Astăzi, 21 ianuarie, în satul Viișoara, comuna Alexandru cel Bun, comunitatea l-a sărbătorit pe domnul Mina Gavrilescu la împlinirea unui secol de viață. Alături de sărbătorit au fost prezenți prieteni, rude, dar și o delegație a Primăriei formată din primarul Ion Rotaru și viceprimarul Valeriu Lazarov. „Așa cum am spus și cu alte ocazii, atunci când un om ajunge la vârsta de 100 de ani, comunitatea care îI cuprinde întoarce încă o filă din lunga sa istorie. De aceea, pe 21 ianuarie l-am vizitat pe domnul Mina Gavrilescu, din satul Viișoara, care împlinește, pe 28 ianuarie, vârsta de 100 de ani. Cu acest prilej, la dumnealui acasă, m-am deplasat împreună cu viceprimarul Valerică Lazarov și i-am înmânat un buchet de 101 trandafiri, o diplomă de excelență, un un plic ce conține suma de 500 lei, dar și un tort sărbătoresc din partea Primăriei și a Consiliului local.
Despre domnul Mina, oamenii locului știu că a fost un om tare cuminte, priceput, bun, harnic, un exemplu pentru noi toți. A trecut prin focul gloanțelor în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a suferit mult, dar le-a biruit pe toate. De asemenea, a avut și doi copii.
Spun aceste lucruri, pentru că în comuna Alexandru cel Bun, numai de când sunt primar, am sărbătorit împreună un numar de 6 cetățeni, care au împlinit această superbă vârstă. Cred că numărul mare de oameni care trăiesc până la asemenea vârste respectabile are legătură și cu calitatea deosebită a mediului.
Mai adaug faptul că pe data de 28 ianuarie împlinesc și eu o vârstă, diferența dintre domnul Mina Gavrilescu și mine fiind de numai… 31 de ani! De aceea, alături de cele mai calde urări de bine, sănătate și viață cât mai lungă, îl rog pe sărbătorit să mă aștepte, ca să împlinesc și eu superba sa vârstă, de 100 de ani. La Mulți Ani, domnule Mina Gavrilescu!”, a declarat Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun.
Rep.