști romani in secțiile de vot nemțene ca reprezentanți ai UDMR. Dacă nu credeți, verificați! Verificați și voturile “inexplicabile” pentru UDMR din localitățile nemțene!
Un Paturica notoriu , oportunist fara scrupule si din pacate ca el sunt multi !
O sa merg sa votez dar fara sa fiu turmentat, nu stiu pe cine….