Imrom SA și Primăria Roman au dovedit că deficiențele de pe un drum erau conform STAS- ului
Cronologia unui contract și a unei cercetări penale serioase:
– 7 iulie 2013, se semna contractul dintre Primăria Roman și Imrom SA Roman, în asociere cu Darcons SRL, pentru ”Modernizare arteră Roman Est, DJ207A”;
– Pe 11 noiembrie 2015 se semna actul adițional 19.691 prin care s-a stabilit că durata contractului se prelungește până la 31 decembrie 2016;
– 16 aprilie 2016, se semnează procesul verbal de predare a lucrărilor, cu mențiunea că se propune intrarea drumului în circuitul public;
– 2016 și 2017 presa semnalează problemele apărute pe carosabil și chiar însuşi primarul Leoreanu admite că ele există și trebuie remediate de către constructor;
– 9 februarie 2018, Iulian Bulai sesizează parchetul cu privire la recepționarea lucrării ”fără respectarea prevederilor tehnice”. Motivația: la doar 10 luni de la recepție au apărut defecțiuni majore ce denotă nerespectarea prevederilor tehnice de execuție;
– 19 februarie 2019 se dispune începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu;
– 22 noiembrie 2019 se dispune efectuarea unei expertize tehnice asupra căii rutiere în cauză. Expertul constată că totul a fost construit conform normativelor.
– septembrie 2020 este întocmit referatul de scoatere de sub urmărire penală întrucât fapta nu există.
– 21 ianuarie 2021, la un an și 11 luni distanță, se face comunicarea către reclamant.
Rezumat:
După 5 ani de la inaugurarea drumului în cauză, în ciuda gropilor, surpărilor și a altor vicii pe care orice șofer, fie el și angajat al Primăriei Roman le-a simțit/văzut/suportat, avem confirmarea că aceasta este modalitatea corectă de a construi drumuri în România. Iar reclamantul Iulian Bulai, prin voia voturilor și hazardului, deputat în Parlamentul României, a păgubit statul român cu 21 de lei, cheltuieli judiciare. Lucrarea în cauză a costat, la vedere, 5.477.962,11 lei, la care se adaugă TVA, reprezentând 1.314.710. Nu știm dacă există și aici vicii legale care să fi dus la scăderea sau micșorarea sumei.
Un drum, un proiectant, constructorii și comisia de recepție
Pentru municipiul Roman și imaginea administrației orașului realizarea centurilor ocolitoare era un lucru mai mult decât necesar. Realizarea investiției pentru centura ocolitoare Roman-Est a bucurat pe toată lumea și, firesc, în primul rând pe cei care au contribuit la realizarea ei, primarul Leoreanu și constructorul, Imrom SA Roman, firmă a omului de afaceri Mihai Haivas. După puțin timp pe drum au apărut probleme aparent inexplicabile, dacă el a fost făcut respectând proiectul (unul bun, dacă a fost aprobat, nu?) respectând parametri tehnici și pe cei calitativi privind materialele folosite, în primul rând componentele necesare unei asfaltări de calitate. Pe 12 zone din cei 4,7 kilometri realizați asfaltul a cedat intemperiilor și traficului, dar mult mai grav, drumul s-a ondulat, luând în răspăr în acest fel proiectul aprobat, care altfel, am stabilit asta, era foarte bun pentru că altfel nu era aprobat!
Pentru că lucrurile erau la vedere și greu de ignorat, chiar primarul Leoreanu spunea că totul trebuie remediat de către constructor. Astea sunt faptele și trebuie să luăm de bune vorbele primarului și faptul că avem constructori de cuvânt la Roman, care în ciuda unor probleme de natură penală, rămân în prim planul colaborării cu Primăria.
Pornind de la remarca primarului de atunci, să aruncăm o privire, prin intermediul organului de cercetare penală și să vedem ce a constatat comisia de recepție a lucrării. Foarte pe scurt, la punctul 5 comisia de recepție în urma constatărilor propune admiterea recepției la terminarea lucrărilor. Motivația, atenție, pentru că au fost respectate prevederile contractului, iar pe cale de consecință, recomandă darea lui în folosință.
Pornind de la prezumția de nevinovăție administrativă, o comisie responsabilă, ia o decizie responsabilă, pentru o lucrare făcută cu responsabilitate.
