De mâine, 23 ianuarie, restricțiile în municipiul Piatra-Neamț se prelungesc pentru încă 14 zile. Rata de infectare cu coronavirus a scăzut sub 3 la mie, în ultimele zile, astfel că restaurantele, barurile, cafenelele, sălile de jocuri de noroc sunt deschise la interior doar la 30% din capacitate. Aceeași restricție și pentru instituțiile de cultură, dar Teatrul Tineretului și Cinematograful Dacia oricum sunt închise pentru public.
Aceleași restricții se aplică de mâine și în orașul Târgu Neamț și comunele Grințieș, Dămuc, Dumbrava Roșie, Țibucani și Săvinești.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț a decis prelungirea restricțiilor în ședința de astăzi, 22 ianuarie, înainte de a expira ultima hotărâre adoptată în 19 decembrie 2020.
C.I.