Interviu cu Viorica Fodor, omul cu care Draga Olteanu Matei a împărțit 28 de ani de viață
Prietena de suflet a doamnei Draga Olteanu Matei este – cum se putea altfel? – o altă doamnă iubitoare de teatru, sensibilă, de mare bun simț, vizitată de mai toți marii artiști ai României, o doamnă care este ea însăși o poveste. Acum, însă, am poposit la doamna Viorica (Vasilica pe numele de botez pe care i-l știe puțină lume) Fodor pentru a o povesti pe doamna Draga.
– Vă propun să discutăm ca și cum oamenii nu ar ști absolut nimic și, cu siguranță, o parte dintre cei care vor citi nu știu absolut nimic despre prietenia dintre dumneavoastră și doamna Draga Olteanu Matei. Deci vă întreb, simplu, cum ați cunoscut-o?
Nici în cele mai frumoase vise ale mele nu mi-am imaginat că o să am o prietenie așa de frumoasă cu doamna Draga. În 1991 am deschis noi o căbănuță – un mic restaurant și în primăvara lui 1992 a trecut pe aici actrița Ileana Popovici. Noi aveam aici sere, ne gospodărisem, pentru că vreme de 5 ani înainte de revoluție crescusem nutrii și cumpărasem terenul ca să creștem în continuare, nicidecum să facem un mic restaurant. Și când a venit Ileana Popovici, bărbatul meu – Dumnezeu să-l ierte! – a observat-o, s-a dus în curte și a cules un buchet de toporași și i-a dus. I-a spus simplu ”chiar dacă v-ați legat cu baticul pe cap, tot v-am recunoscut”. A plimbat-o prin grădina, ea i-a spus că face o emisiune ”Bună dimineața”, și ar vrea să vină să filmeze, să arate că niște oameni simpli pot să facă ceva. A revenit pe 26 august, împreună cu doamna Draga, ca să filmeze. Noi eram așa de surprinși, în viața noastră nu fuseserăm filmați. Doamna Draga când ne-a văzut așa de timizi a spus că vorbește ea, după care au plecat și ne-a spus să ne uităm pe 2 septembrie la televizor. Dar, din momentul când am cunoscut-o pe doamna Draga, am avut senzația că ne cunoșteam de o viață. Noi nu aveam cazare pe vremea respectivă, și ea a început să vină cu grupuri de artiști, după care a venit cu domnul doctor și am rămas prieteni. Am ajuns ca în fiecare concediu și de fiecare dată când aveau ocazia să vină în Piatra-Neamț să se oprească la noi și să petreacă împreună cu prietenii. Totdeauna i-a plăcut să fie înconjurată de prieteni.
– Ce-a însemnat pentru dumneavoastră această neașteptată intrare într-o lume a artiștilor, o lume pe care nu o cunoșteați îndeaproape?
Dintotdeauna nouă, și mie și bărbatului meu, ne-au plăcut filmele și ne-a plăcut teatrul și probabil curiozitatea asta a noastră de a sta să ascultăm poveștile a fost cea mai importantă. Niciodată înainte de asta, nu ne gândeam noi cum se comportă ei în lumea lor și cum discută. Și am descoperit că sunt niște oameni simpli, poate mai simpli ca oricare alții care au niște posibilități financiare și, la un moment dat, se cred zei. Erau niște oameni normali pe care nu te săturai niciodată să-i asculți, pentru că totdeauna povesteau din întâmplările lor, cum petreceau după filmări, cum petreceau în țară mergând în tot felul de turnee, cum era prin tren, cum era prin autobuze, condițiile în care circulau și cât era de frumos, cum îi ascultau pe cei dinaintea lor, respectul pe care-l aveau pentru înaintașii lor, chiar dacă era numită generația de aur generația doamnei Draga. Pentru marii actori, toți aveau un respect fabulos, nu treceau prin fața lor. Am observat un lucru când a venit domnul Radu Beligan, cu Moraru și cu Dinică, și au stat la o masă în sală. La un moment dat, Radu Beligan s-a ridicat să plece și în clipa aceea toți s-au ridicat și au plecat de la masă. Un respect absolut. Dacă nu vezi lucrurile astea, nu le crezi, știți? Totdeauna am căutat să stau în fața lor cu tot ce puteam să le ofer. Mi-a făcut plăcere, pentru că am fost respectată la rândul meu și respectul a fost reciproc. Asta contează cel mai mult.
”Doamna Draga avea o plăcere deosebită să recite poezii și să povestească întâmplările pe care dânsa le-a întâmpinat în viață”
– Ce credeți că i-a atras aici pe marii artiști ai României? Locul sau oamenii?
