Interviu cu Dan Panait, ghid turistic
Proiectele de amploare derulate în Piatra-Neamț – restaurarea Curții Domnești și telegondola, ca să amintim doar două – au avut drept principal scop declarat dezvoltarea turismului. În general, turismul a fost o temă care a incitat și în numele căreia s-au formulat strategii, viziuni, teorii complexe. Și în Piatra-Neamț vin turiști, inclusiv străini. Unii se plimbă cu telegondola, dacă vremea este bună, alții se plimbă pe la Curtea Domnească. O după-amiază. Pentru că doar se cazează aici ca să plece spre… Cheile Bicazului. Dan Panait este un ghid independent din București care lucrează, de aproape 20 de ani, cu firmele de turism și însoțește exclusiv turiști străini în excursii prin România. Înainte de pandemie ajungea și de două, trei ori pe lună la Piatra-Neamț. Colaborează cu orice firmă de turism, dar însoțește mai cu seamă grupuri din Israel, pentru că a lucrat acolo și știe limba destul de bine. Și, desigur, are o imagine clară despre evoluția atractivității orașului și a zonei în ultimele două decenii.
– Mă interesează, și cred că este de interes nu doar pentru mine, percepția turiștilor despre Piatra-Neamț și despre județul Neamț, presupunând că nu doar în Piatra-Neamț aduceți turiști.
Eu de obicei fac un tur și Piatra-Neamț este locul în care ajung seara, pentru că vreau neapărat ca Lacul Bicaz, Cheile Bicazului și Lacul Roșu să le fac pe lumină. De aceea nu pot să-mi permit să plec din Suceava sau din Vatra Dornei, ci din Piatra-Neamț și majoritatea ghizilor își programează ca Piatra-Neamț să fie locul în care ajung seara.
– Unde vă cazați de obicei?
Depinde de bugetul fiecăruia. Dacă turiștii au buget redus la Ceahlău, dacă au buget mai mare la Central Plaza. Înainte mai mergeam la pensiuni, dar nu mai vor turiștii, pentru că-și doresc să fie în oraș, să iasă în parcul de lângă Ceahlău, unde vara e animație, e muzică și pot petrece câteva ore plăcute.
– În general ce vârste au turiștii?
Ai mei sunt peste 60 de ani, dar am avut și familii de evrei, care au venit să vadă unde s-au născut bunicii sau părinții lor, și ei erau mai tineri, dar în general turiștii pe care-i însoțesc eu sunt oameni în vârstă. Unii vin chiar de două, trei ori pe an, nu doar pentru Piatra-Neamț, cât pentru România. Facem diferite trasee. O dată am ajuns în Piatra-Neamț prin deltă, o dată prin Cluj, iar pentru cei care n-au putere să facă un tur lung, fie pentru că au dizabilități, fie pentru că au altfel de probleme de sănătate, împart sejurul în 3-4 excursii.
– Piatra-Neamț este un loc de cazare în vederea vizitării împrejurimilor, inclusiv Cheile Bicazului, sau este un punct din acest circuit în care vor să vadă ceva?
Sincer vă spun, Piatra-Neamț nu este chiar pentru a vizita orașul dar, dacă tot ajungem, îi duc sus cu telegondola și, dacă prindem o zi senină și se vede lacul de la Pângărați și Ceahlăul, le place foarte mult. Îi mai duc pe jos, plecând din parc, spre sinagogă dacă sunt evrei sau, pur și simplu, în plimbare, pe platforma unde se află biserica și turnul lui Ștefan cel Mare. Am avut turiști care mi-au cerut să vadă o piață, voiau să vadă tarabele, comercianții, cum vând, cum negociază. Dar sunt și foarte mulți care vor seara la mall, unde fac cumpărături și mănâncă la fast-food. Cei care nu agreează ideea fast-food, merg la Turnul berarilor, pe care abia l-am descoperit. Ultima mea excursie la Piatra-Neamț a fost cu o săptămână înainte să înceapă pandemia.
„Pandemia pentru turism înseamnă moarte!”
