Compania Județeană Apa Serv SA, intrată într-un proces de schimbări la nivelul companiei după instalarea noului manager Bogdan Mușat, a încercat să schimbe modul în care interacționează cu beneficiarii serviciilor sale. De aceea a fost organizată o conferință de presă în care s-a pus accentul pe prezentarea portofoliului și a investițiilor preconizate pentru acest an ale companiei, dar și pe relația cu clienții în cazurile nedorite de întrerupere a serviciilor din cauza deselor avarii.
În sinteză, o prezentare a companiei arată că ea se împarte în trei zone de operare, pentru 288.471 locuitori:
– Zona Sud: cuprinde sistemul zonal Alexandru cel Bun-Zăneşti, din care fac parte şi sistemele Piatra Neamţ şi Săvineşti-Roznov, alte sisteme locale de alimentare cu apă, precum şi sistemul Bicaz;
– Zona Nord: cuprinde sistemul Târgu Neamţ din care este alimentat cu apă orașul Târgu Neamţ şi alte comune din apropiere;
– Zona Est: cuprinde sistemul local Roman din care este alimentat cu apă orașul Roman şi sistemul Săbăoani, dar şi alte comune din apropierea Romanului.
Apa Serv S.A. furnizează apă potabilă în:
- 2 municipii: Piatra Neamţ, Roman;
- 3 oraşe: Târgu Neamţ, Bicaz, Roznov;
- 26 comune: Alexandru cel Bun, Agapia, Bîra, Bălţăteşti, Bodeşti, Brusturi, Cordun, Dobreni, Dochia, Dragomirești, Dumbrava Roşie, Gârcina, Girov, Grumăzeşti, Horia, Păstrăveni, Pipirig, Răuceşti, Ruginoasa, Săbăoani, Săvineşti, Ştefan cel Mare, Taşca, Tămăşeni, Vânători-Neamț și Zăneşti.
Clienți branșați: 242.869
Apa Serv operează servicii de colectare şi epurare a apelor uzate în:
- 2 municipii: Piatra Neamţ, Roman;
- 3 oraşe: Târgu Neamţ, Bicaz, Roznov;
- 11 comune: Alexandru cel Bun, Agapia, Dumbrava Roşie, Dragomirești, Horia, Săbăoani, Săvineşti, Tămăşeni, Vânători-Neamț, Brusturi şi Zăneşti.
În acest moment, funcționează staţii de epurare în localităţile Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Bicaz, Podoleni, Brusturi, Agapia, Vânători-Neamț
Clienți branșați: 160.875
Vechimea reţelelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare
REŢELE APĂ/CANAL | ZONA | Lungimi de reţele expirate (km) | Lungimi de reţele în termen (km) | Reţele expirate (%) | Total lungimi reţele (km) |
Total EST | 108,40 | 130,00 | 45,47% | 238,40 | |
Total NORD | 53,37 | 275,23 | 16,24% | 328,60 | |
Total SUD | 196,08 | 395,26 | 33,16% | 591,34 | |
Total reţele alimentare cu apă | 357,85 | 800,49 | 30,89% | 1.158,34 | |
Total EST | 58,35 | 41,58 | 58,39% | 99,94 | |
Total NORD | 0,32 | 143,89 | 0,22% | 144,21 | |
Total SUD | 35,71 | 282,45 | 11,22% | 318,16 | |
Total reţele de canalizare | 94,38 | 467,93 | 16,78% | 562,31 |
Investiţii din fonduri proprii
În cadrul Companiei Judeţene Apa Serv S.A. se acționează pentru implementarea Strategiei de reducere a pierderilor de apă, care este parte a Studiului de Fezabilitate.
În perioada 2012-2015 Compania Județeană Apa Serv SA Neamț a derulat proiectul major “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în județul Neamț“, proiect care a cuprins următoarele lucrări:
- Alimentare cu apă și reţele de canalizare în Aglomerările Piatra Neamţ, Săvinești-Roznov, Bicaz, Târgu Neamț;
- Extinderea reţelelor de canalizare în Roman și Săbăoani; Modernizare staţii de tratare a apei potabile şi a apei uzate în judeţul Neamț (Târgu Neamţ, Bicaz, Săvineşti-Roznov)
- Extinderea şi modernizarea Staţiei de Epurare a Apelor uzate Roman.