Doamna Draga ne-a plăcut și pe noi, i-a plăcut și mâncarea pe care noi am făcut-o. Majoritatea artiștilor de muzică populară și muzică ușoară au trecut pe aici, prima dată Dorobanțu și cu Mioara Velicu. Și pe urmă oamenii i-au văzut, i-au invitat prin oraș la alte petreceri și pe urmă au început să vină toți. Au trecut pe aici majoritatea artiștilor mari. M-a impresionat foarte mult când a fost domnul Enăchescu cu corul Preludiu. Mi-a făcut o surpriză extraordinară. Au fost cazați aici când eu aveam o nuntă și n-au putut să ia masa în restaurant. I-am invitat în restaurantul vechi, căbănuța aceea a noastră, și le-am dat acolo să mănânce și la un moment dat m-a chemat domnul Enăchescu. Primul gând a fost că vreun ospătar o fi făcut ceva, dar când m-am dus s-au ridicat toți în picioare și mi-au cântat ”Mulți ani trăiască!”. Acel sentiment nu pot să-l uit. Și am zis că nu contează nimic din toată munca pe care o faci decât lucrurile care rămân pentru suflet.
– V-au îmbogățit toate experiențele astea, și au fost frumoase și creatoare.
Da, foarte frumoase experiențe să știți. Când vin atât de mulți oameni importanți, și-i vezi că pleacă mulțumiți și dau telefon după aceea, e ceva. Când a plecat Radu Beligan a spus că o să mai vină împreună cu fetele și eu mi-am spus ”cine știe?”. Erau odată aici Florin Piersic și Emilia Popescu, veniseră cu piesa ”Străini în noapte”. Atunci Radu Beligan era în spital, avea ceva probleme la un picior, și l-a sunat Emilia Popescu, i-a spus că este la Piatra-Neamț la doamna Fodor și el m-a cerut la telefon. Eu aproape nu știam ce să spun, vă dați seama ce emoție aveam. Iar dumnealui mi-a spus că le-a povestit fetelor despre Troian. Atunci când a venit, făcusem niște plăcinte poale în brâu și dânsul și-a acoperit plăcinta cu un șervețel și așa a mâncat-o, ca să-i simtă mirosul.
– Și din toți acești atât de mulți artiști cum de tocmai doamna Draga vi s-a lipit definitiv de suflet?
Nu știu, probabil a fost așa o atracție între noi, pentru că la noi această prietenie nu a fost cu niciun fel de interes. A fost o prietenie de suflet. Ne-am împrietenit la fel și cu domnul doctor. Înainte de a ne cunoaște pe noi, înainte de revoluție, erau prieteni foarte buni cu domnul Dobrin de la Avicola și cu domnul Cuptor de la Girostar și, după câțiva ani de zile, veneau toți și se întâlneau aici, vorbeau, discutau, râdeau. Doamna Draga avea o plăcere deosebită să recite poezii și să povestească întâmplările pe care dânsa le-a întâmpinat în viață. Iar domnul doctor era un om extraordinar de blând, eu n-am întâlnit un om mai bun și mai blând decât dumnealui. Și la un moment dat, ei au spus că vor să se mute în Piatra-Neamț, și-au cumpărat un apartament în Dărmănești, după care în 2010-2011 s-a îmbolnăvit domnul doctor. A făcut al patrulea infarct, a fost la spital și atunci când să iasă din spital, bineînțeles că nu era foarte bine, Draga zice ”Ce mă fac eu cu el, cum îl duc până la etajul 3?”. Și atunci i-am spus că-i iau la mine, până când domnul doctor se va face bine. Dar domnul doctor a mers din rău în mai rău și, după 3 ani de zile, a decedat. Au stat împreună 3 ani aici și după aceea a rămas doar dânsa, deci sunt 10 ani în care a locuit aici. Și aici tot timpul a fost înconjurată de prieteni, de lume. Dacă a ieșit pe terasă a dat cu ochii de oameni, dacă a ieșit în oraș la fel.
”Viorica să știi că eu te iubesc foarte mult și te-am iubit pentru că ți-a plăcut teatrul”
– Cum erau ei ca soți?
