În 2020, sportul s-a desfăşurat în conformitate cu situaţia epidemiologică… Adică, aproape deloc! Tocmai de aceea, puţinele competiţii care au avut loc merită amintite, pentru a scoate în evidenţă meritele unor oameni, care şi-au riscat, până la urmă, sănătatea pe altarul sportului.
Trei competiţii pentru “Mâtzele Negre”
În anul în care au serbat 29 de ani de la înfiinţare, tinerele jucătoare ale clubului Venus Piatra-Neamţ au participat la o seamă de competiţii, poate mai puţine decât în alte sezoane, dar cu aceleaşi succese, care le-au adus recunoaşterea naţională. Rememorăm participările la Memorialul “Ioan Costea”, pe 1 august, la Târgu Mureş, la Cupa oraşului Arad, pe 4 octombrie şi la Memorialul “Cristi Breb şi Chester Williams”, de la Timişoara, pe 28 august.
Lotul actual al Rugby Club Venus RIFIL Piatra-Neamţ este format din Paula Ciorobâtcă (căpitan), Karina Lămătic, Izabela Barna, Paula Stamate, Maria Fulga, Alexandrina Bordos şi Alexandra Popa. Cum anul acesta se împlinesc 30 de ani de la înfiinţarea clubului pietrean, intenţiile nu pot fi decât aniversare. “În 2021 vrem să facem un turneu aniversar, dacă se va putea”, a menţionat profesorul Eusebiu Popa.
CSM Ceahlăul în 16-imile Cupei României
CSM Ceahlăul Piatra Neamţ a reuşit să atingă faza 16-imilor de finală în Cupa României, ediţia 2020/2021. Într-un meci disputat în nocturnă pe 20 noiembrie, pietrenii au pierdut cu Petrolul Ploieşti, cu scorul de 1-2 (1-0). Au marcat: Curpăn (15)/Buhăescu (57) şi Rodriguez (77). Pentru a obţine această performanţă, CSM Ceahlăul a eliminat consecutiv formaţiile CSM Bacău (4-0), Aerostar Bacău (la “masa verde”) şi Şomuz Fălticeni (4-0).
Naţionalele de orientare la Neamţ
Campionatele Naționale de Orientare în alergare s-au desfăşurat în Neamț, în perioada 9-13 septembrie. La competiţie au luat startul 210 concurenți, legitimați la 28 de cluburi. Naţionalele au avut loc la Ștefan cel Mare, Sagna și Roman.
Județul Neamț a fost reprezentat de sportivi ai Clubului Atletic Roman și ai Clubului Sportiv “Altius” Roman. Cele mai bune rezultate le-a obţinut Ionuț Anghel (14 ani), care la ”sprint” a terminat cursa pe locul 2, iar în urma probei de ”lungă distanță” a cucerit medalia de bronz.
Două sezoane de Liga a III-a… ca să fie
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a încheiat administrativ, pe 11 mai, sezonul 2019/2020 în Liga a III-a. Echipele din Neamţ au terminat competiţia pe locuri onorabile: CSM Ceahlăul Piatra Neamţ pe 3, cu 33 de puncte şi Ozana Târgu Neamţ pe 8, cu 23 de puncte, într-o serie de 16 echipe. Ulterior, formaţia de lângă Cetatea Neamţ nu s-a mai înscris pentru un nou sezon.
Pentru ediţia 2020/2021, FRF a venit cu un nou format competiţional (serii de 10 echipe), din care s-au desfăşurat deocamdată turul şi o etapă din retur. Cele două echipe nemţene au avut rezultate modeste: CSM Ceahlăul ocupă locul 6, cu 16 puncte, iar nou promovata Bradu Borca se clasează pe locul 9, cu 5 puncte. Trebuie precizat că, din cauza greutăţilor financiare, pietrenii au renunţat la majoritatea jucătorilor din sezonul trecut, în timp ce formaţia de pe Valea Muntelui a abordat competiţia cu formula utilizată în Liga a IV-a. Proxima etapă în Liga a III-a este programată în martie 2021.