Fondurile europene sunt destinate cu precădere investiţiilor de extindere reţele de apă şi de canalizare. Pentru anul 2021 și anul următor ne propunem investiții din fonduri proprii, după cum urmează:
1 Zona Sud
NR. CRT | STRADA | Zona SUD 2021-2022 | COST LEI | OBSERVATII | |
LUNGIME | MATERIAL | ||||
1 | Cetatea Neamțului | 2400 m | PEHD 110, PN 16 | 2.000.000 | refacere branșamente |
2 | 1 Decembrie – Balaur | 1200 m | PEHD 110, PN 16 | 960.000 | refacere branșamente |
3 | Siliștei | 460 m | PEHD 110, PN 16 | 368.000 | refacere branșamente |
4 | Cetatea Neamțului | / | / | 200.000 | stație de pompare |
5 | B-dul Traian | 1500 m | PEHD 500, PN 16 | 3.000.000 | înlocuire aducțiune |
6 | B-dul Decebal | 350 m | PEHD 500, PN 16 | 700.000 | înlocuire aducțiune |
7 | Mihai Viteazu | 900 m | PEHD 110 PEHD 200 PN16 | 720.000 | refacere branșamente |
TOTAL | 7.948.000 | lei |
2 Zona Est
NR. CRT | LOCALITATEA | Zona EST 2021 – 2022 | COST LEI | OBSERVATII | |
LUNGIME | MATERIAL | ||||
1 | Pildești | 400 m | PEHD DN 400, PN 10 | 1.050.000 | tronsoane aducțiune captare |
2 | Roman | / | / | 1.470.000 | reabilitare rezervor R4 |
3 | Roman | 720 m | PEHD DN 400, PN 10 | 1.000.000 | înlocuire conductă transport Str. Anton Pann |
TOTAL | 3.520.000 | lei |
3 Zona Nord
NR. CRT | LOCALITATEA | Zona NORD 2021 – 2022 | COST
Aproximativ LEI |
OBSERVATII | |
LUNGIME | MATERIAL | ||||
1 | Preutești | 1.300 m | PEHD DN 400, PN 16, 3 vane plate și cămine de vane | 900.000 | porțiune din aducțiunea care alimentează rezervorul Batalion |
2 | Târgu Neamț | / | / | 180.000 | cuplări la rețeaua executată de primărie |
3 | Vânători | VANE | 100.000 | sectorizare | |
4 | Târgu Neamț | / | / | 200.000 | stație repompare apă |
TOTAL | 1.380.000 | lei |
Informarea utilizatorilor cu privire la opririle temporare în furnizarea serviciului de alimentare cu apă
Obiectul de activitate al Companiei Judeţene APA SERV SA este asigurarea furnizării serviciului de alimentare cu apă şi prestarea serviciului de canalizare.
Pentru realizarea acestei activităţi principale este necesară atât întreținerea rețelelor de apă, cât și a celor de canalizare, reţele pe care Compania Judeţeană APA SERV SA le are în administrare, conform Contractului de delegare, activitate care se desfăşoară zilnic, în mod curent.
Potrivit prevederilor legale, “Operatorii serviciilor de utilităţi publice au faţă de utilizatori ca obligaţii principale:
(…) să ia măsuri imediate pentru remedierea unor defecţiuni, deranjamente sau avarii apărute în funcţionarea sistemelor de utilităţi publice şi să limiteze durata intervenţiilor”.
Ca urmare, pentru a asigura funcționalitatea sistemului, Compania Judeţeană APA SERV SA intervine în rețelele de distribuție sau de aducţiune a apei, prin:
– Realizarea de lucrări programate: lucrări de reparații, înlocuiri de conducte/tronsoane, înlocuirea unor piese și subansamble componente ale sistemului, igienizarea rezervoarele de apă sau a rețelelor de distribuție a apei (efectuarea de purjări), etc. Aceste intervenţii sunt planificate în prealabil și sunt aduse la cunoștința utilizatorilor cu cel puțin 24 de ore înainte de întrerupere, prin intermediul mai multor canale de comunicare.
– Realizarea intervențiilor pentru remedierea avariilor. Aceste intervenții sunt mult mai numeroase, se produc spontan, la un moment dat, într-o anumită zonă din aria de operare și au cauze diverse: vechimea rețelei, lucrări realizate necorespunzător, materiale de o calitate mai slabă sau cu defecte de fabricație, factori externi care afectează integritatea conductei (inclusiv avarii provocate de firmele de construcții, societăți care realizează lucrări de branșare la gaz metan, energie electrică), etc.
– Defecțiunile apărute în rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă, determină întreruperea imediată a furnizării apei către utilizatori (avaria este vizibilă și iese la suprafaţă prin conducta fisurată).
