Echipa de fotbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Târgu Neamţ, pregătită de prof. Radu Miron, ar putea fi o pepinieră pentru viitoarea echipă de fotbal a orașului. Un club al unui oraș mic poate avea viitor dacă se acordă atenție copiilor. Cel puțin la acest nivel, la Târgu Neamț există un început, care ar putea reprezenta primul pas spre un nou episod în fotbalul local. La CSS Târgu Neamț poți participa chiar în aceste zile la un antrenament al micilor fotbalişti antrenaţi de prof. Radu Miron. În ultimii ani, puştii de 13-14 ani s-au făcut remarcaţi la mai multe turnee şi competiţii pe plan naţional, chiar şi internaţional, unii dintre ei obţinând titlul de cei mai buni jucători sau de golgeteri la aceste turnee. O echipă de talente locale, copii care ar putea deveni peste ani jucători de primă ligă, cu condiția să fie și sprijiniţi financiar pentru a face performanţă. Se antrenează pe stadionul mare, într-un echipament venit grație unei donaţii din partea Pensiunii „Eden”.
Mi-aş dori ca aceşti copii peste câţiva ani să reprezinte echipa de fotbal a oraşului
Prof. Radu Miron povestește: „Lucrez cu aceşti copilaşi din 2015. I-am luat de la vârsta de 6, 7 şi 8 ani. După atâta timp petrecut împreună suntem deja ca o familie. Împreună cu ei şi ai lor părinţi formăm un grup unit. Înainte de pandemie făceam aproape zilnic antrenamente, inclusiv sâmbăta şi duminica, când nu plecam pe la turnee. Un antrenament durează două ore maxim. Pentru antrenamentele fizice alocăm doar o oră. Avem rezultate bune la turnee, iar cel mai important este de la un turneu internaţional din Grecia unde am luat locul întâi la categoria lor de vârstă, 12-13 ani. Sunt copii născuţi în 2007 şi 2008. Dar sunt şi din 2006. Suntem sprijiniţi de CSS Târgu Neamţ atunci când plecăm în turnee, primăria ne-a fost alături mai ales când am fost la turneul din Grecia, când ne-a asigurat transportul, dar baza sunt părinţii, care ne sprijină mereu. Am semnale din partea copiilor că vor să facă fotbal de performanță. Important este că au sprijinul părinților. Din grupa de 35 de copii pe care-i am, între 5 şi 10 copii pot ajunge la un nivel de perfomanţă ridicat şi să joace în Liga I. Ca şi proiect de viitor pentru ei mi-aş dori ca aceşti copii peste câţiva ani să reprezinte echipa de fotbal a oraşului. Ne dorim ca această echipă să fie o pepinieră pentru echipa mare de fotbal a oraşului. Eu am fost jucător la Cetatea, am jucat în liga a doua şi a treia, unde erau doar 3 jucători de la Piatra Neamţ iar restul erau doar din oraşul nostru. Şi aveam rezultate deosebite. Contează foarte mult ca jucătorii să fie de pe plan local. Mă încăpăţânez să continui acest proiect pentru ei în primul rând, apoi din dorinţa de a forma o echipă a oraşului cu jucători crescuţi aici. Plus că o parte dintre aceşti jucători peste ani avem şanse să-i vindem la echipe mari şi să ne autofinanţăm. Se poate forma o continuitate.
Proiectul de a forma o echipă a oraşului nu cred că este un vis imposibil. Iar pe autorităţile locale ar trebui să le bucure dacă acest deziderat se va realiza. Până acum la echipa de fotbal a oraşului au venit doar mercenari, au luat banii şi au plecat. Şi chiar la nivelul conducerilor echipei Cetatea s-au perindat doar mercenari în ultimii ani. Idolul meu în antrenorat este Jurgen Klopp iar echipa mea preferată este Liverpool. Şi încerc să adopt strategiile aplicate de acest mare antrenor. Acestor copii merită să li se dea o şansă. Noi am încercat să preluăm modelul Academiei de fotbal Hagi şi am preluat aceşti copii de la 6-7 ani. Dorim să-i creştem până la 17-18 ani. Eu deja având 6-7 ani cu ei, dacă mai trec 3 ani deja ajung la vârsta de 16 ani. De la Academia Hagi sunt jucători care joacă în Liga I de la 16 ani. Şi noi am putea face la fel. Prin intermediul dv. fac apel către autorităţile locale şi către oamenii de afaceri să vină măcar o dată la un antrenament sau la un meci de-al nostru şi să-i vadă pe aceşti copii cum joacă. Sigur o să le placă. Este vorba de o investiţie pe viitor în aceşti copii iar roadele le vor culege mai târziu. Sunt comune din jurul Bucureştiului care au echipe în Liga I. Poate cu ajutorul autorităţilor şi ale unor oameni de afaceri vom reuşi şi noi creăm o echipă frumoasă a oraşului din copii crescuţi de noi aici”.