Între domnul doctor și doamna Draga a fost o relație foarte frumoasă. Nu erau cununați la preot și în 1996 le-am zis că au o vârstă și i-am convins. Dânșii s-au cununat civil în data de 13 octombrie 1968 și, nu știu cum s-a întâmplat, tot pe data de 13 octombrie, anul 1996, s-au cununat la mănăstire, la Bistrița. Și a fost un moment extraordinar de frumos. Îmi aduc aminte că era o măicuță care stătea în pridvor și a venit la mine și m-a întrebat dacă dânsa este doamna Draga, ”doamna care ne-a bucurat inimile o viață întreagă”. Și afirmația asta mi-a rămas în minte. Ea tot timpul s-a întrebat de ce a venit pe lume, dar eu n-am auzit-o vorbind așa decât, să spun, cu vreo 15 ani în urmă. Avea dânsa întrebarea asta: de ce m-am născut eu? Chiar și pe mormânt este o carte deschisă în care întrebarea este ”De ce?”. Și totdeauna îi spuneam ”De ce-ți pui tu întrebarea asta? Dumnezeu te-a lăsat pe pământ să bucuri inimile oamenilor, cum ne lasă pe fiecare cu câte ceva de făcut, eu fac bucătărie, pe tine te-a lăsat Dumnezeu cu harul ăsta ca să bucuri inimile oamenilor”.
– Cum era ea ca om?
Avea un suflet extraordinar de bun. Mai zicea ”Măi copii, iertați-mă că sunt cam slobodă la gură!”. Ultima dată când am stat de vorbă cu ea mi-a zis la fel: ”Viorica iartă-mă, știu că am fost slobodă la gură, dar dorința mea este ca, după ce n-oi mai fi, lumea să vorbească de bine despre mine”.
– A simțit?
Eu cred că a simțit. Cu o seară înainte, o prietenă de-a ei de la București i-a trimis două pagini, nici nu m-am uitat pe ele, și mi-a spus să i le dau neapărat în seara aceea. Eu le-am scos și m-am dus cu ele la Draga și ea zice ”Ce i-am cerut eu și ce mi-a trimis ea”. Era o poezie. S-a ridicat în cot și mi-a recitat poezia aceea ca și cum ar fi recitat-o pe scenă, după care și-a făcut cruce și a spus ”Viorica să știi că eu te iubesc foarte mult și te-am iubit pentru că ți-a plăcut teatrul și să știi că piesa pe care am jucat-o la Teatrul Național, în 2002, Crimă pentru pământ, am jucat-o pentru tine”. Dar asta de foarte multe ori mi-a spus-o. Astea sunt ultimele lucruri pe care le-am vorbit eu cu Draga miercuri seara și joi seara, iar vineri am chemat ambulanța.
– Dar ce i s-a întâmplat?
De când a făcut dânsa o criză de pancreatită și a fost internată la spital cu ceva timp în urmă, a ținut regim. Ea avea și o problemă cu glanda tiroidă, dar de foarte mult timp, și i s-au tot recomandat tratamente. În ultima perioadă nu mai avea poftă de mâncare și tot îi spuneam să mergem la spital, să vedem cum facem, și nu voia. Nu știu de la ce, probabil de la medicația pe care o lua și organismul n-a mai rezistat, a făcut hemoragie digestivă și nici atunci nu voia să meargă la spital. În sfârșit a acceptat, a venit ambulanța și când a plecat mi-a spus că o duc la Roman, după care m-a sunat medicul de pe ambulanță și mi-a zis că merg direct la Iași. A comunicat foarte puțin cu medicii de la Iași, după care a intrat în comă.
”În fiecare an, pe 13 octombrie, domnul doctor îi aducea un buchet cu 13 trandafiri galbeni, pe care dânsa îi usca și-i punea într-un săculeț. Acel săculeț i s-a pus la căpătâi”
– Ce vă amintiți cel mai des despre ea?
Mie mi-a rămas în memorie ceea nu am văzut la alți artiști: se întâlnea cu oameni pe stradă și care mai de care voia s-o strângă în brațe, s-o sărute și tot timpul spunea ”Vă rog considerați-vă pupați!”. După care făcea o reverență, ca și cum ar fi fost pe scenă. Și mi-a rămas în minte și faptul că în ultima perioadă a scris foarte mult și a citit foarte mult.
– Ce scria?
Scria, de exemplu, dacă vedea ceva la televizor. Dacă vedea un artist îi făcea o epigramă, dacă era o dezbatere extrăgea niște idei pe care după aceea le dezvolta în caietele ei. Dar dacă vedea că cineva nu vorbește corect, imediat scotea dicționarul. Noi, care eram prin preajma ei, trebuia să știm că nu se spune niciodată ora doișpe, ci ora douăsprezece. Avea un cult pentru limba română.
– Cum era doamna Draga de sărbători? Ce însemnau pentru ea Crăciunul, Paștele, revelionul?
