Admir oamenii civilizaţi, decenţi, inteligenţi, cu vorbele şi argumentele la ei. Într-o Românie normală, într-o lume normală, unde ar fi normal să admirăm normalitatea, să ne educăm copiii şi nepoţii într-un mediu de convieţuire normală.
Totuşi, în acest context, avem o prezenţă, o omniprezenţă, la orice oră de zi şi de noapte, posturile tv o mediatizează, de bine sau de rău (cică, mai recent, a luat o bâtă pe spate, de la mineri, spune la tv), e o realitate, n-ai cum scăpa de ea, nu există vaccin. Femeia asta ţipă ca în gură de şarpe, este în stare să vorbească răstit ore întregi, să se împingă, să îşi arate peste tot legitimaţia de parlamentar, şi îi place teribil să înfierbânte masele populare care să ţipe cu ea, la unison, până la răguşire: Jos mas-ca!, jos mas-ca! Îi plac şi adunările minerilor sau pensionarilor, strigă şi plânge alături de ei, iar când ei empatizează cu ea, ea empatizează cu ei. Când nu, nu, e chiar nasol.
Când nu eşti în concordanţă cu gândirea ei parlamentară, când îţi vezi, pur şi simplu, de slujba ta, care te obligă să fii paznic sau jandarm la spitalul „Marius Nasta” şi nu-i poţi da drumul în spital, atunci îi devii duşman de moarte.
Am văzut un astfel de duşman: omul, îmbrăcat în paznic, un bărbat masiv, îşi făcea meseria. Poate este şi el tată de familie, cu copii, câştigă şi el o pâine. Dar apare, ca un buldozer, doamna Şoşoacă, înconjurată de o liotă de ziarişti dornici de scandal. Rupe tot, dă la o parte tot, ajunge în faţa paznicului şi urlă la el că vrea să intre în spital. El, un bărbat masiv, cu mască, ea, la fel, fără mască. Dar ea îşi scoate şi legitimaţia de parlamentar, i-o flutură în faţă şi îl ameninţă. Îi spune să o privească în ochi: uită-te în ochii mei, mă cunoşti? O să te dau în judecată. Ea fiind avocată, anterior.
Iar omul nu îşi făcea decât datoria. Pe acolo nici măcar „aparţinătorii” nu puteau intra, din motive strict medicale, şi cum ar fi putut intra o exaltată fără mască de protecţie, un motor uman care nu se putea opri din vorbit şi din scuipat ameninţări?!
Nu ştiu cum aş fi reacţionat dacă aş fi fost în locul acelui om de la pază, zău, nu ştiu!
Asta se întâmpla în România normală de ieri.
Şi nemaiştiind noi ce înseamnă România normală, care a fost sau care este definiţia ei, ca să ne calmăm, am găsit un scurt discurs al preşedintelui Klaus Werner Jonannis, ţinut la începutul lunii februarie 2019, la sala Thalia din Sibiu, cu ocazia galei intitulate ’’Femeile liberale premiază excelenţa’’. Chiar dacă era un discurs electoral, anti-ciuma roşie, să vedem ce a spus, cum a definit domnia sa o Românie normală:
’’România normală e țara în care cetățeanul e în centrul preocupărilor statului și instituțiilor statului, nu invers, cum au definit cei care au guvernat în ultimii trei ani. România normală e țara în care școlile sunt sigure, bine dotate, în care orice copil are șansa să se realizeze prin educația pe care o primește. România normală e țara în care cel în suferință găsește ușor un spital modern, bine dotat, cu un personal foarte bine calificat, dedicat meseriei. România normală e țara în care românii se întorc, în care locurile de muncă se creează și nu mai e nimeni obligat să plece. România normală e cea în care legea e lege pentru toți, e țara în care hoții stau în pușcărie, nu la butoanele politice. România normală e țara în care politicienii încurajează independența sistemului judiciar și a judecătorului, nu încearcă să pună acest sistem sub control politic. România normală e țara în care politicienii vor să ocupe funcții pentru a rezolva problemele societății, nu pentru a-și rezolva problemele, multe dintre ele penale’’, a declarat Klaus Iohannis.
În decembrie 2019, a depus jurământul pentru al doilea mandat de preşedinte al României normale. A avut un guvern al lui, acum are un alt guvern al lui, desigur, în 2020 am intrat în pandemie, ne-a cam dat peste cap, ca aproape pe toată lumea.
Ce s-a realizat din acele baloane de săpun electorale? Nimic, ba din contră, lucrurile s-au înrăutăţit. Şi atunci? În mod metaforic, privind realitatea, îţi vine să urli, nu-i aşa? Dar nu urli, fiindcă eşti un om normal. Şi unde să urli? În pădure?
Revenind la doamna Şoşoacă, dar mai ales la discursul liniştitor, despre România normală a domnului Iohannis, care se referea la educaţie, la sănătate, la înapoierea celor plecaţi în străinătate, la legea care trebuie să fie lege, la politicienii care nu au voie să pună sistemul judiciar sub control politic, văd nişte lucruri care se petrec azi în România lui Johannis şi a lui Câţu şi a lui Voiculescu, şi a lui Orban, şi a lui Ciolacu, şi în România lor. Şi nu-mi plac deloc.
Şi încă sunt uimit de faptul că, până una alta, pe scena politică a României se desfăşoară, în toate plenitudinea ei, unica doamnă Diana Şoşoacă. Care ţipă cât o ţin bojocii. Nici nu ştiu dacă să o simpatizez sau dacă nu. Deocamdată mă lasă perplex, îmi bagă legitimaţia de parlamentar în ochi şi mă lasă fără replică.
Nu sunt uimit de modul, cel puţin jenant, în care aceasta o face, ci de faptul că este singura. Vorba lui Janis Joplin, o cântăreaţă celebră care a dispărut din cauza unei supradoze:
’’Nu sunt cea mai bună, dar sunt unică’’
Cristian TIMOFTE