„Îmi doresc să putem forma în Târgu Neamţ o echipă de fotbal cu jucători autohtoni”
„În calitate de director al CSS Târgu Neamţ am alocat corect şi echilibrat fondurile primite pe cele 5 discipline sportive, bineînţeles în funcţie de nivelul de performanţă. Ca părinte la grupa prof. Radu Miron m-am implicat alături de ceilalţi părinţi pentru ca aceşti copii să aibă toate condiţiile necesare în obţinerea performanţelor sportive. În acest sens, am înfiinţat o asociaţie sportivă pentru a atrage sponsori şi de a strânge bani suplimentari. Sunt un grup de copii buni şi talentaţi şi îmi doresc să aibă un viitor strălucit. Îmi doresc ca aceşti copii să crească sănătoşi şi să putem forma în Târgu Neamţ o echipă de fotbal cu jucători autohtoni. O echipă ce poate fi model pentru pentru generaţiile viitoare de copii. Şi de ce nu, câţiva dintre ei să ajungă fotbalişti de primă divizie sau chiar la lotul naţional”, ne-a spus Laurenţiu Pavel.
CE ZIC PUŞTII
* Mihnea Pavel, 13 ani, atacant: „Nu ştiu cum de nu l-am moştenit pe tatăl meu care a făcut handbal de performanţă, însă am avut o pasiune de mic pentru fotbal. Aveam 7 sau 8 ani când m-a anunţat tata că voi merge să joc fotbal la club şi am fost foarte fericit. Părinţii mei mă susţin şi mă încurajează să fac fotbal. Îmi doresc să joc în străinătate. Şi dacă se poate la Barcelona. Idolul meu este Messi”.
* Eduard Focşa, 14 ani, mijlocaş central stânga: „La 8 ani am început să joc fotbal, atunci când verişorul meu m-a îndrumat pe acest drum. Echipa mea preferată este Barcelona, iar idolul meu este Messi. Părinţii mei mă susţin foarte mult, mai ales tatăl meu”.
Sabin Armanu, 14 ani, fundaş central: „La vârsta de 9 ani am început să joc fotbal şi vreau să fac performanţă. Îmi place mult Liverpool şi jucătorul meu preferat este Salah”.
REZULTATE
Grupa 2008: Locul 1 turneu internaţional Grecia -2019, locul 1 campionat juniori – 2019, locul 2 turneu zonal Vaslui – 2019, locul 3 turneu naţional Mangalia – 2018, locul 2 turneu zonal Botoşani – 2018, locul 2 turneu zonal Bacău – 2018, locul 1 turneu zonal Târgu Neamţ – 2017, locul 3 turneu zonal Buhuşi – 2016, locul 3 turneu zonal Suceava – 2017, locul 3 turneu zonal Câmpulung Moldovenesc.
Grupa 2007: locul 2 turneu naţional Bucureşti – 2018, locul 3 turneu zonal Bacău – 2017, locul 3 campionat juniori – 2017, locul 3 turneu zonal Târgu Neamţ – 2017.
PREMII INDIVIDUALE
Atacantul Mihnea Pavel (fiul directorului Laurenţiu Pavel) a obţinut în ultimii ani mai multe premii, printre care cel de golgeter, dar şi de cel mai bun atacant la mai multe turnee. Mario Bordea a primit premiul de cel mai bun jucător la un turneu desfăşurat la Bucureşti, Matei Ursache titlul de golgeter la un turneu din Vaslui, Eduard Focşa cel de cel mai bun mijlocaş la un turneu din Bacău, iar Victor Bistricianu de cel mai bun portar la un turneu din Vaslui. În turneul din Grecia, prof. Radu Miron a obţinut titlul de cel mai bun antrenor, iar galeria echipei din Târgu Neamţ a primit premiul pentru cea mai frumoasă galerie.
Pagină realizată de Ciprian Traian STURZU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 479, săptămâna 25 februarie-3 martie.