De la 56 de paturi alocate inițial pentru bolnavii infectați cu coronavirus, acum Sanatoriul Bisericani a ajuns la 63 de paturi. Este al doilea spital din județul Neamț care îngrijește pacienții infectați cu COVID-19 și astăzi, 30 martie, în secția special dedicată nu mai sunt locuri.
Deși inițial aici au fost internați bolnavii cu forme ușoare de Covid, acum ajung tot mai mulți pacienți care au nevoie de oxigen. „Nu mai avem locuri la oxigen, sunt 28 de surse în secție și deja sunt 32 de pacienți gravi. Am mai amenajat saloane, fiindcă avem și câțiva bolnavi cu tuberculoză și Covid, femei și bărbați, care trebuie cazați separat și de restul pacienților. Avem 63 de paturi, ocupate, cam așa stau lucrurile de vreo trei săptămâni. Problema este că nu mai putem mări capacitatea, întrucât nu putem asigura circuitele”, ne-a declarat Maria Anton, managerul sanatoriului.
Situația este critică și la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Astăzi erau aproape 400 de pacienți internați, dintre care 43 încă nu aveau rezultatele la teste. Bolnavi cu Covid erau 345, majoritatea gravi și toate cele 250 surse de oxigen sunt folosite. „Avem deja 89 concentratoare de oxigen și chiar să vrem, nu mai putem aduce altele, fiindcă instalația electrică este veche și nu mai suportă alte surse”, a precizat dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie, directorul medical. Secția ATI este și astăzi suprasolicitată, 12 bolnavi fiind pe aparate.
C.I.