Avea un obicei de revelion că-și punea tot aurul pe care-l avea la gât și la mâini, s-o prindă noaptea dintre ani împodobită. Ani de zile cât a trăit domnul doctor și a fost bine, în noaptea de Înviere mergeam cu toții la biserica veche din cartierul Precista, după ce-a murit bărbatul meu mergeam la Mănăstirea Bistrița, unde este înmormântat. Când ne întorceam, stăteam cu toții la masă și ciocneam ouă. De Crăciun împodobea bradul, își făcea brad în casă, după care, împreună cu prietenii, împodobea bradul alb din curte pe care l-am sădit eu. Era mic așa și întotdeauna ieșea dânsa, îl împodobea cu ghirlande și cânta ”O brad frumos”.
– Ce i-a atras la Piatra-Neamț v-a spus vreodată?
E o poveste aici. Ea a venit cu un spectacol prin 1960, nu știu dacă rețin exact anul, dar cert este că mergea spre gară, iar casa părinților domnului doctor e a treia casă de la gară – o casă care acum e vopsită mov. Și curtea aceea era plină de regina nopții și de clematite. Ea s-a oprit în locul acela și i-a plăcut așa de mult cât de frumos mirosea regina nopții și cât de frumoase erau clematitele. Ca după ani, după ce s-a cunoscut cu domnul doctor și a dus-o la Piatra, să fie surprinsă că a condus-o la casa respectivă. În ziua în care s-au cununat au fost singuri. S-au dus la starea civilă, n-au spus nimănui și domnul doctor i-a adus un buchet cu 13 trandafiri, după care s-au dus la un restaurant. Dânsa avea după-amiază spectacol la teatru. La restaurant, cât au stat ei la masă, a apărut un țigan cu o scripcă și a început să le cânte. Mi-a spus că a fost un moment extraordinar. Și din ziua aceea, în fiecare an, pe 13 octombrie, domnul doctor îi aducea un buchet cu 13 trandafiri galbeni, pe care dânsa îi usca și-i punea într-un săculeț. Acel săculeț i s-a pus la căpătâi. Asta a fost dorința ei. În rest a zis ”Să nu plângeți după mine, și să nu uite să-mi tragă salvele că eu am Steaua României în grad de cavaler!”. Altceva ce m-a rugat, de ziua dânsei: mi-a arătat toate cutiuțele ei cu medalii și ultima distincție primită de la Uniunea Scriitorilor și atunci mi-a zis ce rugăminte are, să-i fac o cutie, o vitrină și să i le pun undeva. În salonul de protocol, dar să le încui cu cheia să nu le las așa. Și am zis să fac, după ce ne liniștim, un loc unde să pun diplomele și distincțiile, să se bucure toată lumea să le vadă.
– Doamna Draga avea faima nu doar a unei actrițe de mare talent, ci și a unui bucătar rafinat.
Avea o plăcere deosebită să gătească niște meniuri deosebite. În toată lumea pe unde a umblat ea, primul lucru pe care-l făcea intra în bucătărie să vadă cum se gătește. Și să știți că nu era o gurmandă. Îi plăcea să fie masa plină cu tot felul de finețuri, dar gusta de ici, de colo. Bucuria ei era să le gătească celorlalți și să-i vadă că mănâncă cu plăcere. De exemplu, am făcut o dată cu dânsa crap umplut cu orez și cu stafide, pentru că a mâncat ea nu știu pe unde. Sau făcea niște ciorbe rusești sau un fel de sos din ardei iute cu sare, care se mânca la pește rasol, și tot felul de mâncăruri care la noi nu se fac. Dar ei îi plăcea să experimenteze. Dacă vedea o rețetă la televizor voia s-o încerce. Dar avea și foarte multe cărți cu rețete și tot timpul le studia și mă îndemna să le încercăm. Am gătit foarte mult împreună.
– I-a rămas vreo dorință neîndeplinită?
Își dorea foarte mult să apuce să-i facă parastasul de 7 ani domnului doctor, dar o să i-l fac eu exact așa cum ar fi vrut și cum făcea dânsa de fiecare dată. În primul rând făcea pachete foarte consistente pentru nevoiași, după care făcea o masă cu tot ce-i plăcea domnului doctor să mănânce, printre care și un tort care era renumit, cu cremă de ciocolată, dânsa făcea personal acel tort. Foarte bun. Și voi face întocmai.
A consemnat Cristina MIRCEA
Material apărut în săptămânalul Mesagerul de Neamț, ediția din 10-16 decembrie 2020.
