Pandemia a prins sistemul sanitar așa cum este el, cu spitale vechi, fără circuite adecvate, personal insuficient în domeniile afectate de virus, dar nu numai. Ca să nu mai vorbim de managementul defectuos, pornind de la minister în jos. În Neamț, bolnavii n-au mai putut ajunge la medic anul trecut așa de ușor ca înainte. Din cauza pandemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse, în unitățile sanitare non-COVID au fost tratați mult mai puțini bolnavi, jumătate față de anul 2019.
Cunoscând lipsurile, depășite de cele mai multe ori de situații din teren, autoritățile au căutat soluții de compensare în bani a lipsurilor. Chiar dacă au avut mai puțini bolnavi, spitalele din Neamț nu s-au putut plânge de lipsa banilor, s-au bucurat de sume importante decontate de Casa de Asigurări. Legislația a permis ca spitalele suport COVID – Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț și Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani – să primească bani pentru toate cheltuielile făcute, chiar dacă depășeau sumele contractate inițial, ceea ce e normal.
Cum explică cei care condus sistemul și managerii din spitale modul de finanțare și dilema în rândurile care urmează.
Casa de Asigurări
Din informațiile primite de la Casa de Asigurări de Sănătate Neamț reiese că spitalele din Roman, Târgu Neamț și Bicaz au primit sumele contractate pentru 2020, cu mici diferențe în minus, chiar dacă au avut mult mai puțini pacienți.
Instituție | Finanțare primită (lei) | Finanțare solicitată (lei) | Diferență (lei) |
Spitalul Municipal de Urgență Roman | 41585891.32 | 41858370.06 | -272478.74 |
Spitalul Orășenesc “Sf Dimitrie” Târgu Neamț | 13912945.88 | 14006273.52 | -93327.64 |
Spitalul Orășenesc “Sf Ierarh Nicolae” Bicaz | 3459468.08 | 3499288.93 | -39820.85 |
„În marea majoritate a cazurilor, cele 3 unități sanitare cu paturi nu și-au realizat indicatorii stipulați în contractele de furnizare servicii medicale spitalicești încheiate cu CAS Neamț, situație în care sumele care le-au fost decontate au fost la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în limita valorilor de contract, ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor legale instituite pe perioada stării de urgență și a stării de alertă”, precizează CAS Neamț.
Instituție | Pacienți tratați în 2020 | Pacienți tratați în 2019 | Diferență |
Spitalul Municipal de Urgență Roman | 18.592 | 21.759 | -3.167 |
Spitalul Orășenesc “Sf Dimitrie” Târgu Neamț | 5.030 | 8.685 | -3.655 |
Spitalul Orășenesc “Sf Ierarh Nicolae” Bicaz | 8.260 | 13.799 | -5.539 |
Cu alte cuvinte, normele legale de finanțare au ținut cont și de cheltuielile apărute în plus cu măsurile de protecție, o dată cu limitarea internărilor. Mai ales că nu se putea reproșa unui spital că nu internează în condițiile în care multe paturi erau libere din cauza noilor reguli de funcționare.
Roman: mai puțin pacienți, cazuri mai complexe, internări limitate
Explicațiile pentru care spitalul a primit banii de contract, chiar dacă a avut internări mult mai puține vine din explicarea situațiilor concrete. Rămas să rezolve bolnavii gravi din județ, Spitalul Roman a trebuit să țină cont de limitările impuse de legislația de urgență, dar și de focarele de COVID, care n-au ocolit spitalul.
”S-au dat niște norme legislative pentru limitarea răspândirii coronavirusului și s-au limitat internările”, declară dr. Maria Andrici, managerul spitalului. „A trebuit să internăm strict urgențele și mai puțini bolnavi cronici. A trebuit să amenajăm spațiul de izolare pentru suspecți. Am avut mai puțini pacienți, dar cazurile au fost de complexitate mai mare și cheltuiala mai mare. Nu s-a decontat de la Casa de Asigurări dacă depășeam cheltuiala peste valoarea de contract și când nu realizam valoarea de contract. Sumele nedecontate le-am suportat din excedentul pe anii din urmă. Banii au mers spre echipamente de protecție, spre reactivi, medicamente, servicii medicale, materiale sanitare, materiale de curățenie. Facturile au trebuit plătite! Salariile trebuie achitate! De pildă, în luna decembrie am avut foarte mulți pacienți și a fost nevoie de aprobare de la CNAS, de la București. Acum, în ianuarie la fel, am depășit contractul, dar nu ni s-a decontat și pentru plata salariilor a trebuit să intrăm tot în excedent. Ar putea fi mai mulți pacienți internați, dar dacă am blocate aproape 100 de paturi în izolator, că nu pot caza decât un pacient în salon de 5-6 paturi?! Ajungem la concluzia că o să renunțăm la izolator, o să internăm absolut totul și cu Dumnezeu înainte. Chiar dacă legislația nu s-a schimbat, dar dacă eu nu pot să-mi fac internările și nu pot să-mi obțin banii de la Casa de Asigurări?!”.
Diferența nedecontată de CAS a fost de fix 272.479 lei. Ponderea cheltuielilor cu salariile este de 80-85% la Spitalul Roman, a mai precizat managerul dr. Maria Andrici. Salarii care includ și sporurile de COVID, așa cum au fost stabilite prin lege.