Un drum, o cercetare penală și un expert
Deputatul Iulian Bulai, după ce a citit în presă, a circulat pe respectivul drum, a făcut o plângere pornind de la câteva lucruri văzute și de primarul Leoreanu: ”defecte constând în – gropi – surpări ale suprafeței carosabile – lucrări de remediere, care, având în vedere momentul edificării căi rutiere și luării în recepție sunt incompatibile cu standardele unui drum rutier realizat conform indicilor calitativi specificat în contractul de lucrare și documentele subsecvente care fac parte din acest contract”. Firesc, urmează o cercetare penală. Pornește în februarie 2019 și după 10 luni, în noiembrie, se cere o expertiză. Cineva trebuia să vină să constate, la 3 ani de la recepție, dacă lucrarea corespunde calitativ și cantitativ parametrilor specificați în contract. Mai departe, i se cere să stabilească, dacă ea nu corespunde, ”cu ce procentaj s-a diminuat, dacă s-a diminuat, rezistența morfologica a căi rutiere prin nerespectarea standardelor?”
O ultimă întrebare importantă pentru expert era dacă putea comisia de recepție să constate eventualele vicii ascunse la acea vreme. Ca să fie clar pentru toată lumea că se căutau vinovații exact unde trebuia.
În raportul de cercetare penală se stabilește clar ce anume a consultat expertul, documentele puse la dispoziție de executantul lucrării și Primărie, ceea ce este mai mult decât logic. Nu se vorbește nimic despre probe luate de pe drum și verificare pe teren a materialelor folosite, despre straturile de rezistentă folosite, etc. Cu documentele în față expertul a constatat sec: lucrările corespund calitativ și cantitativ. Nu există vicii de edificare și din specificațiile tehnice, drumul corespunde indicatorilor STAS pentru respectiva categorie de cale de acces.
Să ne oprim și să facem o pauză: drumul cu gropi, cu denivelări, cu locuri unde șoseaua s-a lăsat vizibil nu are vicii de edificare, corespunde STAS-ului, deci nu trebuie să ne mire că așa se fac majoritatea drumurilor în Roman, în Neamț și în România. Un expert, care merită felicitat pentru curajul de a rupe pisica în mai multe bucăți a scris, negru pe alb, ceea ce știa toată lumea: drumurile se fac conform proiectelor, sub atenta supraveghere a diriginților de șantier, se recepționează, se strică repede nu pentru că ar fi vicii, materiile proaste sau rețetare proaste, ci pentru că așa este STAS-ul !
Un drum și studiul buclucaș
Expertul a stabilit că proiectul a fost bun, constructorul priceput, comisia de recepție competentă, dar trebuia, noblesse oblige, să spună, totuși, de ce au apărut gropi, denivelări, etc. Așa că a găsit, totuși, un vinovat, vinovat de apariția degradărilor: ”dimensionarea necorespunzătoare a sistemului rutier”! Ca să meargă mai departe deputatul Bulai și să se întrebe cine se face vinovat de asta, expertul dă verdictul, care a mulțumit pe toată lumea, anchetatori și cercetați: ”un studiu geotehnic care nu reflectă realitatea din teren!”
Pentru că așa ceva nu a fost prins în plângerea penală, concluzia a venit firesc: ”Față de cele arătate mai sus se constată că infracțiunea de abuz în serviciu nu există întrucât atribuțiile de serviciu a fost îndeplinite în mod legal atât de reprezentanții Primăriei Roman, care au recepționat lucrarea și au constatat respectarea parametrilor contractuali, cât și de contractorul S.C. Imrom SA , care a realizat lucrarea în deplină conformitate cu proiectul primit, îndeplinind indicii de calitate și cantitate ceruți impuși de angajator. Astfel dispune clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu (…) întrucât fapta nu există”.
Ce nu știm, dar suntem convinși că nu poate fi altfel
- Nu știm în acest moment dacă organul de cercetare penală a considerat că trebuie să se sesizeze, din oficiu, că există un studiu geotehnic care a dus la cheltuirea a 21 de lei din banii statului pentru o anchetă împotmolită în hârtiile beneficiarului și constructorului. Că el a produs și alte prejudicii, aparent de milioane lei, chestiunea vine ca o completare firească, dar doar în cazul în care organul ar dori bătăi de cap neconforme cu apartenența la o mare familie locală.
- Nu știm dacă Primăria Roman a cerut daune de la cel care a întocmit studiul geotehnic care a făcut să fie cheltuite fără maxim folos atâtea milioane și care ar fi putut, Doamne ferește, să trimită atâția oameni nevinovați din primărie sau constructorul spre ditamai dosare penale și, mai grav, spre despăgubiri bănești degradante.
- Nu știm dacă deputatul Bulai mai vrea să falimenteze statul român cu o altă plângere penală, în completarea celei la care tocmai a primit răspuns. De data aceasta împotriva ”studiului geotehnic” și a celor enunțate la punctele 1 și 2, dacă lucrurile au rămas la stadiul de spălat pe mâini de toată lumea, după ce o mână a spălat-o pe alta.
Valentin BĂLĂNESCU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 477, săptămâna 11-17 februarie.