– Ce înseamnă pandemia pentru turism?
În general, moarte. Cine are cazări, nu a simțit chiar atât de rău, dar pentru ghizi înseamnă moarte. Și vorbesc despre cazări, pentru că în vara asta foarte mulți români n-au plecat în afară și au circulat prin țară. Dar, se pare că Piatra-Neamț este căutat mai mult de străini decât de români. Contează foarte mult faptul că este un punct de pornire. De exemplu, dacă vii de la București și vrei să ajungi în Bucovina de multe ori nu ai timp. Sunt zboruri care aterizează la 11, la 12 și n-o să mă duc să stau în Bacău sau în Roman, prefer Piatra-Neamț. Am stat și două nopți în Piatra-Neamț, am ajuns după-amiază spre seară, a doua zi am făcut Cheile Bicazului, Lacul Roșu toată zona, ne-am întors seara, am mai stat o noapte și am plecat spre Bucovina. Strategic este foarte bine plasat, pentru că nimeni nu-și dorește să facă Cheile Bicazului la ora 6 seara. Dacă pleacă de la Piatra-Neamț, oamenii-și doresc ori Sighișoara, ori Târgu Mureș, ori Brașov și nu poți să faci lucrul ăsta decât plecând dimineață. Eu dimineața îmi fac un calcul, dacă trebuie să ajung la Târgu Mureș știu că pot să plec în jurul orei 11 și atunci de la ora 8 pot să merg cu telegondola, să fac platoul de la Curtea Domnească și, dacă însoțesc evrei, să merg la sinagogă. I-am mai dus la Central, la cofetărie. Pe urmă mai opresc la lac, la Pângărați pentru că se văd foarte multe lebede și rațe. Este o platformă de lemn de pe care se vede lacul foarte frumos. Nu există excursie să nu ajung la Piatra-Neamț, doar dacă vor turiștii neapărat Banatul, nu ajung. Dar excursia mea clasică și nu numai a mea, ci a multor ghizi, include Piatra-Neamț și facem de obicei Sibiu, Cluj, Vatra Dornei, Piatra-Neamț, Brașov, București, tura clasică de 10 zile.
– Cum au evoluat pretențiile turiștilor și cum a evoluat Piatra-Neamț ca ofertă în acești 20 de ani?
În primul rând legat de cazări, eu prefer cele două hoteluri, pentru că au un mic dejun la liber spre deosebire de pensiuni unde îți aduce un ochi, o omletă, o cafea și cam atât. Mai e și problema aerului condiționat, mulți zic că Piatra-Neamț e un oraș de munte, dar vara sunt zile în care temperaturile trec de 30 de grade și dacă pensiunea e în bătaia soarelui, în cameră e saună. Și atunci până și Ceahlăul, care a fost un hotel de 3 stele, are aer condiționat în toate camerele. Nu mai poți să spui că e oraș de munte cum era acum 20 de ani când chiar nu era nevoie. Până și în Brașov, care era recunoscut ca oraș rece, vara fără aer condiționat nu faci față în anumite zile. Centralul e mai de lux, dar eu prefer Ceahlăul, sunt oamenii mai prietenoși la cazare. E o doamnă simpatică Popa o chemă, te ajută cu ce ai nevoie imediat, la Central e prea multă birocrație și foarte mult protocol. La Ceahlău încă mai sunt lucruri de făcut prin camere, dar eu mă simt mai bine acolo.
– Ce fel de mâncăruri preferă? Încearcă și mâncărurile tradiționale românești?