”Au fost sume astronomice care au venit pe sporurile COVID”
Este de remarcat franchețea cu care dr. Alexandru Pătrașcu vorbește despre banii Spitalului Târgu Neamț pe anul trecut: „Noi n-am simțit că au fost mai puțini bani, fiindcă am avut foarte puțini pacienți și sumele au fost ca în 2019. Bolnavii cronici au stat mult acasă, internările fiind limitate și când au început să vină la spital, începând cu luna septembrie, când nu s-au mai limitat internările, veneau în stare foarte gravă. Asta a făcut ca numărul zilelor de internare să crească, deci creștea și decontul per pacient. Per ansamblu, am avut venituri mult mai mari anul trecut, decât în 2019. Dar, din cauza cheltuielilor foarte mari, noi am încheiat anul cu deficit”.
Managerul spitalului explică faptul că nu s-au decontat cheltuielile cu pacienții externați mai devreme de 3 zile.
Fiindcă legislația a permis, s-au dat și sporuri pentru cei care au îngrijit pacienți suspecți: „Au fost alte sume astronomice care au venit de la CAS pentru aceste sporuri. Gândind la rece, noi toți am fost suspecți, dar n-am putut da sporuri la toată lumea din spital. Am decis în Comitetul Director să fim cât mai corecți: s-au dat sporuri cam la un sfert din cei 489 de angajați. Din ce am analizat, cheltuielile salariale sunt în pondere de 86% pe anul trecut”.
Suma nedecontată pe anul trecut de CAS a fost de 93.273 lei. Și la Târgu Neamț cheltuielile au depășit veniturile, pentru că foarte mulți bani s-au dus pe echipamente de protecție, dezinfectanți, pe reactivii care sunt foarte scumpi și pe medicamente.
La Spitalul Bicaz, care a avut cei mai mulți pacienți în Urgență și în rest paturile au fost ocupate la jumătate, s-au primit cu 39.821 lei mai puțin de la CAS. Fiindcă spitalul n-a înregistrat (sau nu a raportat) nici o infecție intraspitalicească, se poate spune că sumele primite au fost investite cu succes în protecția personalului și a pacienților. Din punctul de vedere al salariilor nu au fost probleme. În rest, lucrurile sunt așa cum le știe toată lumea.
Spitalele suport COVID: „Toată lumea a primit banii cuvenți, așa sunt normele legale!”
Spitalele suport COVID nu au avut probleme de finanțare de la Casa de Asigurări: ”Potrivit prevederilor legale, sumele decontate către cele două unități spitalicești, pentru serviciile medicale acordate pacienților cu afecțiuni acute – suspecți sau confirmați cu virusul SARS-CoV-2 – au fost la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fiind efectuate plăți în baza unor acte adiționale la contractele de furnizare de servicii medicale spitalicești peste valoare inițială de contract”.
Mai direct spus, tot ce s-a cerut s-a dat, dacă existau acte justificative, contractul cu Casa nemaifiind un reper valid. Din 16 aprilie 2020 şi Sanatoriul Bisericani a devenit suport COVID și a beneficiat de sume în plus față de contract în valoare 439.311,4 lei.
Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț a primit pentru pacienții COVID de anul trecut 72.975.076,08 lei de la CAS, cu 13.026.282 lei mai mult față de contractul inițial.
Iată părerea fostului manager interimar, acum director medical: „Absolut tot personalul medical din spital a avut grijă de pacienții pozitivi și de suspecți, suntem obligați să îngrijim și celelalte afecțiuni pe care pacienții le au. Pe măsură ce am internat doar forme medii și severe, a crescut și numărul pacienților care aveau nevoie de oxigen. Avem peste 120 de guri de oxigen în tot spitalul și pacientul trebuie îngrijit de cineva. 4 medici infecționiști nici nu au cum să îngrijească atâția pacienți gravi. De asta s-au menținut liniile de gardă. În rest, medicii au lucrat în secții pe ture, de la ora 8 la 14 și de la 14 la ora 20. Trebuia ca pacientul din UPU să fie consultat de medicul specialist și foarte mulți pacienți au venit și au fost aduși cu ambulanța la UPU. Dacă mă întrebați pe mine cine a muncit mai mult decât Infecțioasele și ATI, cred că Medicina Internă – avem între 400-500 de pacienți, față de 200 internări înainte de pandemie – și UPU unde ajung mulți pacienți, din tot județul. Au muncit și ceilalți colegi, nu atât cât ar fi vrut și nu în specialitate. Prin urmare, toată lumea a primit banii cuveniți, fiindcă așa sunt normele legale, așa a decis Ministerul Sănătății! La fel și cu sporurile: tot personalul medical implicat a primit stimulentul de COVID, cel de 2.500 lei brut, pentru cele două luni de stare de urgență și din luna august s-a acordat sporul de condiții deosebite cuprins între 40-80%. Noi am fost surprinși, dar au decis să ni le dea și le-au dat”.
Este o explicație care ar trebui să lămurească de ce toți medicii și tot personalul medical din spital a fost tratat la fel din punct de vedere financiar.
C. IORDACHE
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 478, săptămâna 18-24 februarie.
Un comentariu
Bine ca personalul medica a primit sume uriase de bani.Pandemia a fost un succes!