Caravana mobilă pentru vaccinarea împotriva COVID-19 a persoanelor nedeplasabile a devenit funcțională și în orașul Târgu Neamț. Anunțul a fost făcut de către conducerea Direcției de Asistență Socială a orașului în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț.
Începând din ianuarie, la nivelul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a fost aprobată instrucțiunea potrivit căreia, persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina în cadrul Etapei a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19.
În acest sens, reprezentanții direcțiilor de asistență socială din cadrul consiliilor locale întocmesc listele cu persoanele aflate în această situație și care doresc să fie vaccinate, împreună cu asistenții personali ai acestora (acolo unde este cazul) și cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie.
„În data de ieri s-au vaccinat primele 10 persoane. Din echipa mobilă face parte coordonatorul centrului de vaccinare din Târgu Neamț, alături de câțiva asistenți medicali care merg pe teritoriu, fiind coordonați de DSP și de Poliția Locală. Multe persoane sunt doritoare să se vaccineze, însă, nu au stiut că au această opțiune de a se vaccina cu caravana mobilă”, ne-a declarat Roman Ionela, asistent medical comunitar.
Persoanele imobilizate sau nedeplasabile, cât și persoanele dializate pot fi vaccinate fără programare.
Manuela Ursache