Sunt oameni puțin mai conservatori, dar am avut și unii care mi-au cerut să-i duc undeva unde să găsească mâncăruri tradiționale și atunci îi duc la Troian. Am avut o experiență cu spitalul din cauza mâncării, mi s-a făcut foarte rău după un bulz, am vomitat, m-am dus la UPU, le-am spus că sunt cu turiști, au fost foarte drăguți, mi-au dat ceva, mi-au făcut o spălătură, am dormit vreo 6 ore la camera de gardă, am plecat dimineață. Nici n-au știut turiștii că am fost internat. Am mai avut un caz cu o femeie care a căzut, avea 80 și ceva de ani, și o altă femeie cu otită, care nu mai putea de durere. Am fost la UPU, am rezolvat, tot personalul medical s-a purtat foarte frumos. Și principalul motiv pentru care nu mai vin turiști la Piatra-Neamț acum este spitalul. Dacă este vorba de un atac cerebral, de un infarct ce te faci? Neșansa de a te îmbolnăvi de Covid e cam la fel peste tot, nu cred eu că într-o țară e mai mică sau mai mare, diferența este de tratament. Acum, când spitalul este Covid, nu mai au încredere să vină, pentru că nu vor să fie duși la Roman și să fie despărțiți de grup. Sper să se facă ceva în sensul acesta. Turismul bagă mulți bani în țara asta și e păcat. Iar eu sunt și un tip patriot, adică nu-i îndemn să facă economie, dacă-i duc la mall le arăt ce să cumpere convenabil, la prețuri jumătate față de țara lor. Își cumpără haine de firmă, baterii portabile, carduri de memorie pentru aparatele foto, adică lasă niște bani aici.
– Evreii sunt interesați și de turismul ecumenic? I-ați dus vreodată la Agapia, la Văratec?
Merg doar la una din mănăstiri, ei nefiind creștini au mai mult interes pentru partea de arhitectură. De obicei îi duc la Agapia, și drumul e mai bun, și sunt și niște bătrânele care vând tot felul de dulcețuri pe acolo. Le place foarte mult dulceața de nuci. Îi mai duc la Târpești, la Muzeul Popa. Dar Cetatea Neamțului este inaccesibilă pentru oameni cu probleme locomotorii sau oameni care n-au rezistență fizică. Este imposibil să urci la cetate dacă nu ești bine pe picioare. Am avut grupuri de 40 și am ajuns sus cu 6 persoane. De exemplu, la Cetatea Râșnov există un tractoraș cu o remorcă sau două, în care încap 15-20 de oameni. La Cetatea Neamț nu există această posibilitate și mulți rămân jos, la o cafea, și așteaptă să se întoarcă cei care au reușit să urce. Și merg până la Târgu Neamț special pentru cetate, și nu ajung sus. E frustrant.
A consemnat Cristina MIRCEA
* Material apărut în săptămânalul Mesagerul de Neamț, nr. 475, ediția 28 ianuarie – 3 februarie.
5 comentarii
Nu! Turiștii vin in Piatra Neamț să vadă multitudinea de moluri. Cred că suntem orașul cu cel mai mare număr de moluri pe cap de locuitor. Ce-și spun turiștii: ia sa vedem și noi daca molurile de aici sunt la fel cu ale noastre. Și umblă” ciacari dintr-un mol in altul să vadă diferență dintre cele de la gara fata de cele din Dărmănești sau Precista. Bieții oameni și-au făcut pensiuni,iar primăria molur. Ce planuri s-au făcut?
Zona Ursuleti e plina de pensiuni dar nu si un trotuar , e haos si mizerie , noroi cum sa se plimbe turistii , pe unde ?
Ar trebui sa vina sa vada pensionarii imbracati cu pantaloni de tergal, pe sub care incap o pereche de izmene.
– Doamne, de ce-ai lăsat atâtea frumuseți în acest colț de lume! Atâtea bogății, așa oameni frumoși și vrednici?
– Stai, Sfinte Petre, să vezi ce conducători le dau!
O idee foarte buna, necontinuata însă, era acoperirea integrală a Cuiejdiului și făcute parcări.
Și așa se aude că dispar curând x număr de parcări cu mobilitatea urbană .
Cred că turiștii nu sunt atrași deloc de ce vezi vara după ape mari acolo .
De la cazane și izmene până la cizme sparte și galoși de gumă .
Singura calitate actuală e doar aceea că e celebru în lume datorita lui Dani Sandu care a filmat jaful de la banca in serialul de pe HBO realizat la Onești și Piatra Neamț .