Un caz simplu, un consilier local este prins în incompatibilitate și Agenția Națională de Integritate începe o lucrare, cum spun ei, în 2017. De atunci și până acum a durat tot procesul juridic care să ducă la apariția unei decizii definitive. Între timp consilierul respectiv a părăsit jocul, și-a dat demisia din Consiliul Local, a fost numit pe bază de recunoștință grupului care conducea atunci Primăria Piatra Neamț ca director la SC Publiserv SA, după care a plecat și de acolo cu scandal.
Numele lui, Valentin Ciobanu. Acum, în martie 2021, cei de la ANI anunță Primăria Piatra Neamț despre situația domnului Ciobanu și îi cer să ia măsuri! Și vrea ”răspuns urgent”, pentru că, nu-i așa, trebuie bifată o treabă funcționărească bine făcută.
Cum spuneam, faptele au trecut, dl. Ciobanu poate face liniștit afaceri cu firmele municipalității, cu școlile, pentru că ANI și justiția română au fost foarte operativi. Așa cum s-a întâmplat cu zecile de incompatibili din Consiliul Județean, consiliile municipale sau cele comunale, care au funcționat mult timp până cei de la ANI și-au terminat lucrările și care apoi nu au răspuns în nici un fel pentru faptele lor.
Pe de altă parte, să nu uităm că ANI a blocat zelos multe persoane pe cauze închipuite sau ridicole, fără urmări pentru instituție.
Pentru cine este curios cum funcționează lucrurile, publicăm adresa celor de la ANI, așa cum a apărut ea în draftul documentelor pentru ședința Consiliului Local Piatra Neamț.
Valentin Bălănescu
bataie de joc ANI