Fix în pix: Vaccinarea este obligatorie pentru cine vrea

Este absolut clar că virusul a împărţit oamenii în două categorii, pro-vaccin şi anti-vaccin, indiferent de sursele de informare, oficiale sau mai puţin oficiale. În fine, o confuzie poate fi clară dacă vom apela şi la una din legile lui Murphy:

’’ Oamenii se împart în două categorii: a) oameni care împart oamenii în două categorii şi b) oameni care nu împart oamenii în două categorii’’. Ne-am înţeles?! Asta nu înseamnă să ne călcăm în picioare unii pe alţii şi să uităm de elementare norme de convieţuire civilizată, de a respecta opiniile celuilalt, de toleranţă, de democraţie.

Desigur, există şi o a treia categorie, aceea a indecişilor, dar ei, oricum, dacă se hotărăsc, până la urmă, fac vaccinul, iar ceilalţi, intră în categoria anti-vaccin.

Mass-media, îndeosebi cea de la Bucureşti, este, într-o proporţie covârşitoare, pro-vaccin. De fapt, în totalitate. Aşadar, pe principiul:

’’Dacă toate lumea îţi spune că eşti beat, du-te şi te culcă!’’, respectiv

’’Du-te, dom’le şi fă vaccin, fă şi rapel, chiar e indicat să faci şi un al treilea vaccin, iar dacă ai să faci în fiecare an, de-acum înainte, câte două, trei, vaccinuri, scăpăm de pandemie’’. Şi, ai grijă, încă o chestie,

’’Ca să fii mai sigur de viaţă/ eu vă zic’’, pune-ţi două măşti, una peste alta.

În context, se tot vorbeşte despre o eventuală legiferare a obligativităţii vaccinării, pe de o parte, cu argumente oficiale, cu voci autorizate, mai mult sau mai puţin credibile, mai mult sau mai puţin convingătoare, dar şi despre dubiile în privinţa unor vaccinuri insuficient testate şi cu o toleranţă cam nepermisă a reacţiilor secundare de care nu răspunde nimeni. Se vorbeşte şi despre paşaportul de vaccinat, dar şi despre faptul că acesta ar fi o flagrantă încălcare a drepturilor omului.

Or’şcât, strict avocăţeşte, cu legea în mână, nu te poate obliga nimeni de pe lumea asta democratică să te vaccinezi, dacă nu-ţi dai acceptul să umble cineva la fizicul tău personal, să te înţepe şi să te injecteze cu ceva despre care, să spunem, ai oarecari motive de suspiciune. Te apără legea, respectiv Convenţia europeană privind drepturile omului şi biomedicina, semnată la Oviedo la 4 aprilie 1997. Convenţie ratificată şi de România, prin Legea nr.17/22 februarie 2001, hă-hă-hă!, de pe timpul lui Văcăroiu.

Acolo scrie negru pe alb că: “O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul”. (art.5)

Şi nu vorbim noi aici despre o şoşoceală gălăgioasă, de mahala, nu facem scandal, ci, pur şi simplu, aducem un argument despre care, cu siguranţă, ştiu şi decidenţii de la U.E. şi cei de la noi.

Oricum, s-a cam săturat lumea de stat în casă şi de uitat la televizor, să-l vadă pe Valeriu Gheorghiţă cum vaccinează personal cetăţeanul cu numărul 1 milion, o doamnă de 86 de ani, în prezenţa onorantă a domnului Florin Câţu, toată lumea ştie cine este domnia sa, dar puţini înţeleg ce căuta el pe-acolo, de parcă nu avea altă treabă.

Nu ne luaţi în nume de rău, dar propaganda pro-vaccin, bine plătită şi prost făcută, chiar enervantă, are, se pare, efecte secundare ciudate, dacă nu chiar efecte inverse. Rar am văzut la televiziunile noastre vaccinate, sau în presa scrisă or online declarate pro-vaccin, experţi care să aibă darul de a ne convinge. Iar dacă în această campanie pro-vaccin, cele mai mediatizate exemple de vaccinaţi sunt Câţu, Orban, Voiculescu, Barna, Arafat şi alţii, atunci îi înţeleg pe cei foarte mulţi care nu s-au dus la vot, pe 6 decembrie anul trecut.

Cristian TIMOFTE