Pauză de un an pentru Liga a IV-a
Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Neamţ a fost nevoită să decidă administrativ campioana şi reprezentanta judeţului la barajul de promovare în Liga a III-a în sezonul 2019/2020. Deşi s-a dorit şi programat o finală între Bradu Borca şi Victoria Horia pentru data de 26 iulie, meciul nu a mai avut loc, deoarece pentru formaţia din zona Roman “doar 4 jucători au dorit să efectueze testul RT-PCR pentru COVID-19, ceilalţi refuzând examinarea din motive legate de serviciu sau familie”.
Pentru a se ajunge la această decizie, a fost parcursă o întreagă telenovelă. După apariţia protocolului sanitar pentru fotbalul amator (15 iulie), AJF Neamţ a avut discuţii cu calificatele în sferturi şi, din câte s-a spus la acel moment, Victoria Horia, Moldova Cordun, Voinţa Valea Ursului, Voinţa Ion Creangă, Bravo Bodeşti şi Ozana Timişeşti ar fi anunţat că nu pot participa. În aceste condiţii, forul fotbalului nemţean a propus o finală Bradu Borca-Speranţa Răuceşti, singurele echipe cu certificate de identitate sportivă, care ar fi putut să şi participe la baraj, dar propunerea nu a fost agreată de formaţia de pe Valea Muntelui. Ulterior, Victoria Horia, lidera seriei romaşcane a Ligii a IV-a, a anunţat că va participa la o finală a campionatului judeţean şi AJF Neamţ a decis în consecinţă. Speranţa Răuceşti s-a considerat nedreptăţită de decizie şi a reclamat forul nemţean la FRF, sesizare la care nu s-a primit răspuns nici până azi.
AJF Neamţ a mai decis, pe 29 octombrie, să amâne debutul sezonului 2020/2021 pentru luna martie a acestui an, astfel că Liga a IV-a este în pauză de aproximativ 12 luni.
Bradu Borca a promovat în Liga a III-a
Bradu Borca a promovat în Liga a III-a, după victoria obţinută pe 9 august în faţa formaţiei sucevene Siretul Dolhasca. În partida disputată la Vaslui, nemţenii s-au impus cu scorul de 3-0 (2-0). Au marcat: Antim, Crengăniş şi Onofraş. Pe 1 august, Bradu Borca depăşise campioana Iaşului, Unirea Mirceşti, cu scorul de 8-1 (7-1), prin golurile marcate de Onofraș (3), Crengăniș (2), Talpan, Gorea și Guțu/Florea.
Pierderi grele pentru sportul nemţean
2020 a adus şi pierderi grele pentru sportul nemţean.
Pe 10 ianuarie, antrenorul Paul Pintilie a decedat la doar 56 de ani. Cel mai bun antrenor al categoriei ”sporturi neolimpice” în 2018 și 2019, Paul Pintilie ocupa și funcția de vicepreședinte al Federației Române de Karate Tradițional.
Pe 15 august, ne-a părăsit Viorica Ionică, portărița cu cele mai multe meciuri jucate pentru echipa națională de handbal feminin a României. În vârstă de 65 de ani, jucătoarea care a apărat poarta naționalei în 237 de meciuri, se retrăsese în comuna Dochia.
Antrenorul emerit de lupte Dumitru Artene s-a stins din viață pe 7 septembrie, pe un pat al Spitalului Județean Neamț, la doar 64 de ani.
Mircea Covătaru a fost una dintre victimele incendiului de la Spitalul Județean Neamț din data de 14 noiembrie. De numele său se leagă începuturile secției de lupte a Clubului Sportiv “Ceahlăul”, fiind în 1977 primul antrenor al acestei secții. (M. CONSTANTINESCU)