A căzut o turlă a Mănăstirii Bisericani, cu tot cu cruce

Într-o ţară în care se construiesc biserici aproape cu frenezie, Mănăstirea Bisericani se prăbuşeşte, pe bucăţi, deşi teoretic se află de ani buni, declarativ, în stare de urgenţă. Ideea de “urgenţă” nu s-a concretizat decât printr-un zid de apărare, foarte costisitor, făcut din banii Companiei Naţionale de Investiţii. Biserica în sine, ctitoria nepotului lui Ştefan cel Mare, a fost închisă din aprilie 2017, după ce-a devenit subiect de dezbatere într-o şedinţă de la Prefectură în care s-au dispus niște măsuri „pentru punerea în siguranță a Bisericii «Buna Vestire» a Mănăstirii «Bisericani», monument istoric din grupa valorică «A», comuna Alexandru cel Bun (amplasată în vecinătatea Spitalului de pneumoftiziologie Bisericani)”. Concret, nu s-a făcut nicio lucrare care să stopeze căderea pietrelor din zidul bisericii şi să împiedice degradarea monumentului. Iar mai nou, de pe mănăstirea ”pornită spre răsipire” a căzut turla de deasupra altarului, cu tot cu crucea din fier care semnala că acolo este un lăcaş de cult creştin. Nici acest fapt, cutremurător în fond, nu a „mişcat” pe nimeni în aşa măsură încât să urmeze o mobilizare exemplară întru salvarea monumentului. Sfinţii părinţi, în frunte  cu stareţul Serafim, primii care au abandonat biserica pe vremea când doar ploua un pic prin acoperiş, n-au făcut altceva decât să-i pună în „coastă” un fel de şopron absolut grotesc, din panouri OSB, şi în acel spaţiu jenant au adăpostit crucea căzută de pe turlă, la care probabil se roagă din când în când să-i ierte Dumnezeu pentru lipsa lor de implicare. Căci, plecând de la premisa că monumentul este de clasă A şi se află în grija Statului Român, prin Ministerul Culturii, obştea mănăstirii a făcut un pas înapoi când biserica a început să aibă probleme. Şi, în loc, să fi reparat acoperişul ca să scutească zidurile de umezeala care le-a şi risipit în cele din urmă, sfinţii părinţi s-au concentrat pe noul lăcaş de cult, ctitoria stareţului Serafim mult mai importantă în viziunea lor decât ctitoria lui Ştefăniţă Vodă.

Nimeni nu trebuie să fie neapărat expert ca să evalueze, doar din priviri, cât s-a construit în ultimii ani, începând cu biserica, apoi corpul de chili, turnul clopotniță și amenajările interioare, la câteva sute de metri de monumentul istoric, care stă să se dărâme. În fond noua ctitorie, situată exact la drum, este mult mai convenabilă, ca să nu spunem că are „vad”, având în vedere că unii credincioşi aveau o reţinere să intre în incinta Sanatoriului TBC ca să ajungă la mănăstire.

Între prosperitatea de la noul lăcaş şi abandonul celui vechi, lăsat la voia vremii şi a vremurilor, singurul  demers a fost transferul (i)responsabilității către Compania Națională de Investiții. Din momentul semnării actelor, se cheamă că orice obligație a proprietarului de drept a încetat, adică starețul și călugării care au slujit, ani de zile, în mănăstire și au asistat la degradarea monumentului și-au luat de-o grijă. Acum este rândul CNI să plece urechea sau, dimpotrivă, să ignore strigătul de ajutor al unei biserici cu sute de ani în spate.

Cristina MIRCEA