DRAGOBETE- Ziua îndrăgostiților mioritici

Dragobetele a rămas în memoria ancestrală a poporului român drept ziua în care bărbații și femeile trebuie să-și găsească jumătatea. În această zi se recomandă bărbaților să-și ia măsuri de siguranță, mai ales că intră în contact cu forțele fecunde feminine. Dacă o fată nu se întâlnea cu un băiat în această zi, se spunea că nu va fi iubită tot anul. În calendarul popular, Dragobetele era și momentul în care păsările își aleg perechea.

Legenda lui Dragobete

Conform legendelor, Dragobete este fiul Babei-Dochia. El are o fire opusă mamei sale, care era descrisă ca fiind rea și ursuză. Dragobete mai este numit în tradițiile populare și Cap-de-Primăvară, deoarece ziua în care este sărbătorit de tradiția populară (24 februarie) este marcată în Calendarul creștin-ortodox de sărbătoarea „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Se credea că, în aceste zile, toate viețuitoarele, în special păsările, își găsesc perechea. Din această cauză, în popor a rămas credința că Dragobetele simbolizează afectivitatea și iubirea trupească.

Dragobetele sărută fetele!

Despre Dragobete se spunea că o are ca mamă pe Baba Dochia, cea care își leapădă cojoacele la începutul lui Martie. Lucru important de știut pentru fetele de altădată, având în vedere că Baba Dochia s-a dovedit a fi o soacră aspră. Dar, în ziua de Dragobete accentul cade pe personajele feminine, și nu neapărat pe acel personaj enigmatic, patron al păsărilor. În această zi bărbaților li se recomandă să își ia măsuri de siguranță, deoarece ei intră în contact cu forțele fecunde feminine. Mai mult, trebuie să fie atenți să nu le supere pe femei. Bărbaților li se atrage atenția să nu se certe cu soțiile sau cu alte femei, pentru că nu le va merge bine. Bărbații, și nu neapărat fetele, trebuie să-și găsească partenere în această zi.

Cine sărbătorea Dragobetele

Ziua de 24 Făurar se numea în Calendarul popular Dragobete sau Cap de Primăvară. Era considerată Ziua îndrăgostiților, Ziua iubirii trupești în lumea satului de altădată. Sărbătoarea se ținea mai ales de către fete și flăcăi, dar și de tinerii căsătoriți. Toți cei care se simțeau tineri și în putere, se trezeau în zorii zilei de Dragobete, se spălau, se pieptănau, se primeneau. Dacă timpul era frumos, porneau după ghiocei și toporași în lunci sau după rămurele înverzite. Întâi plecau fetele, apoi băieții. Dacă vremea nu era prielnică, fetele se strângeau pe la case, pe la rude sau pe la prietene. Acolo soseau și băieții. Între cei care începuse deja o relație sau se mai întâlniseră și cu alte ocazii, se înfiripau discuții plăcute, cu vorbe dulci, de dragoste. Se credea că, dacă reușesc să-și alinte astfel partenerul/partenera, le va merge bine tot anul și că vor fi îndrăgiți. Mai exista și credința care spunea că, dacă o fată nu se întâlnește cu un băiat de Dragobete, ea nu va fi iubită tot restul anului.

Frații de cruce de Dragobete

Ritualul avea loc în dimineaţa de Dragobete, Ziua iubirii la români. Ritualul constă în crestarea unei cruci pe mână care va sângera, după care semnele scrijelite pe piele trebuie suprapuse. Prin unele sate din țară, băieții se prindeau de frați de cruce în această zi, iar fetele se prindeau surate. Acest ritual deosebit și pierdut astăzi, înfrățea prietenii într-un mod cu totul deosebit. Iar loialitatea, prietenia, jertfa unuia pentru celălalt erau deasupra tuturor sentimentelor. Prinderea, respectiv înfrățirea se făcea pe pâine și pe sare, însoțite de un jurământ de credință până la moarte. În zilele noastre, Biserica Ortodoxă Română este împotriva frăţiei de cruce, dar nu împotriva ritualurilor în fustă și pantaloni. Frăția de cruce este considerat un ritual păgân cu elemente creştineşti şi este interzis preoţilor binecuvântarea acestui tip de legături.

Înfrumusețarea fetelor

Începând din ziua lui Dragobete și continuând și în zilele următoare, chiar și în luna martie, în unele zone, „se face Dragobetele”. Acest obicei era practicat de către fete. Acestea strângeau zăpadă și se spălau cu apa rezultată din topirea ei, ca să fie frumoase și plăcute peste an. Când Dragobetele se făcea în luna martie, fetele adunau din pădure frunze fragede de fragi, pe care le puneau în apa provenită din topirea zăpezii și se spălau apoi, pentru a fi curate, sănătoase și plăcute ca fragii. Nu doar fetele căutau să fie mai frumoase și mai plăcute pentru băieți. Începând cu 24 februarie, calendarul popular marchează timpul împerecherii păsărilor. Acestea se strâng în stoluri, ciripesc și încep să-și construiască cuiburile. Faptul că Dragobetele este fiul Dochiei pune în evidență opoziția dintre bine și rău, primul fiind întruchiparea principiului binelui, al înnoirii, al dragostei și bunei dispoziții. Se spunea că în această zi se împerechează toate păsările.

Superstiții de Dragobete

Se credea că acela care lucrează în această zi, va cânta ca toate păsările. Dacă plouă în această zi, este bine să se scoată din grajd paiele nemâncate de vite, pentru că se vor face din belșug altele. Iar dacă nu plouă, oamenii să aibă grijă de aceste paie, pentru că va fi secetă. În ziua de Dragobete, băieții căutau să sărute sau să ciupească măcar câte o fată. Dacă nu reușesc să le atingă de sâni sau cel puțin pe braț, măcar să le ia o batistă sau betele. Se credea că fetele și femeile care nu s-au sărutat sau nu au fost ciupite în această zi, vor fi urmărite tot anul de Dragobete. În ziua de Dragobete se însoțesc toate păsările.

Obiceiuri de Cap de Primăvară

În Calendarul popular, sărbătoarea religioasă Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Cap  de primăvară, iar prin unele zone este „Întâia babă”. Se ținea pentru că o zi au și păsările, a lor.  Din ziua de Sânt Ion de primăvară se dezleagă gura la păsări. De Cap de primăvară sau de Dragobete, care este în aceeași zi, se spunea că se împerechează toate păsările. Dacă nu se împerecheau în această zi, rămâneau tot stinghere, până la Dragobetele din anul viitor, ziceau unii dintre bătrânii cunoscători ai mersurilor timpurilor. Dacă o pasăre nu s-a împerecheat în această zi, nu se mai poate împerechea și umblă ciripind din loc în loc până moare. Se povestea că demult cineva a lucrat în această zi și vara nici o pasăre din bătătură nu i-a făcut ouă. Altora nu le-au căzut găinile, ca să le clocească ouăle, și n-au scos nici un pui. Altora le-au luat ulii puii sau au murit de boală. Cei ce țineau, aveau bătătura plină de păsări. Și ale vecinilor veneau tot acolo.

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 478, săptămâna 18-24 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.