– În situaţia în care apa nu iese la suprafaţă, aceasta este identificată în vederea remedierii, fie de către colegii de la Departamentul NRW (depistare pierderi) fie de către echipa de intervenţie trimisă la faţa locului, echipă care în colaborare cu coordonatorul de activitate, este cea care decide întreruperea furnizării apei către utilizatori, pentru a putea repara defecțiunea.
– În sistemele monitorizate de SCADA, avariile care nu ies la suprafață se reflectă prin scăderea constantă a nivelului de apă în rezervor, sub un anumit nivel, un anumit interval de timp.
– Având iîn vedere caracterul neprogramat, avariile nu ne permit să anunțăm întreruperile în prealabil, pentru ca utilizatorii să-și creeze eventuale rezerve de apă, comunicatele emise oferind doar informații asupra cauzelor producerii defecțiunilor, orele estimate pentru reluarea furnizării și zonele afectate de întrerupere.
– De la momentul primirii sesizării și până la anunțarea pe site a defecțiunii trece o perioadă de timp, întrucât echipa de intervenție are nevoie de timp pentru a ajunge la fața locului, a detecta defecțiunea, a realiza săpăturile pentru a vedea gravitatea situației, pentru a estima ce materiale sunt necesare și care este timpul necesar pentru remedierea defecțiunii.
– Lucrările de remediere a avariilor durează mai multe ore, deoarece este necesara pregătirea intervenţiei, respectiv golirea conductei de apă ce urmează să fie reparată (care poate fi pe distribuţie sau aducţiune), realizarea efectivă a intervenţiei, manevrele specifice la reluarea furnizării serviciului, reluarea efectivă a furnizării apei, adică încărcarea apei pe conductă şi timpul necesar reechilibrării sistemului de alimentare cu apă potabilă, astfel încât aceasta să ajungă la utilizatorul cel mai îndepărtat de pe traseul afectat sau la consumatorul de la ultimul etaj al unui imobil situat în zona cea mai înaltă afectată.
În momentul în care se produce o avarie, mulți utilizatori apelează numărul de telefon 0233/233340, pentru a afla informații privind cauza și durata de remediere a acesteia. Operatorii Call Center se află uneori în imposibilitatea de a face față avalanșei de telefoane apărute în astfel de situații, când zeci de utilizatori sună simultan pentru a primi informații.
În aceste condiții, aducem la cunoștința utilizatorilor că informațiille care sunt transmise în astfel de situații (lucrări programate sau avarii) de către operatorii Call Center din cadrul Companiei Judeţene APA SERV SA sunt disponibile și din următoarele surse:
Lucrările programate:
– sunt anunțate cu cel puțin 24 de ore înainte pe site-ul Companiei www.apaserv.eu;
– sunt postate cu cel puțin 24 de ore înainte pe pagina de Facebook a societății, prin preluare automată, ca informaţie, de pe site-ul Companiei;
– sunt transmise ca Informare către mass-media locală şi primăriile pe raza cărora sunt respectivele intervenţii;
– prin e-mail – dacă a fost realizată abonarea la newsletter, accesul putând fi realizat de pe site-ul Companiei folosind butonul “Înscrie-te la lista de notificări”
Avariile
– sunt anunțate pe site-ul Companiei www.apaserv.eu, imediat după ce informația a ajuns și la Serviciul Relații Clienți;
– pe pagina de Facebook a Companiei, prin preluare de pe site-ul Companiei;
– sunt transmise ca Informare către mass-media locală și primăriile pe raza cărora sunt respectivele intervenții;
– prin email, către consumatorii care s-au înscris în Lista de notificări de pe site-ul Companiei.
Având în vedere cele prezentate, recomandăm atât utilizatorilor, cât și consumatorilor din cadrul asociațiilor de proprietari, ca în momentul în care se întrerupe furnizarea apei să verifice mai întâi site-ul Companiei pentru a afla eventuale informații, având totodată posibilitatea abonării la newsletter, pentru a primi pe e-mail comunicatele emise.
Urmând recomandările noastre, clienții pot beneficia de informații în timp util şi pot evita situațiile neplăcute cauzate de posibilitatea de a nu putea intra în legătură telefonică cu un operator Call Center, în perioadele aglomerate, din cauza numărului mare de apeluri care se înregistrează.
Serviciul Relaţii Clienţi
Un comentariu
Buna ziua .As vrea sa sa fac o bransare la reteaua de apa in Ruginoasa Daca doriti sa-mi trimite-ti detalii . Va multumesc !