Programarea la vaccinare a persoanelor cu boli cronice și cu vârste de peste 65 de ani nu este posibilă în acest moment. Platforma națională online nu este disponibilă și nici prin medici sau la call-center nu se pot face programări. Motivul este unul care ține de organizarea campaniei de vaccinare: „Bolnavii cronici și persoanele de peste 65 de ani se vor putea programa după data de 1 martie, întrucât vor fi deschise noi centre de vaccinare începând din 15 martie. În județul Neamț vrem să dăm în funcțiune cel puțin 3 fluxuri noi. Asta înseamnă minim 180 de persoane vaccinate pe zi”, a declarat Radu Firăstrău, șeful Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Bolnavii cronici și persoanele de peste 65 de ani sunt incluși în etapa a II-a a strategiei naționale de vaccinare. Problemele producătorilor în aprovizionarea cu vaccinuri a făcut ca autoritățile să decaleze accesul. Pe măsură ce cantitățile de doze necesare ajung în România, platforma națională de programare devine funcțională.
C.I.