Îngrijorați probabil că la nivelul Consiliului Județean există un vid de autoritate, în condițiile în care Ionel Arsene are multe delegații care-l țin departe de județ, consilierii PNL, USR PLUS, Pro România și PMP au hotărât să mai încerce, încă o dată, să aleagă vicepreședinții Consiliului Județean Neamț. Pentru a-și atinge scopul au convocat, într-o ședință extraordinară, Consiliul Județean pentru marți, 12 ianuarie, având pe ordinea de zi două proiecte: depunerea jurământului de către consilierii validați de instanță și alegerea vicepreședinților Consiliului Judeșean Neamț, cei care, cel puțin teoretic, ar trebui să stea la stânga și la dreapta lui Arsene.
Rămâne de văzut dacă demersul celor 18 oameni de pe listă va fi mai puternic decât obstacolele care vor veni din zona executivului județean. Inițiatorii demersului așteaptă cu interes să vadă care va fi atitudinea secretarului instituției, Daniela Soroceanu, dacă cumva Ionel Arsene nu va ajunge la ședință.
Miza este extrem de importantă, deoarece va fi testată stabilitatea coaliției anti PSD și, mai ales, dacă PMP se încadrează în acest demers. Singura problemă, de imagine, că despre morală sau principii nu mai putem vorbi, este dacă va fi ”promovat” ca vicepreședinte Dragoș Chitic, lucru ce l-ar mulțumi în egală măsură și pe Ionel Arsene, care în felul acesta s-ar putea baza măcar pe unul dintre vicepreședinți. Este cunoscută dorința sa de a avea ca adjuncți pe Ion Asaftei, ca venind din partea ALDE și pe Dragoș Chitic din partea PMP, chiar dacă în felul acesta nu și-ar ține promisiunea față de Laurențiu Dulamă și, în felul acesta să scoată în afara jocului PNL și USR PLUS. Dacă nu cumva, între timp, s-a ajuns la o veselă și discretă majoritate, cu cedări din ambele părți.
V.B.